Legea care dezbină AIE

TRAFIC // PL şi PD se vor opune noii legi privind termenul de şedere a maşinilor străine. PLDM susţine, deocamdată, legea.

Persoanele care deţin dubla cetăţenie, a Republicii Moldova inclusiv, vor putea ţine automobilele pe teritoriul RM 180 de zile pe an. Pentru străini, termenul de aflare a maşinilor pe teritoriul RM este de 90 de zile pe an. O decizie în acest sens a fost luată pe 24 august la şedinţa cabinetului de miniştri. Proiectul de lege urmează a fi dezbătut şi adoptat în Parlament la începutul sesiunii parlamentare din toamnă-iarnă. Acest proiect de lege vine să îmbunătăţească legea votată pe 4 aprilie, care prevedea că toate maşinile înmatriculate într-un alt stat se vor afla pe teritoriul RM 90 de zile pe an cumulativ. Mai multe persoane cu dublă cetăţenie au protestat pe 25 iulie împotriva acestei legi, invocând faptul că li se încalcă dreptul la patrimoniu.  PL şi PD intenţionează să vină cu amendamente la lege, astfel ca aceşti cetăţeni să nu fie limitaţi în drepturi patrimoniale. PLDM insistă ca toţi să plătească impozite.

Vadim VASILIU

Contactat de JURNAL, Valeriu Munteanu, deputat PL, a spus că noul proiect de lege înaintat de Guvern pe 24 august este unul paliativ. „În principiu, ar fi corect ca maşinile cetăţenilor Republicii Moldova, care deţin dublă cetăţenie, să se afle nelimitat pe teritoriul RM. În situaţia în care le-am permis să posede dublă cetăţenie, trebuie să le permitem să se folosească plenar de toate posibilităţile pe care le oferă acest lucru. Cred că soluţiile vor fi identificate în următoarea sesiune parlamentară şi vom epuiza pentru totdeauna acest subiect”, a declarat Valeriu Munteanu. Deputatul a afirmat că, în noua sesiune parlamentară, PL va propune amendamente la proiectul de lege astfel ca persoanele cu dublă cetăţenie să poată ţine maşina pe teritoriul RM atât cât vor. „Partidul Liberal a avut mai multe iniţiative în acest sens, care au îmbrăcat forma unor iniţiative legislative. Noi am ajuns la concluzia că soluţiile pe care le-am propus sunt mult mai bune decât cele la care a ajuns Guvernul”, s-a pronunţat parlamentarul.

„Limitaţi în drepturi politice, dar nu patrimoniale”

Deputatul PD, Adrian Candu, a afirmat pentru JURNAL că susţine opinia exprimată de colegul din fracţiunea PL. „În principiu, trebuie să fim de acord cu propunerea legislativă a colegilor noştri din Partidul Liberal. Noi, legislatorii care am modificat legea, nu am luat în considerare anumite aspecte şi purtăm răspundere pentru situaţia creată”, a spus pentru JURNAL Adrian Candu. Totodată, parlamentarul a declarat că acest proiect de lege încă nu a fost discutat în cadrul fracţiunii al cărei membru este, dar urmează ca Partidul Democrat să se pronunţe pe marginea acestui proiect în sesiunea din toamnă-iarnă, venind cu anumite amendamente. „Persoanele cu dublă cetăţenie pot fi limitate în drepturi politice, nu au voie să devină preşedinte de stat, şi nu în drepturi patrimoniale. Iată de ce vom discuta în parlament şi vom veni cu anumite decizii după ce vom examina mai amănunţit situaţia. Noi ne aşteptam la soluţii pentru aceşti oameni, deoarece guvernul trebuie să vină până la 1 noiembrie cu o soluţie definitivă pentru persoanele cu maşinile mai vechi de şapte ani, cu numere de înmatriculare străine”, a opinat deputatul.

„180 de zile sunt suficiente”

Veaceslav Ioniţă, deputat PLDM, spune că proiectul de lege are scopul de a obliga persoanele care importă maşini să achite impozitele. „Aici sunt două aspecte. Pentru cei care în realitate lucrează peste hotare, în apropiere de Republica Moldova, şi circulă, de exemplu, Galaţi-Cahul, raţionamentul a fost următorul: noi avem pe an 112 zile de odihnă, iar 90 de zile ar fi prea puţin. S-a sugerat să li se permită să ţină maşina pe teritoriul RM 180 de zile, o hotărâre în acest sens a fost luată de către miniştri. De fapt, sunt unii care fac import de maşini, dar mimează naveta. Evident că 180 de zile nu este suficient pentru ei. Noi dorim ca cei care fac naveta să poată face acest lucru nestingherit, iar cei care vor să importe maşini să plătească impozite”, a afirmat Ioniţă. Întrebat de JURNAL dacă PLDM va vota anumite amendamente la lege care vor fi propuse în următoarea sesiune parlamentară de către PL şi PD, Veaceslav Ioniţă a spus că este prematur să discutăm această perspectivă. „Când vor veni cu amendamente, mă voi pronunţa. Cel puţin în comisia pe care am condus-o, orice amendament se discuta, şi dacă va fi suficientă logică în ceea ce spun ei, vom discuta şi vom lua o decizie”, a punctat deputatul.

The following two tabs change content below.