Lecţii franceze

Mircea V. Ciobanu

Carl, ghidul nostru danez, ştiind că venim de după Cortina de Fier, ne-a dat câteva sfaturi. Ele urmau să ne faciliteze integrarea. Lista instrucţiunilor fiind mare, delicata noastră gazdă a adăugat, într-un final: „În rest, priviţi cum fac danezii şi procedaţi la fel”. Eram în Danemarca, dar sfatul e universal. Finalitatea „integrării europene” pentru noi e să vedem cum fac alţii, urmând mimesisul aristotelic, fără teamă că vom fi învinuiţi de plagiat. Furând civilizaţie. Deprinzând conduită (cotidiană, socială, culturală, politică, juridică, economică).

Suntem restanţieri la prea multe capitole. Lipsa unei faze „capitaliste” în istoria noastră provoacă mereu derapaje. Ataşaţi de Rusia cu saltul ei mongol din feudalism în… nicăieri, nu putem să pricepem pragmatismul epocii burgheze. Nu am făcut revoluţii democratice nici cu Bălcescu, nici cu [conu] Leonida. N-am fost contemporani nici cu Brătienii, nici (măcar) cu Nae Caţavencu. În consecinţă, suntem condamnaţi să repetăm, silnic şi zilnic, fazele caricaturale ale istoriei.

Or, testul e să fim atât de buni, încât lumea să dea năvală peste noi, nu să fugă de noi. Dodon ne sperie cu sirienii, dar tare mă tem că mai curând vom emigra noi spre Siria. De dragostea preşedintelui, inclusiv.

Franţa, în acest sens, e chiar un tărâm al făgăduinţei pentru refugiaţi. Şi nu de ieri-de azi (Llosa spunea, în discursul său nobeliar, că a trebuit să ajungă la Paris, ca să descopere că există literatura latino-americană). Până a ajunge o Mecca a refugiaţilor euro-afro-asiatici, Franţa a fost o Mecca a artiştilor. Americani şi ruşi, olandezi şi italieni, spanioli şi români, marii artişti ai lumii au avut şansa afirmării datorită Franţei.

Am cutreierat Montmartre cu Touluse-Lautrec şi cu Berlioz, iar prin Montparnasse ne-au condus Brâncuşi şi Modigliani; am stat la „Rotonda” cu Tristan Tzara şi cu Breton, iar… La Closerie des Lilas – cu Baudelaire şi cu fraţii Goncourt; am admirat falezele din nord cu Flaubert şi Maupassant, iar ţărmurile însorite ale Mediteranei cu Valery şi Courbet.

Consecutiv, era firesc să urmărim (cu emoţie!) prezidenţialele din Franţa. Opţiunea francezilor trebuia respectată, oricare ar fi fost ea. Tocmai de aceea m-au durut isteriile postelectorale ale unor media, precum „Komsomolskaia pravda”. Franţa fiind o piesă-cheie în angrenajul european, rezultatele dau o şansă în plus Uniunii Europene. Cu toate torpilările Kremlinului, care a mizat pe reprezentanta Frontului Naţional, a câştigat opţiunea proeuropeană a francezilor (la Chişinău, în aceeaşi ecuaţie, a câştigat favoritul Moscovei).

Ce am avea de învăţat aici (ziceam că francezii sunt buni profesori)? Atitudinea civică. O bună prezenţă la urne. Polemici violente, dar civilizate între oponenţi, cu ironii, sarcasm, dar şi cu argumente, acolo unde se cereau. Combătând vehement adversarul, dar numai după ce îi permiteau să-şi spună opinia. O deschidere către toţi participanţii, dar şi o principialitate în respingerea falselor instanţe. Presei ruse (oficiale) nu în zadar îi sărise capacele: Emmanuel Macron interzise accesul pentru Russia Today France şi Sputnik în cartierul său general. Nu doar pentru că acestea multiplică de o manieră metodică informaţii mincinoase, ci şi (citez): „nous ne considérons pas RT France ni Sputnik, cette entité bicéphale, comme un organe de presse ni comme un média, mais réellement comme une agence de propagande d’Etat”.

Actualul preşedinte moldovean priveşte în gura suveranului său oriental. Învaţă de la el. Bătrânul vulpoi de onoare al partidului de guvernământ a învăţat, la şcoala „presei” sovietice, să supravegheze discret mişcările „coordonatorului”. Nebănuind că acesta – avându-l ca mentor pe Machiavelli – joacă deja cartea socialistă. Nu ascensiunea partidului său îl interesează pe acesta din urmă, ci propria prestanţă de scamator (vezi umilirea marionetelor sale cu „compromisul votului mixt”, aducător de puncte socialiştilor). Dar nici nu bănuieşte că este lucrat şi el pe de la spate de tehnicienii „centrului cultural” (de cultură a tehnologiilor politice) al Metropolei orientale. Care au învăţat unde trebuie.

E democraţie. Fiecare învaţă unde poate.

 

 

 

 

 

 

 

 

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)