Lecţii de literatură pentru istorie // Ruperea rândurilor

Putem zice şi aşa: istoria e cu semnele, literatura cu semnificaţiile. Lucrurile proaste se întâmplă deoarece oamenii nu citesc cărţile necesare. Lanţul mondial de revolte stradale a fost cauzat de criza financiară, o criză a simbolurilor valorice: s-au acordat semnificaţii reale unor lucruri contrafăcute. Cum ai spune: s-au dat drept bune nişte cărţi proaste.

Liderii noştri naţionali au citit doar cărţi simplissime. Nici pe cele de istorie nu le-au deschis, cu atât mai puţin –  pe cele de literatură, unde sunt tăinuite semnificaţiile faptelor. Nu zic de titluri ezoterice, ci de volume la îndemâna oricui.

Acum, când nu ducem lipsă de câte un Che Ghevara – fie în Piaţa Universităţii din Bucureşti, fie în PMAN din Chişinău –, nişte lecţii de literatură nu strică. Prima: Demonii lui Dostoievski. Cunoaştem guverne „revoluţionare” (ale tipilor frustraţi şi agresivi) în diverse ipostaze: de la Lenin-Troţki-Stalin până la actualele regimuri din Cuba şi Coreea Boreală. Dusty, anticipativ, reflecta perfect manipularea maniacală a maselor.

Acum, nici la Bucureşti, nici, mai nou, la Chişinău, nu se propun soluţii. Se cere un lucru: capul lui Moţoc! Vă amintiţi? După ţeasta sacrificată „poporului” canibal, vine dictatura, plasticizată paroxistic în piramida de capete (metafora minţilor-procesoarelor, deconectate de la sursă). În rest, nu se schimbă nimic decât spre rău, or, profitorii vor fi alţii decât plugarii, convertiţi peste noapte în proletari-anarhişti.

Un episod asemănător cu cel de la Bucureşti, în istoria Franţei: revoltele din 1968, cu idei stângist-egalitariste, comuniste, maoiste. Doar o lozincă: aşa nu se mai poate! Nu se ştie însă cum se poate. Pentru a degaja aburii, Charles de Gaule (un bun preşedinte!) şi-a dat demisia. Singura schimbare reală.

Din păcate, nimeni nu învaţă lecţia (cu excepţia lui Iurie Roşca, care a însuşit temele lui Gustave Le Bon). Blestemându-i pe mitingomani (care – râvnind reangajarea politică – fac un lucru ticălos, construind pârtia ideală pentru resurecţia comunistă), nu trebuie să ne scape gafele pe care le comit, succesiv, liderii Alianţei. Ăştia calcă zilnic în străchini şi ţi-i milă de poporul, care poate fi, cu ajutorul lor, iarăşi prostit de miliardarii cu Che Ghevara pe tricou.

Pentru mireasa curtată, sedusă, agresată de erotomanii politici (= pentru „electoratul” privitor ca la teatru): Shakespeare. Contrar presupunerilor, nu piesele istorice, ci Romeo şi Julietta. Familiile Montague şi Capulet, se urăsc pentru că aparţin unor clanuri / partide politice: guelfii şi ghibelinii. Moare, într-o ceartă străină, Mercuţio, cel mai luminos personaj din literatură, se sinucid cei doi tineri…

Prima sugestie pentru liderii AIE ar fi piesa lui G. B. Shaw Mezalianţă (plus o bibliotecă germană & engleză pe această temă, pentru a învăţa corectitudinea şi cavalerismul, în cazul înrudirii – forţate – prin mezalianţă). Privind lupta specifică din subteranele coaliţiei, le-aş mai propune romanele lui Mario Puzo (din seria Naşului).

O lectură edificatoare e comedia lui Aureliu Busuioc Radu Ştefan, Întâiul şi Ultimul: orice guvernare este efemeră şi trebuie să te gândeşti la… viaţa de apoi. Alta: Despot-Vodă, drama despre impostorul cu idei nobile, dar fără simţul realităţii. Îl re-recomand pe Caragiale, chiar dacă am avut Caţavenci şi Dandanachi, încă în primul val, al eliberării naţionale. Acum, siluetele s-au îngroşat, sunt groteşti, mai curând à la Ionesco (a citi!).

Literatura (mai) învaţă: lucrul trebuie făcut bine şi până la capăt. Fraza / expresia finală contează. O lecţie pentru toţi (guvern, opoziţie, insurgenţi): enormităţile trebuie rostite numaidecât cu voce solemnă. Altfel, proştii n-au să creadă, iar deştepţii nu au să râdă.

Ca să se aleagă, fiecare, cu câte ceva…

Mircea V. CIOBANU

 

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)