Lecţia Şoldăneştiului sau opinteala Chişinăului oficial

În memoria celor deportaţi, la Şoldăneşti a fost dezvelit un monument şi lansată o carte ce conţine mărturisirile lor

 

În timp ce municipiul Chişinău se chinuie de ani buni să ridice un monument în amintirea deportaţilor, iar Chişinăul oficial nu face nimic pentru a înlesni recuperarea averilor victimelor regimului comunist, provincia le-o ia înainte! Duminică, 25 noiembrie, la Şoldăneşti, un raion cu posibilităţi financiare modeste, a fost dezvelit un monument şi a fost lansată o carte ce conţine mărturisirile persoanelor deportate din peste douăzeci de sate din raioanele Şoldăneşti şi Rezina.

 Ilie Gulca

Duminică dimineaţă, locuitorii raionului Şoldăneşti, foarte organizaţi, nu exagerez deloc, se prezintă exact la ora 10.00 în scuarul Gării Şoldăneşti, locul de unde au fost îmbarcaţi în vagoane şi transportaţi în Siberia gospodari şi oameni cu carte – unii dintre ei cu studii în Occident! – din raioanele Teleneşti, Rezina şi Şoldăneşti. La eveniment, participă o delegaţie a PLDM formată din preşedintele fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ, Liliana Palihovici, vicepreşedinte al Parlamentului RM, şi Vladimir Hotineanu, deputat PLDM.

 

Bucuria basarabenilor şi fâşia Gaza

 

Discursurile oficialilor se rezumă la vorbe de duh, exprimarea admiraţiei pentru acţiunea locuitorilor din raionul Şoldăneşti, se vorbeşte doar despre cei rămaşi pe veci în Siberia, nimic despre cei care au supravieţuit, nimic despre recuperarea proprietăţilor victimelor regimului sovietic. Mai mult, Liliana Palihovici îndeamnă mulţimea să se bucure că nu avem conflicte de genul celui din fâşia Gaza.

 

Profesorul Hotineanu, născut într-o familie de deportaţi în 1950, în Kyzylorda, înviorează atmosfera relatând cazul unei tinere din Orhei, pe nume Maria, care, pe 7 iulie 1949, văzând ce se întâmplă la Orhei, a fugit acasă, şi-a luat o torbă şi a mers în piaţa agricolă, unde erau concentraţi cei care urmau să fie deportaţi. La spusele unui militar că ea nu este pe listă, Maria s-a uitat la el şi i-a spus: „Da… mă duc eu cu gospodarii, că n-oi mai rămânea cu râsurile”.

 

Preşedintele fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ, originar din raionul Rezina, susţine că acum putem vorbi deschis despre victimele regimului comunist şi că „toţi cei care au comis crime trebuie să răspundă”, afirmaţie ce distonează cu intervenţiile sale în cadrul şedinţelor parlamentului pe tema crimelor regimului sovietic.

 

Lucrul de invidiat al profesorilor

 

Aflăm că cele două realizări admirabile constituie rezultatul eforturilor învăţătorilor entuziaşti din raionul Şoldăneşti organizaţi şi susţinuţi de Maria Nasu, deputată în cadrul fracţiunii PLDM, şi ale preşedintelui raionului, Alexandru Reliţchi. Potrivit Mariei Nasu, ideea elaborării unei cărţi ce ar cuprinde mărturisirile celor deportaţi a apărut în cadrul unei conferinţe organizată anual începând din 2009 despre calvarul deportărilor.

 

„Pe parcursul documentării pentru organizarea conferinţei, am constatat că listele din volumul „Cartea Memoriei” sunt incomplete, de aceea am procedat mai întâi la completarea lor. Treptat, deportaţii au început să aibă încredere în acţiunea noastră, să vină şi să discute cu noi. În cadrul celei de-a doua conferinţe, din iulie 2011, i-am avut ca invitaţi pe profesorii Ion Varta şi Anatol Petrencu. Materialele conferinţei au fost adunate în decursul a trei ani şi, sub îndrumarea dlui Petrencu şi a dlui Varta, anul acesta au fost redactate şi editate. Cartea, apărută la Editura „Prut”, va fi difuzată în toate bibliotecile şcolare din raionul Şoldăneşti”, susţine deputata Maria Nasu.

 

Promisiunea şi fapta lui Reliţchi 

 

În ceea ce priveşte înălţarea monumentului, acesta este rodul iniţiativei şi eforturilor organizatorice ale preşedintelui raionului Şoldăneşti, Alexandru Reliţchi. Lucrarea este dăltuită în piatră de Cosăuţi de sculptorul Ion Lozan, de asemenea de la Cosăuţi. Pentru realizarea monumentului nu s-a cheltuit niciun ban public, „au fost colectaţi bani de la oamenii simpli”. „Am ridicat monumentul fiind constrânşi de faptul că basarabenii ridicaţi în Siberia, pe an ce trece, sunt tot mai puţini. Monumentul s-a ridicat pe banii colectaţi de angajaţii Centrului Medicilor de Familie, Spitalului Raional, profesorilor şi elevilor liceelor din Şoldăneşti, Comisariatului Raional de Poliţie, Consiliului raional, Direcţiei Situaţii Excepţionale, Direcţiei Drumuri şi multor altor oameni de bună credinţă”, menţionează Alexandru Reliţchi, îndemnând, în acelaşi timp, ca volumul editat de către şoldăneşteni să devină carte de căpătâi pentru elevii din acest raion.

 

Handicapul istoriografiei despre deportări 

 

Istoricul Ion Varta a opinat că gestul Şoldăneştilor merită continuat de către celelalte raioane, calificând eforturile profesorilor şi elevilor din acest raion drept o premieră absolută. De asemenea, profesorul Anatol Petrencu a relevat că Republica Moldova este restanţieră în ceea ce priveşte recuperarea memoriei istorice: „Noi suntem mereu la coadă comparativ cu polonezii, Ţările Baltice şi ucrainenii, care au realizat o colaborare frumoasă între istorici, oamenii politici şi diasporă. Nu avem monografii de sinteză academică. Cartea memoriei se constată că este incompletă, conţine inexactităţi, mai mult, în cadrul Institutului de Istorie, Stat şi Drept al AŞM nu există un grup care s-ar ocupa de fenomenul deportării”.

 

Vorbele de duh şi turtele cu urzică

 

În timpul sfinţirii monumentului de către un grup de preoţi din localitate, mă apropii de un fost deportat, Petru Bogdanschi, fost învăţător la şcoala din Sârcova, Rezina, arestat şi deportat pe 8 iulie 1949, pentru a afla mai multe despre drama familiei sale.

În acest moment, lângă noi vine o femeie necăjită de vârsta a treia, Sofia Macovei. Intervine timid în discuţie, spune că a fost deportată în regiunea Tomsk în iunie 1941, în casa familiei sale s-a instalat administraţia colhozului din Dobruşa, Şoldăneşti.

Ne mai spune că după 1992 a primit 92 de ruble, evenimentul de duminică îi aminteşte doar de calvarul şi turtele cu urzică pe care le-a mâncat de paşte între 1941 şi 1957. Vorbele de duh nu o încântă.