Lecţia Mihai Grecu

MIRCEA-V.-CIOBANU

Mircea V. Ciobanu

Cel mai important pictor al Basarabiei, afirmat într-o epocă ostilă artei libere, a adus aici – prin filiera formatoare a şcolii artistice din România interbelică – expresia curentelor estetice moderne. Le-a făcut viză de reşedinţă la Chişinău. Suntem moderni prin Grecu, aşa cum suntem moderni prin Brâncuşi sau prin „Gânditorul” de la Hamangia.

Ce reţinem din lucrările lui? Tensiunea dintre simetria liniilor din Tragica Veneţie şi dezechilibrul detaliilor, cu arcadele tragice ale bisericii Sfântul Marcu, amintind de strigătul munchian de disperare al unei lumi prăbuşindu-se în apele lui Lethe. Mesele lui austere, replici la Masa Tăcerii lui Brâncuşi. O tensiune latentă, dar încordată ca o strună întinsă în Luna la Butuceni, în seria de „Porţi”, în Moara veche, în Сetatea Albă, în Legenda ferestrelor zidite.

lectia-mihai-grecu-f-nadea-roscovanu

Foto: Nadejda Roşcovanu

Luna la Butuceni surprinde un Axis Mundi (malurile Răutului construiesc aici un templu natural), astrul fiind o replică siderală a clopotniţei. Pe de altă parte (Grecu menţiona asta într-un interviu cu Saka), după ce omul a fost pe Lună, nu mai poţi picta acest satelit natural ca romanticii. Nici semnificaţiile ei nu mai sunt din arsenalul lui Caspar David Friedrich. Peisajele selenare se proiectează pe cadrul terestru (sau, ca în poemul lui Labiş, se scurg pe Pământ). Scena surprinde fragilitatea lumii, alunecări de teren: replici moderate, locale, ale lavei vulcanice (subiect frecvent la Grecu). Consecutiv, artistul foloseşte tehnologii din arsenalul modern: tuşe grase, bitum şi bronz, încălzite apoi cu lampa de sudură; culori stratificate şi vopsele curgând.

În Cimitir la Butuceni, culorile bronzului arse cu lampa dezvăluie un impresionant univers echilibrat cromatic, trist şi calm, ca eternitatea însăşi. Pietrele funerare sunt, în acelaşi timp, umbre ale celor dispăruţi. O tehnică mai curând expresionistă, dar îmblânzită de armonii  coloristice crepusculare, nuanţate, ca la impresionişti. Iar Plopii fără soţ sunt mai curând bacovieni decât eminescieni, dezechilibraţi (prin imparitate) dramatic, priviţi cu tristeţea sufletului, nu cu ochiul celui care ascultă detaşat romanţa omonimă.

Capodopera Poarta strămoşilor este replica pictorului basarabean la atlanţii şi cariatidele clasice, dar şi la ochii brâncuşieni, contopiţi şi multiplicaţi în Poarta sărutului. Ciclul Porţilor (unul din motivele arhetipale) se ţine pe un suport filosofic al trecerii, al ochiului (de icoană) spre lume, al deschiderii şi al casei-cetăţii ocrotite, concomitent. Dar este şi un model perfect de construire al spaţiului, cu simetrii perfecte şi cu variaţiuni pe nuanţe, colaj şi tehnici mixte, figuri concrete şi forme abstracte, fundamentale, pure.

sieuvoifipamant

“Şi eu voi fi pământ”(ulei, pânză), autor: Mihail Grecu. Anii 1974-1985

De pe covoarele noastre cobor recruţii lui Grecu, Prăsadul înflorit şi Natura statică cu pere, seriile cu ciuturi şi toamne, Fetele din Ceadâr Lunga şi Vatră în Bugeac. Tripticul Istoria unei vieţi, cu o abordare ideatică liniară la prima vedere, se încheagă într-o explicaţie plastică finită atunci când îl citeşti în expresia simbolic-generalizantă a unui covor: un detaliu al acestuia în geniala pictură naivă din partea stângă a tripticului (Grecu e fascinat de libertatea pictorului popular de a dispune liber de proporţii); o rezolvare pur-plastică, expresivă, în panoul central şi o lucrate decorativă autonomă (un covor perfect), în partea dreaptă. Din raţiuni estetice (nu altele), Istoria unei vieţi îmbună elemente ale artei decorative populare şi ale picturii naive; din aceleaşi raţiuni iraţionale ale artei, femeile şi bărbaţii autohtoni se pierd în umbrele vagi ale lui Bonnard, iar o idee dintr-o poezie antirăzboinică a lui Vieru e rezolvată prin mijloace suprarealiste. Expresia culorilor şi echilibrul formelor sunt cele care dictează formula definitivă a lucrărilor, nu încercarea de a reproduce ceva prestabilit.

Avea Grecu un obicei. Discutând cu tinerii, îi întreba de personalităţile culturii de la baştina lor. Pe interlocutorul de la Glodeni îl întreba dacă ştie de Coroban, pe cel din Transnistria de Beşleagă, iar dacă era din Ungheni sau Bălţi – ce ştie despre Vasilache sau Dubinovschi.

Personalităţile din preajmă (cele care se rup din masa comună, cenuşie) ne oferă şanse. Legiuni efemeride de demnitari de stat şi de partid, contemporani cu Grecu, s-au dus pe apa sâmbetei, fără să li se reţină numele. El şi arta lui rămân. Şi ne dau o şansă în plus.

grecu

Muzeul Naţional de Artă al Moldovei

grecuautoportret

“Autoportret”, autor: Mihail Grecu. Anii 1956-1957

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)