Lecţia georgiană pentru AIE, şi viceversa // NEGRU

După înfrângerea surprinzătoare suferită de partidul preşedintelui georgian Mihail Saakaşvili în alegerile parlamentare de duminică, s-au auzit strigăte jubilante în tabăra adversarilor AIE, prorocindu-i aceeaşi soartă. Pentru rusofili Saakaşvili este întruchiparea „lucrăturii Occidentului”, şi rezultatele alegerilor din Georgia le oferă un prilej de sărbătoare, le dau speranţa că forţele prooccidentale vor fi învinse şi în RM.

Numai că în Georgia tot forţele prooccidentale vin la putere. Nici măcar ruşii răzbunători, care îl urăsc pe actualul preşedinte georgian, nu-şi fac iluzii că viitorul prim-ministru, Bidzina Ivanişvili, va apropia ţara sa de Rusia. Acesta a şi declarat că obiectivul aderării Georgiei la NATO rămâne neschimbat. Aşa că jubilanţii noştri fie sunt neinformaţi, fie se autoîncurajează. Şi-apoi, cel puţin teoretic, e posibilă o răsturnare de situaţie, dacă alianţa câştigătoare, „Visul Georgian”, alcătuită din şase partide, se destramă. Din experienţa AIE, alcătuită din „doar” trei partide, putem să presupunem că menţinerea în echilibru a unei coaliţii de şase partide eterogene, unite doar de ura pentru Saakaşvili, va fi un lucru deloc simplu, frizând imposibilul.

Dorinţa de schimbare

În general, Saakaşvili, care şi-a recunoscut imediat înfrângerea, nu este de plâns, şi pierderea alegerilor nu înseamnă neapărat că strategia sau tactica sa au fost greşite, după cum nu se poate spune că toate acţiunile sale au fost perfecte. Două cicluri electorale, 8-9 ani, e perioada în care se acumulează o dorinţă firească de schimbare. E un ritm înregistrat în societăţile stabile din punct de vedere economic, darămite în cele sărace, unde nerăbdarea de a vedea schimbări în bine e mult mai mare. Cu excepţia anului 2009, cu creştere negativă, performanţele economice ale Georgiei au fost remarcabile, dar, cu siguranţă, sub aşteptările multor georgieni, care îşi doreau un impact imediat al reformelor, pentru care era lăudat Saakaşvili în Occident. Şi războiul din 2008, soldat cu pierderea Abhaziei şi Osetiei de Sud, pentru care opoziţia îl acuză pe preşedinte, şi-a spus cuvântul. Important însă este faptul că schimbarea puterii nu ameninţă cursul actual al Georgiei spre Europa, din punct de vedere ideologic principalele formaţiuni politice concurente se aseamănă, iar transferul paşnic, prin alegeri libere, al puterii, pentru prima dată în istoria postsovietică a acestei ţări, este o realizare în sine, de care Saakaşvili se poate mândri pe bună dreptate.

Plecarea lui Saakaşvili este benefică pentru ţara sa, dacă o privim prin prisma conflictelor ce au sfâşiat-o, a relaţiilor cu Rusia, cu care se află într-o stare de război rece. Venirea unui nou lider permite deschiderea unei pagini noi în politica externă, în încercarea de a readuce regiunile separatiste în cadrul Georgiei.

AIE nu are cui ceda puterea

RM e într-o situaţie diferită de cea din Georgia, dar sunt şi similitudini care trebuie luate în calcul. În primul rând, Filat, Lupu şi Ghimpu trebuie să conştientizeze că simpatia Occidentului nu se materializează în mod automat în simpatie din partea alegătorilor. În cei doi ani rămaşi până la alegeri, AIE ar trebui să se concentreze asupra unor chestiuni care influenţează în mod direct relaţia cetăţeanului cu puterea. Spre deosebire de Georgia, la noi principalele partide de opoziţie sunt proruseşti şi se pronunţă pentru schimbarea orientării geopolitice a RM. AIE nu se poate „relaxa”, fiindcă nu are cui ceda puterea. Cele câteva partide extraparlamentare de dreapta mai urmează să-şi găsească „miliardarul” care le va uni şi va face din ele o forţă competitivă. Că percepţia cetăţenilor contează mai mult decât rapoartele şi aprecierile instituţiilor internaţionale îl ilustrează faptul că înainte de alegerile din 1 octombrie din Georgia, toate sondajele dădeau câştigător partidul de guvernământ Mişcarea Naţională Unită, cu circa 55 la sută din preferinţele de vot, în timp ce coaliţia „Visul Georgian” de opoziţie era creditată cu circa 33%. În câteva zile ratingul MNU a „plonjat” în urma unor dezvăluiri şocante privind tortura şi agresiunea sexuală dintr-o închisoare georgiană. Reacţia rapidă şi „sacrificarea” funcţionarilor responsabili nu a calmat opinia publică. A fost un „detaliu” care a relevat o discrepanţă enormă între starea de jure, „pe hârtie”, şi starea de fapt.

O experienţă inedită

Lupta electorală în Georgia s-a dat pe viaţă şi pe moarte între doi foşti aliaţi. Până în 2008, miliardarul Bidzina Ivanişvili, a stat în spatele lui Saakaşvili, ba a şi contribuit, se spune, prin bani proprii la unele proiecte guvernamentale. Astăzi, liderul „revoluţiei rozelor” îl consideră pe fostul său camarad „omul lui Putin”, iar acesta, la rândul său, crede că fostul „erou” este un „despot” şi prezintă o problemă în sine pentru Georgia, cerându-i să demisioneze. Bineînţeles, această înverşunare alimentată de resentimente personale este regretabilă, căci împiedică orice cooperare între forţele politice pe care le conduc şi poate pune în pericol stabilitatea ţării. Ca să nu ajungă duşmani, liderii AIE trebuie să facă tot posibilul pentru a păstra relaţii civilizate între ei, iar aceasta se poate obţine respectându-se cu stricteţe înţelegerile, comunicând, consultându-se unii cu alţii. Cei care blamează Alianţa, având în minte avantajele unui guvern monocolor, sunt nişte farisei sau naivi care nu înţeleg că experienţa inedită a conlucrării în cadrul AIE este un bun inestimabil, care le va fi de folos tuturor politicienilor moldoveni, de azi şi de mâine. Şi Ivanişvili cu partenerii săi va avea cu siguranţă ce învăţa de la Filat, Lupu şi Ghimpu.

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)