VIDEO // Lavrov şi pussies. Ce i-a spus ministrul de Externe al Rusiei jurnalistei CNN

lavrov

Şeful MID-ului Serghei Lavrov a acordat un interviu pentru CNN, înregistrarea a fost publicată pe 12 octombrie. O parte din discuţie a fost dedicată relaţiilor ruso-americane, în special, acuzaţiilor la adresa Rusiei potrivit cărora aceasta ar încerca să se implice în   desfăşurarea campaniei electorale în SUA, scrie tvrain.ru.

În ajun de publicarea interviului, reprezentantul oficial al Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, Maria Zaharova, a anunţat că răspunsul lui Lavrov la ultima întrebare va interesa sexologii şi va obliga traducătorii să-şi sfărâme capul. Replica diplomatului rus a fost într-adevăr neaşteptată.

Textul complet al întrebării este următorul: „În Rusia a fost un caz special cu Pussy Riot. Ce credeţi despre Pussy Riot a lui Trump?”. Jurnalista CNN Christiane Amanpour a avut în vedere scandalul recent în care a fost implicat Donald Trump.

Pe o înregistrare de acum 11 ani candidatul actual la funcţia de preşedinte al SUA a declarat că femeile le permit multe celebrităţilor, „poţi să le apuci chiar de pi… („Grab them by the pussy”) şi nu se va întâmpla nimic”.

 

După publicarea acestei înregistrări, Trump a fost criticat de către mulţi funcţionari republicani. Răspunsul lui Serghei Lavrov a fost următorul: „Engleza nu este limba mea maternă, aşa că nu sunt sigur că cuvintele mele vor suna decent. Însă în campania Dvs. electorală este atâta pussies, de altfel de ambele părţi, încât prefer să mă abţin să comentez”.

The following two tabs change content below.
Ilie Gulca

Ilie Gulca