La vânătoare de femei

Se spune că Dumnezeu a umplut lumea cu de toate. Şi Vasile Z. tocmai face parte din ceea ce se spune „de toate”. S-a născut într-o familie numeroasă de ţigani corciţi într-un cătun. Era un băieţel atât de frumos că femeile, înainte de a-l lua în braţe, îl scuipau ca să nu-l deoache.

Ochii albaştri şi părul de un roşu-ruginiu, cârlionţat, pieliţa aurie a feţei îi dădeau chipului său o înfăţişare de înger. Ţi se părea uneori că luminează din interior. Şi cu cât creştea acest copil, cu atât mai frumos era.

Însă într-un cătun, unde se cunosc toţi din pelinci, ştiţi şi dvs. treaba asta, omul se măsoară nu după cum arată, dar după ce şi cum face. Când a ajuns flăcău, Vasile al nostru era cunoscut drept un leneş de nu avea pereche în lume. În sat se vorbea despre el numai de rău. Avea şi o poreclă – „dugleşul”. Zicea lumea că până şi urma-i puţea când mergea pe drum, pentru că abia mişca picioarele. Nu avea decât 22 de ani împliniţi…

Dugleşul cu înfăţişare de înger

Povestea noastră începe de aici. Îi căzuse băiatului tronc la inimă o fată din sat. O tot aştepta pe la casa de cultură, o petrecea serile pe unde avea drum copila. Dar toate au fost până la un timp. Părinţii fetei, dar mai ales fraţii acesteia, care erau de-o seamă cu acest fiu al ţiganului, s-au opus vehement acestor întâlniri. L-au prins într-o seară cei doi fraţi ai Marinei şi l-au preîntâmpinat: „De te mai vedem prin preajma ei, rămâi calic pe viaţă. Să nu zici că nu ţi-am spus!”.
Flăcăul tot ce avea pe suflet îi spunea mamei lui. Era o apropiere dintre ei care îi buimăcea pe ceilalţi fraţi şi surori. În seara ceea, i s-a jeluit celui mai drag om din viaţa lui că nimeni din sat nu-l lua în serios. Mai mult, lumea îşi bătea joc de el şi-l lua peste picior oriunde îl vedea. „Ce să fac, mamă? Unde să mă duc? Vezi cât de greu trăim?” „Tu, dragul mamei, n-ai niciun viitor aici. Du-te la Chişinău, îţi cauţi ceva de lucru şi, poate, cu timpul, ne vei ajuta şi pe noi”.

Simbria lui Vasile

A venit în oraş, dar dacă era dugleş, adică leneş ca nimeni altul, nu se prea repezea să-şi caute de lucru. Şi cum era tare frumos, şi-a dat seama că are succes la femei, mai ales la cele mai în vârstă şi cu bani, care îl „culegeau” de pe străzile Chişinăului şi-l duceau în apartamentele lor. A înţeles că din asta poţi trăi bine, bine de tot! Spre lauda lui, întotdeauna îi trimitea şi mamă-sii ceva şi câte un flecuşteţ şi celorlalţi. Femeile care beneficiau de serviciile lui au pornit să iasă cu el în lume. Pentru atâta lucru, îl îmbrăcau frumos, îl spilcuiau prin saloanele de frumuseţe. Şi, cu anii, devenise un bărbat de la care se luau la harţă femeile.

Matrimonialele, soluţia optimă

Când a pus mâna pe 40, tot mamă-sa l-a sfătuit: „E timpul să te însori, băiete”. Ei, dar cum să-şi găsească nevastă cumsecade când, în scurta lui viaţă, a găsit numai din femeile necredincioase soţilor sau divorţate, care nu s-ar mai mărita în ruptul capului. Dar mamă-sa avea dreptate – era timpul să se însoare! De la ce să înceapă? Că n-o să oprească în plină stradă o femeie s-o întrebe măritată este ori ba? A pornit a cumpăra ziare, unde ştia că se dau anunţuri matrimoniale.

Vă spuneam că la cei 40 de ani era un bărbat cum rar întâlneşti – frumos, elegant şi, în plus, avea destui bani ca să se pună bine pe lângă o femeie. Avea de gând să cunoască una miloasă, harnică şi gospodină, care l-ar accepta şi nu s-ar ruşina din ce neamuri vine.

Răsfoind ziarele şi revistele pentru femei, uite că a dat de un anunţ: „Sunt o femeie plăcută la chip, gospodină şi veselă. Cresc un copil. Asigurată material – pe cât poate fi o văduvă cu salariu bugetar”. Şi-a zis bărbatul: „Uite asta parcă s-ar potrivi. Aş ajuta-o cu bani, dacă mi-ar naşte un copil şi, poate, ne vom înţelege.  Nu s-a gândit însă de unde ar lua banii ceea să întreţină nevasta şi copiii… Vă spuneam că n-a lucrat nicăieri în viaţa lui, adică n-a avut o simbrie la stat sau la vreo instituţie privată. S-a dus la redacţie, a luat adresa şi, seara, a şi apărut în pragul casei acelei femei. El, care a cunoscut atâtea, şi-a dat seama din prima că e altfel femeia asta. Margareta avea o privire blândă, era mlădioasă la trup şi avea un zâmbet care-i lumina toată faţa. Vasile s-a îndrăgostit lulea chiar din prima clipă. Se ruga în gândul lui să-l accepte de soţ. Era gata să facă orice i-ar cere. Dar oricât de mult vroia Margareta să se mărite, nu-l dorea de soţ pe acest bărbat. Era prea frumos şi ceea ce-ţi place ţie place şi altora. Îşi dădea seama că îi va fi greu să-l păstreze mereu lângă ea. S-au întâlnit patru luni până la momentul despărţirii.

Patima lui Vasile…

Dar iată că peste o habă de vreme, o fostă colegă de facultate, care n-a fost măritată niciodată, a chemat-o la nuntă. „Mă căsătoresc cu un flăcău”, îi spuse ea la telefon. „Lucrează la o agenţie de turism şi călătoreşte atât de des încât îl văd rar de tot. Mi-a promis că îşi găseşte alt serviciu după nuntă.” Abia seara, la restaurant, a văzut Margareta că mirele nu era altcineva decât fostul ei prieten, Vasile… Vă daţi seama că şi-a felicitat colega şi a dispărut într-o oră de la nuntă. A durut-o într-un fel că Vasile şi-a găsit atât de uşor o altă femeie, s-a gândit că e proastă, că ar fi trebuit să rişte ca să fie cu adevărat fericită, că viaţa e atât de scurtă. Mergea pe jos spre blocul unde locuia şi lacrimile-i curgeau pe obraji. Ştia foarte bine că în timpul apropiat ar trebui să-şi ia gândul de la măritiş.

Peste jumătate de an, aceeaşi colegă a sunat-o să-i spună că a rupt-o definitiv cu Vasile. A aflat că mai are el şi alte femei şi că mai ştie că n-a lucrat nicio zi în viaţa lui. „Îţi închipui, Margareta, ne-am despărţit de două săptămâni, dar el de-acum şi-a găsit alta…”

The following two tabs change content below.
Lidia Bobână

Lidia Bobână