La putere, în opoziţie şi la frecat ridichi

Cum Pomul de Crăciun e deja în Piaţa Marii Adunări Naţionale, iar în sufletele oamenilor, în ciuda intemperiilor de tot felul, îşi croieşte drum o atmosferă de sărbătoare, îmi înăbuş pentru moment repulsia mea congenitală şi perpetuă faţă de comunism. Fac un gest caritabil şi îi întind o mână de ajutor lui Vladimir Voronin.

În loc de seceră şi ciocan

Având în vedere faptul că PCRM suferă cumplit fără simbolurile sale electorale, interzise de nemiloasa guvernare tripartită, eu le propun bolşevicilor autohtoni o soluţie. Partidul Comuniştilor din Republica Moldova ar putea înlocui cu succes secera şi ciocanul cu o ridiche. Dar nu cu o plantă oarecare, ci cu una cărnoasă, cu frunze mari şi cu o coajă roşie.

Mai pe scurt, cu una dintre acele legume timpurii pe care ţăranul le recoltează primăvara devreme. În plus, aceasta trebuie să fie puţin muşcată, ca să se vadă şi starea ei interioară, nu numai cea exterioară.

De ce ridichea? Şi de ce trebuie neapărat să se vadă că e roşie pe dinafară şi de cu totul altă culoare pe dinăuntru? Cel puţin pentru două motive.

Roşie pe dinafară, găunoasă pe dinăuntru

Mai întâi, pentru că e conformă cu tradiţia sovieto-comunistă. Ridichea, precum se ştie, era metafora preferată a lui Stalin. Se ştie că sângerosul tiran sovietic l-a comparat cu dispreţ  pe liderul comunist chinez Mao Zedong cu o ridiche: roşie pe dinafară şi albă pe dinăuntru.

La fel erau trataţi de „conducătorul popoarelor” toţi comuniştii de dincolo de hotarele URSS. Nu avea nici cea mai mică încredere în ei. De aceea, după aşa-zisa eliberare a Europei de Est, comuniştii polonezi, cehi sau cei români din Basarabia erau arestaţi, urcaţi în vagoanele de vite şi trimişi de-a valma în Siberia.

Mai apoi, ridichea reprezintă adecvat principiile şi valorile actuale ale Partidului Comuniştilor. Să-l luăm, de exemplu, pe Iurie Muntean, actual fruntaş al PCRM, fost boxer şi ex-dansator notoriu care, zice-se, acum câţiva ani, a cucerit America, jucând cu foc în faţa yankeilor „Hora Unirii”.

Astăzi, el interpretează în fracţiunea PCRM rolul de vită încălţată care urmează să ia în coarne adversarii politici. Aplicând mai multe procedee – capul în gură, pumnul în ceafă sau lovitura sub centură – nu-i zi de la Dumnezeu ca această caricatură a lui Bruce Lee şi Chuck Norris să nu sară la bătaie în Parlament.

Bomboana pe colivă a constituit-o însă ultima sa ispravă. Deunăzi, Iurie Muntean i-a frecat ridichea celei mai vizibile speranţe comuniste, deputatului şi ofiţerului de presă al PCRM Sergiu Sârbu. În urma acestui fapt eminamente grobian, pe care mass-media, pudică din fire, l-a numit cu delicateţe „conflict”, tânărul purtător de cuvânt al comuniştilor a dat bir cu fugiţii, trântind cu putere uşa partidului condus de Voronin.

De un leu ridichi

Chiar dacă retragerea lui Sârbu a devenit un motiv de băşcălie pentru public şi de persiflări pentru presă, cazul său este simptomatic. El arată că ridichea comunistă, roşie pe dinafară, este tare putredă pe dinăuntru.

Ani la rândul, PCRM a parazitat pe spatele poporului încornorat. Voronin a împărţit ridichea şi covrigul printre tovarăşii săi de drum şi damele de companie după bunul său plac.

A jecmănit statul, forţându-l să le plătească activiştilor comunişti un fel de rentă viageră. În superficialitatea sa criminală, fostul preşedinte a explicat exodul de ultimă oră din propriul partid prin faptul că, de când comuniştii nu mai au acces la „ţâţa puterii”, nu mai e nimic de supt la sânul patriei.

Acum, când fără „ţâţă”, seceră şi ciocan, Voronin compare în toată goliciunea-i intelectuală şi micimea-i morală de politruc vulgar şi obraznic, se pune întrebarea: de ce ar măi rămâne cineva lângă el în PCRM? Vorba ceea, de chichi, de-un leu ridichi, de-un leu bomboane și de restul mentosane.

Petru BOGATU

 

The following two tabs change content below.
Petru Bogatu

Petru Bogatu