La Paris a apărut volumul „Iepurii nu mor” de Savatie Baştovoi în traducere franceză

Volumul „Iepurii nu mor” („Les lapins ne meurent pas”) de Savatie Baştovoi a apărut la Paris, la editura „Jaquelin Chambon” (Actes Sud), în traducerea Laurei Hinckel. Imediat după editarea romanului în limba franceză, „Le Monde” a publicat o cronică entuziastă cu titlul „Les lapins ne meurent pas” de Savatie Baştovoi: une enfance moldave” („Iepurii nu mor” de Savatie Baştovoi: o copilărie moldavă”).

 

Cartea „Iepurii nu mor”, prezentată în „Le Monde”

Cronica din „Le Monde” e semnată de Catherine Simon. Potrivit autoarei, „Iepurii nu mor” este primul roman moldovenesc publicat în limba franceză – primul după independența (1991) acestei țări dezmoștenite (R. Moldova – n.red.). „Acolo găsim iepuri, desigur, dar și multe păduri și pe bunul Lenin. Personajul principal este un ștrengar de la țară, un școlar al anilor 1980, perioadă în care soldații amabili ai armatei sovietice „se înfrățesc cu oamenii simpli din Afganistan”, care le povestesc „prin semne” despre inumana „cruzime a capitalismului”, acest „corb negru” care visează să sfâșie „porumbelul păcii”.

Născut în 1976, Savatie Baștovoi a cunoscut acea perioadă. Tatăl său, profesor de filosofie, i-a insuflat – nu fără succes, într-o primă fază – propriile convingeri ale ateismului științific. Însă viitorul scriitor, care și-a făcut o parte din studii la Iași și o parte la Timișoara, în România, l-a citit probabil pe Cioran și, cu siguranță, pe Ionesco. Maniera sa de a restitui propaganda stalinistă, repetată cu insistență atât în școlile moldovenești, cât și în cele românești, nu este deloc dogmatică: ea reliefează mai degrabă poezia absurdului. Titlul romanului este de asemenea extras din unul din dialogurile grotești și extravagante, purtate între pădurarul Makarîci și o figură imaginară a lui Vladimir Ilici (Lenin), cele două personaje certându-se vehement cu privire la tema iepurilor și a presupusei lor naturi eterne. Sunt certuri la nesfârșit în această carte. De cele mai multe ori, împotriva propriei conștiințe”, scrie Catherine Simon.

În roman se evidențiază brutalitatea și nepăsarea aspră faţă de copii de care dădeau dovadă profesorii de atunci, teribili, supraveghetori sadici care băteau foarte ușor. Vă mai propunem un fragment din cronica apărută în „Le Monde”: „Baștovoi însuși a suferit din cauza arbitrariului adulților când era licean: la cererea unui cadru didactic, tânărul Ștefan (care va lua mai târziu prenumele de Savatie) a fost internat într-un spital psihiatric. El a extras din acea experiență o culegere de poezii „Un diazepam pentru Dumnezeu” (netradusă), a cărei publicare îi va aduce un început de faimă. Tânărul personaj al romanului său abia știe să scrie.

Închis în sărăcia limbii sale, Sașa nu își găsește liniștea decât în pădure. El își imaginează că Dumnezeu a tăiat acolo, pe ascuns, o scară secretă pentru a o înălța la cer. Însă reveriile sale se opresc brusc. Roman sumbru, „Iepurii nu mor” este dedicat „copiilor sovietici care au crescut”. Cu toate acestea, romanul răspândește o lumină puternică: strălucirea unei scriituri formidabil întocmite și pline de finețe. Devenit preot în 2002, Savatie Baștovoi trăiește în mănăstire; conduce o editură și predă iconografia la Seminarul Teologic din Chișinău.”

I.N.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

The following two tabs change content below.