La liceu românesc s-au dat diplome în ucraineană // ÎNVĂŢĂMÂNT

 

Ultimul sunet la Costiceni, judeţul Hotin, azi raionul Noua Suliţă, regiunea Cernăuţi, Ucraina

Ne grăbeam să ajungem cât mai repede la Cernăuţi, însă nu am putut trece cu vederea câteva tinere îmbrăcate în uniforme şcolare, cu rochiile mai sus de genunchi, care mergeau vioi pe strada centrală a satului Costiceni.

Svetlana Panţa

„Am avut ultimul sunet. Învăţăm în liceul românesc din localitate care îi poartă numele poetului Ion Vatamanu”, ne spun fetele într-o română perfectă. Mare ne-a fost mirarea când pe diploma de merit pe care ne-a prezentat-o una din eleve scria în ucraineană „Похвальний лист”.

A observat că discutăm cu elevele şi nu a ezitat să se apropie de noi pentru a se interesa cine suntem şi de unde venim. „Vai. Am şi eu un fiu care stă la Chişinău. Foarte mulţi consăteni de-ai noştri au ajuns oameni mari la voi, în Moldova”, spune bătrânica de 75 de ani care a intrat în discuţie cu noi. Aceasta s-a dovedit a fi o profesoară de franceză la pensie. „Am lucrat la şcoală mai bine de 44 de ani”, spune mândră Serafima Garabajiu care, la vârsta onorabilă, încă mai urcă pe bicicletă pentru a ajunge unde are nevoie.

„Cândva, toţi se considerau moldoveni pentru că se făceau studiile în limba moldovenească şi se scriau cu litere chirilice. Apoi s-a trecut la limba română”, îşi aminteşte fosta profesoară.

Femeia e mândră că a contribuit semnificativ la „schimbarea” care s-a făcut în liceul din localitate. „La orele de limba franceză am învăţat copiii alfabetul latin. Prin urmare, când s-a trecut la limba română, nu a fost deloc greu. Elevii au învăţat doar diacriticele specifice limbii române”, îşi aminteşte femeia.

Se consideră româncă, dar spune că e ucraineancă. De ce?

Serafima a învăţat în şcoală românească. Astăzi, nu-i rămâne decât să ofteze nostalgic, amintindu-şi despre vremurile de altădată. „Când eram mică, părinţii mei ţineau o dugheană. Ştiţi ce e dugheană? Prăvălie. Ei treceau Prutul şi mergeau după marfă la Ploieşti. Pentru noi, e foarte aproape. Astăzi, nu avem voie nici măcar să ne scăldăm în Prut. Au pus sârmă ghimpată. Eu aveam grădină, la vreo 200 m de graniţă. După război, m-au lipsit de pământuri”, regretă bătrâna.

Deşi nu ştie o boabă în ucraineană, de scris nici nu mai vorbim, Serafima Garabajiu spune că trebuie să se numească ucraineancă. „Noi, ca naţionalitate, aşa cum scrie în paşaport, suntem ucraineni, ucraineana e limbă de stat, dar aşa vorbim limba română, asta e limba noastră”, spune confuz bătrâna. Şi totuşi am mai întrebat-o încă o dată pe Serafima cum se identifică româncă sau ucraineancă?

„Nu avem altfel cum să ne numim decât ucraineni. Nu avem voie să ne numim altfel. Eu sunt româncă, dar naţionalitatea trebuie să o numesc ucraineană”, a subliniat Serafima Garabajiu. După care ne-a explicat de ce gândeşte una, dar spune alta. „Fiul meu trebuie să primească banii mei de la Casa de Economii. Am scris la Kiev şi nu vor să-i dea banii pentru că locuieşte la Chişinău. Ei m-au întrebat ce naţionalitate are. Am spus că e român pentru că locuieşte în Moldova. „Atunci, nu îi vom da banii”, mi-au răspuns. Am pregătit altă scrisoare ca să dobândesc ce e al fiului meu”, spune categoric bătrânica.

Tinerii sunt mai decişi în privinţa identităţii

Spre deosebire de Serafima Garabajiu, elevele care ne-au ieşit în cale nu au stat mult pe gânduri şi ne-au spus: „Nu suntem ucrainence şi nici moldovence, învăţăm în liceu românesc, vorbim limba română şi, deci, suntem românce”, consideră fetele îmbrăcate în uniforme. Nu sunt mulţumite de faptul că trebuie să se îmbrace aproape identic, dar asta e cerinţa pe care le-a înaintat-o administraţia liceului. Se bucură doar în zilele mai friguroase, când e ger şi fustiţele scurte nu sunt tocmai potrivite când termometrul arată minus.

„De unde cumpărăm uniformele? De la Cernăuţi. Fiecare clasă şi-a ales culoarea uniformei. Aceasta poate fi albastră, neagră, cafenie etc. Şorţurile de asemenea pot fi diferite. Nu ne place, dar ne-am acomodat deja”, ne-au povestit elevele.

Soluţia Serafimei

Elevele se acomodează la cerinţele profesorilor, iar aceştia, la rândul lor, la dispoziţiile autorităţilor ucrainene. „Ar fi bine să accepte propunerea ca în fiecare regiune din Ucraina să se păstreze limba în care se vorbeşte. Iată, în Costiceni, trebuie să fie păstrată limba română, atunci vom putea spune deschis că suntem români”, a spus final bătrânica de 75 de ani.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău