La Drochia, morţii au stat la rând după ajutoare sociale

FRAUDĂ // Circa 1, 5 milioane de lei din banii destinaţi săracilor au ajuns în buzunarele funcţionarilor corupţi

Câte 1000 de lei, atât cât trebuia să primească drept ajutor social un bolnav de cancer, erau alocaţi unor persoane decedate, incluse în mod fraudulos în lista beneficiarilor de ajutoare sociale din raionul Drochia. În timp ce persoanele care solicitau ajutorul erau refuzate pe motiv că nu sunt bani, de acesta beneficiau morţii sau persoane care nici măcar nu locuiau în acea localitate. Potrivit oamenilor legii, în acest mod, în perioada 2007 – 2010 au fost sustraşi peste 1, 5 milioane de lei. Pe numele funcţionarilor de la Direcţia asistenţă socială din cadrul Consiliului raional Drochia, suspectaţi de această infracţiune, au fost pornite nouă dosare penale. Natalia Magaleas, fosta şefă a direcţiei, membru PCRM, respinge acuzaţiile afirmând că acţiunile îndreptate împotriva sa sunt o comandă politică executată de preşedintele raionului care, odată cu schimbarea conducerii ţării, a migrat din PCRM în PD.

Bunica unei fetiţe bolnave de leucemie: „Ni se spunea că nu sunt bani”

Alexandrina, în vârstă de şase ani, din or. Drochia este bolnavă de leucemie. Părinţii copilei s-au adresat de nenumărate ori la Direcţia asistenţă socială şi protecţia familiei solicitând un ajutor pentru tratament. „Ni se spunea că nu sunt bani. În trei ani, o singură dată am beneficiat de un ajutor. În cazul nostru contează însă orice bănuţ. Am aflat despre boala Alexandrinei când avea vârsta de doi ani. Acum, după un tratament în Belarus, părem mai vesele, mergem la şcoală, dansăm”, ne spune bunica fetei, doamna Ala.

Pentru a învinge boala copilului, părinţii fetei merg de câteva ori pe an la lucru în Federaţia Rusă. „Ne vine greu. În curând, va trebui să mergem iar la tratament. Încercăm însă să nu mai cerem de la nimeni nimic”, ne spune pe o notă resemnată mama fetei, Ecaterina Merciucari.

„Mama nu a cerut ajutor social”

Spre deosebire de cei care au solicitat ajutorul, dar nu l-au primit, Ion Muntean din s. Nicoreni, raionul Drochia, ne spune că, conform listelor de asistenţă socială, mama sa ar fi beneficiat, după moarte, de două ori de ajutor social. Femeia nu l-a solicitat nici chiar fiind în viaţă. „Am fost chemaţi la primărie unde am luat cunoştinţă de liste. Mama mea, Daria, a decedat pe 27 noiembrie 2008. Cineva a semnat că ea a ridicat 1000 de lei la 18 decembrie 2008 şi 1000 de lei pe 24 decembrie 2009. Le-am arătat poliţiştilor iscăliturile noastre din buletin, mama, respectiv, nu mai avea cum semna. Locuiam în aceeaşi casă şi chiar dacă înainte de moarte avea nevoie de bani pentru medicamente, ne-am descurcat cu propriile puteri”, ne spune bărbatul  indignat de această făcătură.

Eugenia, o altă persoană din această localitate, a fost surprinsă să afle că şi soţul ei, după moarte, ar fi beneficiat de ajutor social. Femeia nu face parte dintr-o familie vulnerabilă şi ne spune că niciodată nu a solicitat ajutor. Mihail, soţul ei, a decedat pe 9 august 2009, ajutorul figura că l-ar fi primit la finele aceleiaşi luni. „Există familii social vulnerabile care într-adevăr au nevoie de aceşti bani. Păcat că cineva a încercat să tragă foloase din astfel de situaţii”, opinează femeia.

Listele din primării, înlocuite cu altele

Asistentul social de la Primăria Nicoreni ne spune că, în 2009, au completat anchetele sociale şi le-au înaintat la Consiliul raional Drochia. În majoritatea cazurilor au fost informaţi că nu sunt bani. „În listele pe care le-am transmis Direcţiei raionale nu figurau aceste persoane. Ni s-a spus să nu aşteptăm, căci bani în 2009 nu sunt. Odată cu apariţia acestui scandal am aflat că acolo au fost perfectate alte liste în care au fost incluse şi persoanele decedate. În total, vreo 70 de mii de lei au fost sustraşi prin intermediul unor presupuşi beneficiari de la noi din sat”, ne spune asistentul social, remarcând că lumea este răvăşită de scandal şi mulţi încearcă să-şi verse năduful asupra ei. „Nu am nicio vină, nu ştiam nimic despre listele în cauză”, ne mai spune ea.

„Cine le-a oferit numele decedaţilor?”

Persoane decedate au fost descoperite şi în listele beneficiarilor din s. Ţarigrad, acelaşi raion. Primarul localităţii, Iurie Ostavciuc, se întreabă de unde conducerea Direcţiei asistenţă socială a aflat numele persoanelor decedate. „În listele noastre au fost descoperite cinci persoane decedate, care la scurt timp după aceea au fost incluse în liste că ar fi beneficiat de bani. Nu sunt de vină asistenţii sociali din  primării, aceste liste au fost perfectate la direcţia în cauză”, ne informează el. La rândul său, Maria Romaniuc, primar de Hăsnăşenii Noi, a declarat că suma de 1000 de lei era oferită doar bolnavilor de cancer care solicitau ajutor social, pentru restul solicitanţilor de ajutoare sumele variau între 200 şi 500 lei. „Am descoperit în listele care ne-au fost transmise de organele de control vreo şapte persoane care nu sunt din localitatea noastră. De asemenea figurează mai multe persoane decedate. În anul 2009, la noi nu prea ajungeau bani, motivându-se că nu sunt. Anual, ajungeau în jur de 30 de mii de lei”, ne spune ea. Pentru comparaţie, în luna ianuarie 2010 primăria Hăsnăşenii Noi a primit doar 800 de lei, de care a beneficiat o singură persoană social vulnerabilă din sat.

Solicitat de JURNAL, actualul şef al Direcţiei asistenţă socială şi protecţia familiei, Andrei Marian, ne spune că nu cunoaşte cu certitudine suma prejudiciului. „Am văzut documentele, certificatele de deces, au fost comise ilegalităţi grave. Acum suntem însă în aşteptarea rezultatelor finale ale anchetei”, a spus el.

Interese de partid

Solicitată de JURNAL, fosta şefă a Direcţiei asistenţă socială, Natalia Magaleas, a negat acuzaţiile. „Este o comandă politică.  Eu n-am minţit pe nimeni”, spune ea specificând că scandalul a fost pornit de preşedintele raionului, Vladimir Călăraş, care imediat ce a părăsit PCRM şi a trecut în PD a chemat-o la el în cabinet şi i-a cerut să-şi dea demisia. „Am refuzat şi mi-a spus că o să regret. Apoi a chemat Ministerul Finanţelor, CCCEC pentru a efectua controale”, ne spune Magaleas. „La început, ziceau că aş fi sustras 4 milioane, acum doar 1,5 milioane lei. În funcţie a fost numit liderul organizaţiei teritoriale PLDM, Andrei Marian. O lună au stat mapele cu liste înşirate pretutindeni în cabinetul său. Eu nu ştiu cum au apărut aceste nume în liste, n-am inclus morţi în nicio listă…”, ne mai spune fosta funcţionară.

Potrivit legislaţiei, dacă vor fi găsiţi vinovaţi, foştii funcţionari ai Direcţiei asistenţă socială Drochia riscă de la 8 până la 15 ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la cinci ani

Alexandrina, în vârstă de şase ani, din or. Drochia este bolnavă de leucemie. Părinţii copilei s-au adresat de nenumărate ori la Direcţia asistenţă socială şi protecţia familiei solicitând un ajutor pentru tratament. „Ni se spunea că nu sunt bani. În trei ani o singură dată am beneficiat de un ajutor. În cazul nostru contează însă orice bănuţ”, ne spune doamna Ala, bunica fetei.

Natalia Magaleas, membru PCRM, fosta şefă a Direcţiei asistenţă socială si protecţia familiei, Drochia: „La început, ziceau că aş fi sustras 4 milioane, acum doar 1,5 milioane lei. În funcţie a fost numit liderul organizaţiei teritoriale PLDM, Andrei Marian. O lună au stat mapele cu liste înşirate pretutindeni în cabinetul său. Eu nu ştiu cum au apărut aceste nume în liste, n-am inclus morţi în nicio listă…”.

Svetlana Corobceanu

The following two tabs change content below.