La ce te ajută baia de aburi


Baia de aburi poate fi un adevărat răsfăţ pentru ten în sezonul rece. Recomandat tuturor tipurilor de ten, acest ritual dă un aspect mai tânăr pielii şi reduce oboseala de pe chip.

La ce ajută?

Baia de aburi întinereşte pielea şi o împrospătează, ajutând la înlăturarea oboselii şi a stresului. Temperatura ridicată provoacă traspiraţia, care favorizează procesul de circulaţie a sângelui şi pe cel de eliminare a impurităţilor. Aburul înmoaie pielea şi deschide porii.

Cum se face corect?

Înaintea unei băi de aburi, curăţă-ţi foarte bine tenul şi aplică în jurul ochilor un strat subţire de cremă grasă, iar pe buze – un balsam hidratant. Ai nevoie de un prosop mare şi de un bol sau de o oală. Toarnă doi litri de apă clocotită în recipientul respectiv şi adaugă două picături de ulei esenţial sau o lingură de plante. Pune-ţi o cască de baie pe cap, aşază-te cu faţa deasupra bolului cu apă fierbinte şi acoperă-ţi capul cu prosopul. Faţa trebuie să stea la o distanţă de 30 de centimetri faţă de vasul cu apă şi la 45 de centimetri, pentru persoanele cu ten sensibil. La final, şterge uşor cu un prosop moale.

Cât timp este recomandat să stai?

Pentru cei care au tenul normal sau uscat, se recomandă o baie de aburi pe săptămână sau chiar o dată la două săptămâni, timp de cinci-şapte minute, în timp ce, pentru persoanele cu tenul gras, baia de aburi este indicată de maximum trei ori pe săptămână, timp de 15-20 minute. Dacă tenul tău este mixt, atunci este recomandat să faci o baie de aburi de două ori pe săptămână care să dureze între 10 şi 12 minute.

Cum îţi îngrijeşti tenul după baie

După baia de aburi, aplică o mască exfoliantă pentru a înlătura celulele moarte, dar şi pentru a stimula refacerea ţesuturilor. Aplică apoi o mască în funcţie de tipul de ten sau de efectul dorit. Pentru tenul gras, se recomandă măştile cu argilă sau cu nămol, unui ten normal/mixt i se potriveşte o mască cu ulei de măsline şi argilă, iar pentru tenurile uscate, ideale sunt măştile hidratante sau nutritive, cu ulei de măsline sau cu miere.

Prepară-ţi singură ulei de muşeţel

Uleiul de muşeţel este ideal pentru toate tipurile de ten şi poate fi folosit în locul uleiurilor esenţiale. Ai nevoie de zece linguri de flori de muşeţel, pe care le amesteci cu o lingură de alcool. Lasă trei ore, adaugă 100 ml de ulei de măsline extra virgin, apoi încălzeşte în bain-marie până la evaporarea alcoolului. La final, strecoară şi păstrează uleiul în sticle colorate, la rece.

Se face seara

După o baie de aburi, este recomandat să eviţi schimbările bruşte de temperatură şi să nu foloseşti produse de machiaj. De aceea, cel mai indicat moment pentru a face o baie de aburi este seara, înainte de culcare.

 

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău