La capătul puterilor

Daria, fiica Mariei, împreună cu verişoara ei. Foto: Nadejda Roşcovanu

Ca să-şi păcălească durerea, Maria îşi masează sânii cu oţet. Nu are vreun medicament cu care să-şi îngrijească rănile. De vreo două săptămâni, după ce a luat-o salvarea, îşi calmează durerea cu morfină. Până atunci, nu lua analgezice, fiindcă nu avea bani să le cumpere. Atunci, se aşeza cu braţele în cruce şi cu capul în pământ şi plângea, iar Daria i se alătura. Copilul acesta a învăţat cât de mult dor lacrimile mamei de cum a început să rostească primele cuvinte.

La Voroteţ am ajuns fără să ne anunţăm vizita. Maria Ambroci, împreună cu cumnata ei, la care s-au mutat acum câteva săptămâni, de când şi-a pierdut definitiv puterile, erau la Orhei la un control medical. Au ajuns târziu acasă. Pe cuptor, fiecare copil îşi aşteaptă mama, nerăbdător de dragostea şi braţele sale. Fetiţa de nouă ani a Parascoviei are grijă de cei mici – de fratele ei de zece luni şi de verişoara de trei ani, Daria, fiica Mariei. Vestea că nişte jurnalişti o caută pe Maria a ajuns înaintea noastră acasă la această familie. Pe cuptor, suntem aşteptate şi de două vecine, venite să-şi verse şi ele amarul greutăţilor cărora nu le fac faţă. Daria împarte din jucăriile pe care i le-au trimis cititorii noştri. Descoperă o păpuşă-bebeluş mare cât dânsa şi chipul i se umple de bucurie. Într-un pachet, găseşte şi câteva perechi de încălţăminte nou-nouţe şi vrea să le încerce pe toate. Maria, ghemuită la podea lângă sobă de cum a intrat pe uşă, o ajută să încalţe o pereche de adidaşi. Numai atunci descopăr că Daria vorbeşte, când îi spune mamei că o să meargă cu ghetuţele afară. Până atunci ne-a privit lung şi distant, fără să scoată un cuvânt.

6114

cazuri de deces din cauza tumorilor au fost înregistrate în 2015 în R. Moldova, conform site-ului statistica.md. Raionul Orhei se situează pe locul 3, după cazurile de deces în urma acestei maladii. În total, în acest raion au decedat din cauza tumorilor 240 de persoane.

 

Doctorii au trimis-o acasă

Cancerul a uscat-o de tot pe Maria. Nu are puteri să meargă fără sprijinul cuiva, nici să stea aşezată pe scaun, nici să vorbească mult. A făcut un efort mare astăzi mergând la Orhei să treacă controalele pe la doctori, ca să-i fie acordat gradul de invaliditate, apoi să primească poliţa de asigurare. Speră că dacă va obţine „hârtia asta”, poate o vor interna în spital, „fără de poliţă nu pot face nimic”, îmi spune Maria, în timp ce Daria se apropie de ea şi o sărută, consolând-o parcă. Povesteşte că a fost la un control şi la Institutul Oncologic, acum două săptămâni, dar au trimis-o acasă, doctorii motivându-i că-i prea slabă şi le e frică s-o opereze, ca să nu moară pe masa de operaţii. I-au dat însă nişte pastile şi injecţii, „ca să mă întărească”, zice femeia, medicamente datorită cărora suportă acum mai uşor durerea. Până a primi morfina, plângea de dureri închisă în casă. Se făcea mică de tot aşa cum stă acum ghemuită lângă sobă şi plângea până îi mai trecea criza, iar micuţa Daria o cuprindea şi plângea şi ea, încercând s-o liniştească. Acum, nu are deloc puteri să mai meargă în continuare prin doctori, nici bani de cheltuială.

Maria Ambroci împreună cu fiica Daria. Foto: Nadejda Roşcovanu

Dumnezeu să vă dea sănătate!”

După ce JURNAL de Chişinău a publicat în luna septembrie cazul său, primăria a ajutat-o să-şi perfecteze actele. Atunci i-au sărit mai mulţi oameni în ajutor. Îmi vorbeşte cu lacrimi în ochi şi vocea tremurândă despre ce a însemnat pentru ea această susţinere:

„Mulţumesc Domnului, cu de toate m-au ajutat, cu alimente, haine, bani. Să vă dea Dumnezeu sănătate şi sărbători fericite la toţi!”, vă urează Maria. E recunoscătoare mult şi rudelor care le-au adăpostit de frigul de afară, care, chiar dacă o duc greu şi ele, înghesuiţi şase oameni în două camere, le sunt un sprijin în aceste clipe grele.

JURNAL de Chişinău continuă campania cu scopul de a o ajuta pe Maria şi fiica ei Daria Ambroci. Cei care doresc să o ajute material ori să-i ofere un sfat, să-i adreseze o vorbă de susţinere, pot lua legătura cu ea la numărul de tel.: 061112686

Salvează

The following two tabs change content below.
Nadea Roşcovanu

Nadea Roşcovanu

Nadea Roşcovanu

Ultimele articole de Nadea Roşcovanu (vezi toate)