„La armată şi la fotbal se pricep toţi în RM”// Ce cred foştii miniştri ai Apărării despre candidatura lui Eugen Sturza la funcţia de ministru al Apărării

Preşedintele PDM Vlad Plahotniuc a anunţat marţi, 12 septembrie, că a decis să îl înainteze la funcția de ministru al Apărării pe Eugen Sturza, vicepreşedinte al PPEM. „În cazul în care Igor Dodon nu va accepta candidatura lui Eugen Sturza, avem dreptul să înaintăm din nou aceeaşi candidatură. Nu vom accepta niciun compromis”, a anunţat el. Eugen Sturza are 32 de ani, a fost consilier al premierului Filat şi şef de cabinet în timpul mandatului lui Iurie Leancă.

Foştii miniştri ai Apărării semnalează problemele grave cu care se confruntă Armata Naţională şi plecările ofiţerilor, probleme provocate în primul rând de faptul că au devenit o carte de joc în confruntarea falsă dintre socialişti şi democraţi. Majoritatea dintre aceştia sunt sceptici în ce priveşte şansele lui Sturza la Apărare şi aceasta nu din cauza că nu este neapărat militar, ci pentru că nu are nicio instruire în domeniul securităţii.

Valeriu Troenco: „Nu ştiu nimic despre Eugen Sturza, dar CV-ul arată o lipsă totală de experienţă. RM este un stat angajat într-un război şi Armata Naţională are nevoie de profesionişti. În condiţiile unui război hibrid, instalarea în fruntea acestei instituţii a unei persoane de 32 de ani este un gest politic necugetat şi pentru exterior. Prin numirea unei persoane nepregătite demonstrăm că nu avem dorinţă să ne apărăm. Armata Naţională are candidaturi potrivite pentru această funcţie într-o perioadă atât de dificilă. Moralul armatei este la pământ. Foarte mulţi ofiţeri şi-au strâns bagajele din cauza experimentelor de ultimă oră, a atitudinii guvernării şi a lipsei de perspectivă pentru această instituţie. Armata a devenit o sculă pentru desfăşurarea unui concert şi pentru a convinge că între democraţi şi socialişti ar exista o luptă, ceea ce nu există în opinia mea”.

Generalul Ion Costaş: „Trebuia să ia o bucătăreasă şi să o facă ministră a Apărării. Care e problema? Acesta e ministru al Apărării? Nu pot spune nimic… Au fost numiţi o serie de tipi în fruntea acestui minister care i-au afectat imaginea şi conţinutul: diplomaţi, securişti, jurnalişti, medici. Oameni cu CV-uri dubioase. În fruntea Armatei Naţionale trebuie să stea un meseriaş, un specialist, care se pricepe la acest domeniu. În RM, toţi se pricep la armată şi la fotbal. În opinia mea, candidaţi la această funcţie ar putea fi Igor Cutie, Ion Corobcean, Anatol Cociuc ş.a. Există profesionişti, altceva ne lipseşte”.

 

Viorel Cibotaru: „Orice persoană are posibilităţi să se manifeste într-o postură sau alta, însă în contextul politic în care a fost numit Eugen Sturza îi va fi foarte greu, indiferent de intenţiile sale. Dacă ar face ceea ce au făcut predecesorii săi, ar fi bine pentru el. Există multe sarcini care îi stau în faţă, el nu are o ambianţă. Faptul că este absolut necunoscut în domeniul militar o să îi creeze probleme deoarece militarii sunt o corporaţie cu limbajul lor, cutumele lor şi cunoaşterea acestora este obligatorie indiferent de unde vii. În plus, din punct de vedere politic, guvernarea este la sfârşit de termen, mandatul său se poate întrerupe în orice clipă, nimeni nu va face eforturi pentru a elabora proiecte de durată”.

Vitalie Marinuţa: „Această funcţie ar putea fi ocupată de un om politic, şi nu neapărat de un militar, însă această persoană politică trebuie să fie competentă în domeniul securităţii şi apărării. Un profil al unui asemenea candidat ar fi o persoană care a lucrat în una din direcţiile Ministerului Apărării, cu un master în domeniul de securitate şi apărare, care ar fi lucrat la Ministerul de Externe pe direcţia NATO şi organizaţiile internaţionale. A avut posibilitatea să lucreze în cercetare şi contraspionaj şi ar fi împlinit aproximativ 40 de ani. Candidatul Eugen Sturza nu întruneşte aceste calităţi, poate că e un manager bun, dar în opinia mea un manager în structurile de securitate trebuie să aibă instruirea şi experienţa necesară ca să-şi îndeplinească obligaţiile în conformitate constituţia. Constat, la trei ani de la plecarea mea, că nu avem niciun plan strategic. A scăzut considerabil moralul ofiţerilor în urma acestei controverse dintre guvernare şi opoziţie. Majoritatea specialiştilor buni pregătiţi în cadrul parteneriatului pentru pace au plecat sau sunt pe cale să plece. Armata Naţională este într-o stare rea cum nu a mai fost niciodată”.

 

Astăzi, 13 septembrie, şeful statului Igor Dodon nu a surprins pe nimeni, a decis să îl recomande pe Victor Gaiciuc pentru funcţia de ministru al Apărării, tatăl finului său de cununie, amicul lui Rogozin şi elogiatorul grupării separatiste din Donbas. JURNAL de Chişinău a scris în mai curent despre intenţia lui Igor Dodon de a-l propune pe Victor Gaiciuc la funcţia de ministru al Apărării.