La 100 de ani, așteaptă să se întâmple Unirea

În fiecare an, la ziua sa de naștere, Mihail Munteanu le spunea copiilor săi că va trăi până în 2018, pentru că, în viziunea lui, atunci trebuia să se producă unirea Basarabiei cu România

Mihail Munteanu s-a născut la un an de la Marea Unire din 1918, la 8 octombrie 1919, în satul Căbăiești, raionul Călărași, într-o familie de basarabeni care au avut 11 copii. A fost încorporat în Armata Română la Craiova și Pitești (1943) și a participat la cel de-al Doilea Război Mondial. A îndurat foame și frig. A ajuns să-și sărbătorească un veac de la naștere împreună cu cei patru copii ai săi și să guste din tortul jubiliar alături de nepoți și strănepoți. Moșul nu are o rețetă specială de longevitate pentru că „fiecare om are viața lui”, susține acesta. A mâncat puțin, dar s-a mișcat mult. Nu i-au lipsit toată viața borșul, zeama și fasolea. Şi un păhăruţ de vin.

8 octombrie 2019, ora 9.45. Un cârd de rațe zgomotoase ciugulesc la intrarea în satul Căbăiești, raionul Călărași, sub indicatorul colorat. Citesc scris cu litere vopsite în galben și verde denumirea localității. Drumul șerpuit de țară ne duce la poarta celui mai în vârstă om din localitate.

La poartă ne întâlnește Vasile Munteanu (1957), fiul cel mai mic al omagiatului, care locuiește într-o ogradă cu cel care l-a crescut și îndrumat. Deși afară e brumar, în ograda îngrijită a lui Mihail Munteanu totul e verde, începând cu poarta, via cățărată, încărcată cu struguri, umbrește curtea și dosește ferestrele albe din fața casei, şi ea de culoare verde.

La intrarea în casă cele două fiice emoționate, Nina (1950) și Zinaida (1952), ne îndeamnă să le pășim pragul casei părintești.

O masă lungă plină cu bucate alese trădează pregătirile din zori pentru oaspeții aşteptaţi care le vor intra în casă de ziua tatei.

„La tata totul era lună”

În interior, într-o cameră luminoasă, așezat pe pat, îmbrăcat cu haine calde, cu ciorapi de lână și în șoșoni, cu pălărie neagră, ne întâlnește bărbatul care azi împlineşte un secol. Cu ochii veseli și mâinile împreunate, bătrânul ne răspunde cu sfială la binețe.

„L-am îmbrăcat mai gros, ca să nu-i fie frig, dar și să fie frumos, pentru că azi întâmpină oaspeți”, ne spune într-un grai românesc frumos cea mai mare fiică, Nina. Aflu că locuiește la București.

După ce-şi îmbrățișează și-și felicită bunelul ajuns la 100 de ani de viață, una dintre nepoate, Victoria, dau și eu mâna cu moșul. Acesta mi-o strânge puternic.

În jurul nostru fiicele Nina și Zinaida și fiii Constantin și Vasile îl anunță cu voce tare că voi discuta un pic cu el și să-mi povestească ce-l voi întreba. Moş Mihail aude mai greu, dar schițează un zâmbet în timp ce strânge din umeri asemeni unui copil supus. Aflu că și așa n-a fost vorbăreț în viață, mai mult tăcea, iar vorbele scoase erau cu tâlc.

Omul e ca pomul

Ține mâinile împreunate și-mi spune că e bucuros că a ajuns să-și sărbătorească veacul trăit alături de cei patru copii ai săi, nepoți și strănepoți, doar că fără nevastă.

„A murit tânără de inimă, în 1991, avea 64 de ani”, îmi mărturisește încet, în timp ce-şi șterge lacrima apărută în ochii de un albastru deschis: „E greu la bătrânețe. Sunt cel mai în vârstă în sat. Nu are nimeni atâția ani (râde). Nu pot face nimic. Mă învârt, ies afară, în grădină…”, îmi spune omagiatul.

„Parcă nu vrea să trăiască mult, dar nici de moarte nu pomenește”, îmi spune fiica Nina.

Vasile Munteanu, mezinul, care locuiește cu bătrânul în aceeași curte, povestește o întâmplare avută cu tatăl său adineauri.

„Nu am cules poama din ogradă, că nu reușesc, dar cei din sat sunt lenoși. Nu vor nici cu bani să lucreze. Voia într-o zi să-i dau o scară să culeagă poama din ogradă”, mărturisește fiul șugubăț, care-și îngrijește părintele.

„Tată, spune ce ți-am spus să povestești”, îl îndeamnă fiicele Nina și Zinaida.

„Borș, fasole, zeamă și oleacă de vin”

Nina îşi amintește cum privea tata pe timpuri emisiunile politice, iar în perioada sovietică asculta pe ascuns postul de radio Europa Liberă.

La auzul acestor cuvinte, tatăl își îndreaptă privirea spre cei patru copii ai săi.

Îl întreb ce a mâncat, ce a făcut toată viața că și acum, la o sută de ani, vrea să lucreze alături de mezinul său Vasile prin gospodărie.

„Ca tot omul… am mâncat borș, fasole, zeamă și am băut câte oleacă de vin. Dar fiecare om este asemeni unui copac. Unul are o viață mai lungă, altul – mai scurtă. Ce să-i faci? Omul e ca pomul”, spune filozofic bătrânul.

Cel mai mare fecior, Constantin (1947), povestește că tatăl său niciodată n-a lenevit. „Totdeauna a lucrat, a făcut ceva, meșterea pe-acasă, avem mult pământ pe lângă casă. La tata totul era lună”, fiul își laudă părintele pe dreptate.

„Tata niciodată n-a luat pastile. Abia acum, la 100 de ani, mai urmează ceva pastile”, intervine fiica Zinaida. Femeia spune, îmbrățișându-și tatăl, că „mâinile lui n-au stat nici când a ieșit la pensie, a muncit toată viața. A fost un simplu muncitor în colhoz. Altoia copaci și strângea toate felurile de ierburi lecuitoare – floare de salcâm, măceș, tei, pojarniță, pe care le usca în pod și le vindea angro la Chișinău. Pe timpuri mergea cu mere la Moscova. Era mare businessman”, îl laudă râzând femeia.

Fericit la 100 de ani

Îl întreb dacă azi mai strânge ierburi pentru ceaiuri. Zâmbește și-mi răspunde șugubăț: „Mă înghimpă…”. Râd și copiii, și nepoții.

„Bunele, hai să suflăm lumânările împreună cu strănepotul Damian”, își îndeamnă bunicul nepoata Victoria.

Sărbătoritului i se oferă locul în capul mesei, alături de cei patru copiii ai săi. Văd prima dată în fața mea un bătrân care radiază de fericire alături de familia sa.

„Unu, doi, trei…”, numără nepoata Victoria și Mihail Munteanu suflă puternic cifra 100 care licăreşte pe tortul făcut de cele două fiice.

Un ropot de aplauze, urmat de ciocniri de pahare și tradiționalele urări: „La mulți ani cu sănătate!” pentru Mihail Munteanu vin pe rând de la fiecare copil şi nepot.

Ajuns la un veac, Mihail Munteanu n-a fost uitat nici de reprezentanții primăriei locale. Au intrat să-l felicite cu un buchet de trandafiri vișinii și cu un plic primarul și perceptorul fiscal de la Căbăiești, Călărași, Vasile Crudu și Maria Ciobanu.

The following two tabs change content below.