De-a râsu’ plânsu’: L-au dus la miting şi l-au pierdut

cuvantul

Un cetăţean din Pereni, Rezina, Anatolie Malaireu, împreună cu alţi circa 20 de consăteni şi concubina sa, a plecat pe 13 ianuarie la mitingul organizat la Chişinău de Partidul Democrat şi s-a pierdut. Conform informaţiilor oferite de Veaceslav Dascal, şeful Secţiei Securitate Publică a Inspectoratului de Poliţie Rezina, concubina lui Anatolie ar fi declarat că el s-a aflat un timp în scuarul Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu”, împreună cu consăteni săi, apoi a spus că se duce să-şi cumpere ţigări şi nu s-a mai întors, scrie cuvantul.md.

După miting l-au aşteptat un timp, l-au căutat, dar fără niciun rezultat. Inspectoratul de Poliţie Rezina l-a anunţat în căutare pe A. Malaireu, menţionând că respectivul are 42 de ani, este de statură înaltă, slab, faţa de formă ovală, părul de culoare cafeniu întunecat, era îmbrăcat în scurtă neagră, fes de aceeaşi culoare, pantaloni albaştri şi papuci negri, posibil are devieri psihice.

Câţiva locuitori ai aceluiaşi sat cu care am discutat despre acest caz ne-au spus că la manifestaţia democrată din 13 ianuarie, din sat, la indicaţia unor şefi din raion, au fost transportaţi la Chişinău vreo 20 de oameni, majoritatea fiind persoane care au beneficiat în ultimul timp de ajutoare sociale. A. Malaireu ar fi în evidenţă la psihiatru şi posibil că ar fi încurcat autobuzul şi a plecat în altă direcţie, au menţionat consătenii.

Ala Popel, secretara Consiliului local Pereni, a confirmat că majoritatea participanţilor la mitingul din 13 ianuarie se găsesc în lista beneficiarilor de ajutoare sociale.

Primarul Dumitru Marchitan (ales pe lista PDM) ne-a spus că la miting au plecat persoanele care au dorit să participe la această manifestaţie, precizând că nu are nicio informaţie că A. Malaireu ar avea probleme de sănătate. Poliţia din Rezina a făcut apel către comisariatele de poliţie şi cetăţeni ca dacă află ceva despre Anatolie Malaireu să sune la numerele: 0254-2-29-80, 902, sau 0699455378.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău