Kominternul lui Dumnezeu

Rusia a reușit să refacă, prin biserică și partidele fasciste, rețeaua de influență de odinioară

Conferintele lui Aleksandr Dughin (în centru) sunt plătite generos de Konstantin Malofeev, finanţatorul Congresului Mondial al Familiilor

Congresul Mondial al Familiilor a fost cu certitudine unul dintre cele mai importante evenimente din 2018, din cauza căruia Chișinăul a apărut în presa internațională. Capitala Republicii Moldova a devenit locul unde și-au dat întâlnire, în afară de tot felul de demnitari ai Kremlinului, promotori ai agendei Kremlinului în Europa.  

Relația specială dintre extremiștii europeni și Moscova a apărut și a căpătat consistență în contextul războiului din Siria și al celui din estul Ucrainei. Ambele evenimente au fost supuse unui trollind agresiv din partea Federației Ruse.

Arhitectul acestei rețele extremiste este fără îndoială Kremlinul, iar unul din personajele-cheie, cel care se spune că finanțează generos această relație pătimașă, este „afaceristul pravoslavnik”, Konstantin Malofeev, cunoscut pentru sprijinul separatiștilor proruși din Donbas.

„Eu vreau Imperiul Rus înapoi. Nu vreau să îl conduc eu”, a declarat oligarhul pentru „Financial Times”. Malofeev este un monarhist atât de dedicat încât a deschis recent o școală la Moscova pentru a pregăti o elită pentru viitoarea monarhie rusă.

„Putin a fost trimis de Dumnezeu”

„Putin nu a încercat niciodată să fie ales; el a fost găsit și pus în acest loc, s-a dovedit a fi trimis de Dumnezeu. Cine ar fi putut ghici în 1999 că Putin ar putea să vină și Rusia ar putea să devină din nou Rusie? A fost un act al lui Dumnezeu”, a spus el pentru „The Guardian”.

Colegii acestui personaj, crescut într-o familie de oameni de știință și îmbogățit peste noapte, racolează activ reprezentanți ai unor forțe ultranaționaliste în Occident. Malofeev plătește cu bani grei întâlnirile și conferințele filozofului extremist Aleksandr Dughin, multe dintre ele chiar în Moldova.

Cea mai mare parte din ele sunt numite „Societăţi ale nobililor” / «Благородные собрания», prin care se finanțează politicieni și publiciști dubioși, care au drept misiune să critice valorile liberale și să sprijine Kremlinul.

Cum sunt racolați trolii

Racolarea activiștilor loiali Kremlinului se efectuează pe căi diferite. Uneori aceștia cer deschis bani, ca în cazul lui Charles Bausman, editorul-șef al portalului de propagandă despre Rusia „Russia Insider”.

„Mai am nevoie de bani!”, i-a scris acesta lui Aleksei Komov, asistentul lui Malofeev și reprezentantul Congresului Mondial al Familiilor la ONU.

Uneori, invers, colaboratorii lui Malofeev își găsesc adepții. Astfel, de exemplu, au aflat despre conferențiarul Universității din Helsinki, Johan Backman, care se dă drept militant pentru drepturile omului.

Potrivit jurnalistei de investigații din Finlanda, Jessikka Aro, „acest profesor nu este altceva decât o sursă de troli care beneficiază de sprijin financiar din Rusia pentru a face război informaţional în Finlanda”, a spus Jessikka într-un interviu pentru JURNAL de Chișinău.

Backman a fost arestat la Chișinău în 2014 și obligat să părăsească Republica Moldova, având interdicția de a vizita statul moldovenesc pentru cinci ani. El venise la Chișinău pentru o conferință științifică internațională, „Stat federativ: experienţa internaţională şi perspectivele pentru Republica Moldova”, la invitația lui Igor Dodon.

Misiunea lui Komov

Aleksei Komov este cunoscut pentru promovarea educației în familie, „homeschooling”. Apropo, în perioada Congresului de la Chișinău, acesta a declarat pentru Sputnik că Biserica Ortodoxă din Moldova va sprijini această formă de educație.

Asta însă este un fleac, el face lucruri mult mai importante pentru Rusia. Misiunea sa principală este să faciliteze întâlnirile dintre Malofeev și politicienii de extremă stângă și extremă dreaptă din Europa.

Un email publicat de un hacker în noiembrie 2014 arată că Komov a intermediat relația cu Roberto Fiore, cofondatorul partidului neonazist din Italia, „Forza Nuova”. La rândul său, Fiore l-a ajutat pe Komov să stabilească contacte cu partidul de extremă dreaptă ELAM din Cipru și formațiunea neonazistă greacă „Răsăritul de Aur / Golden Dawn”.

Promotorul educației în familie este foarte apropiat de Liga Nordului, o voce prorusească în Europa. Komov este președintele de onoare al Asociației Culturale Lombardia-Rusia.

Matteo Salvini, viceprim-ministru şi ministru de Interne al Italiei, liderul formațiunii „Liga”, a avut un mesaj de salut pentru participanții Congresului Mondial al Familiilor. Salvini este cunoscut pentru declarațiile sale elogioase la adresa lui Putin și pentru pledoaria sa privind anularea sancțiunilor economice împotriva statului rus: „Acestea sunt o nebunie!”, a declarat el pe unde a apucat. 

Întâlnirea secretă de la Viena

Potrivit dezvăluirilor publicației Insider.ru, Malofeev a fost un agent-cheie în extinderea influenței rusești în mai multe state din Europa. A sponsorizat o întâlnire secretă pentru partidele de extremă dreaptă în martie 2014 la Viena, prin fundația sa „Sfântul Vasile cel Mare”, la care a participat cu Aleksandr Dughin.

La aceeași întâlnire au participat Heinz-Christian Strachem, reprezentantul partidului de extremă dreaptă FPÖ din Austria, în prezent, vicecancelar al Austriei; Aymeric Chauprade și Marion Maréchal-Le Pen, delegați ai Frontului Național din Franța; de la extremiști din Bulgaria, Partidul Ataka, la monarhiști din Spania.

A fost comemorată alianța Rusiei cu Prusia și Austro-Ungaria (1879), Dughin declarând la această întâlnire că Europa trebuie cucerită: „Noi suntem sprijiniți de coloana a cincea prorusească!”.

Evenimentul a avut loc în 2014, iar în prezent, în contextul crizei migranților, provocat de războiul din Siria, asistăm la instalarea extremiștilor la putere în Austria și Italia.

Conferintele lui Aleksandr Dughin sunt plătite generos de Konstantin Malofeev, finanţatorul Congresului Mondial al Familiilor

The following two tabs change content below.
Ilie Gulca

Ilie Gulca

Ilie Gulca

Ultimele articole de Ilie Gulca (vezi toate)