Karizma a recurs la trucuri?

SUSPICIUNI // Gurile rele vorbesc că artista ar fi mers prin baruri şi ar fi oferit tinerilor bani ca aceştia să o voteze în finala naţională a Eurovisionului

După anunţarea rezultatelor televotingului, lumea care se afla în studioul nr. 2 al televiziunii publice a rămas şocată: Karizma – 12 puncte. Toţi au luat apă în gură, doar interpreta jubila. Juriul însă a spulberat triumful Karizmei, i-a acordat doar un punct. Nemulţumită de aprecierea juriului, artista a ieşit din sală.

De la finala naţională a Eurovisionului au trecut două săptămâni, spiritele însă nu s-au potolit. Ultima bârfă despre Karizma este că aceasta ar fi mers prin baruri şi ar fi oferit tinerilor bani ca aceştia să o voteze în finala concursului.

Şi concurenţii sunt de părerea că voturile s-au furat, să vedem ce spun aceştia.

Pasha Parfeni a fost surprins de alegerea publicului. „De fapt, multă lume vorbeşte că cu banii pe care îi are familia Karizmei poţi cumpăra orice… Când au fost anunţate primele rezultate ale televotingului, cineva a adus şampanie la masa Karizmei şi, fără a şti rezultatele finale, au început a sărbători. Nu vi se pare straniu?”, se întreabă Pasha Parfeni.

Roman Iagupov, solistul Trupei „Zdob şi Zdub”, învingătoarea etapei naţionale: „Cred că a votat un sat întreg pentru Karizma, aşa parcă îi zice. De unde atâtea voturi? E ceva straniu… Să fi luat atâtea puncte Pasha Parfeni, Natalia Barbu, mai credeam. E ceva mistic. Ceva nu e curat la mijloc. Însă nu mai contează, avem acum alte preocupări”.

 

Natalia Barbu: „Ziceam eu că ceva nu e curat. Nu cred că s-a obţinut un asemenea rezultat atât de simplu, nu sunt un om al tehnologiei, dar totuşi nu cred. Acest lucru însă nu mă mai interesează, am alte preocupări importante, pe primul loc este nunta mea”.

Vlad Gorgos: „Metoda televotingului trebuie modificată ca de la un telefon mobil să poţi vota o singură dată, nu de mii de ori. Astfel, îţi poţi cumpăra mai multe cartele, poţi sta acasă la călduţ, în faţa televizorului şi poţi vota. Compania Orange trebuie să înţeleagă că astfel votăm banul, şi nu concurentul sau talentul. Mi se pare că în celelalte ţări nu se votează aşa”.

Replica Karizmei

„M-am săturat de atâtea vorbe, nu mă interesează ce vorbeşte lumea. Sunt obişnuită ca după fiecare concurs să existe presupuneri, acuzaţii. Oamenii sunt răutăcioşi, mă bucur că nu fac parte din tagma lor. Se ştie că e imposibil să cumperi televotingul, am mulţi prieteni, rude, cumetri, vecini, fani care mă apreciază, de aceea am obţinut un asemenea punctaj”, spune interpreta.

Rezultatele televotingului

Karizma – 33.35 %

„Zdob şi Zdub” – 13.15%

Pasha Parfeni – 10.84%

Natalia Barbu – 9.13%

Rezultatele juriului

Natalia Barbu – 12

„Zdob şi Zdub” – 10

Pasha Parfeni – 8

Karizma  – 1

Finala naţională a Eurovisionului a fost urmărită de 800.000 de telespectatori, acest lucru însă nu înseamnă că toţi telespectatorii au participat la vot. Dacă presupunem că toţi telespectatorii au participat la televoting, jumătate din ei au votat-o pe Karizma. Câteva sute mii de oameni îi sunt cumetri, prieteni, rude, vecini, cum spune Karizma.

Vitalie Cojocaru, manager al Departamentului Marketing şi Publicitate al postului tv Moldova 1, a calificat suspiciunile concurenţilor drept nişte bârfe şi spus că nu merită să acordăm nicio atenţie gurii târgului.

Victoria Musteaţă, Compania Orange: „SMS votingul este o modalitate de selectare a câştigătorilor stabilită de către producătorul evenimentului care deţine drepturile asupra organizării concursului. Această formulă este utilizată şi la nivel internaţional. Orange este una din companiile care, împreună cu alţi operatori de telefonie mobilă şi fixă din ţară, oferă populaţiei posibilitatea de a participa la luarea deciziei ce ţine de nominalizarea câştigătorului. Veniturile care au revenit companiei Orange vor fi alocate corului de copii «Lacrimoza»”.

Carolina CHIRILESCU