Kapik şi Devocika, părinţii unui pui capucin

ZOO // „Animalele de la Grădina Zoologică din Chişinău se alimentează mai bine ca unii oameni”

Recent, la Menajeria din Chişinău a apărut pe lume un pui de maimuţă capucin. Are 200 de grame şi abia se vede pe spatele mamei, nu se ştie dacă e femelă sau mascul, nici cel puţin ce nume va avea, este doar un pui de maimuţă capucin de trei săptămâni, dar care este apărat cu străşnicie de celelalte vieţuitoare ale cuştii. La apropierea noastră, ele au tăbărât pe zăbrelele dinspre vizitatori arătându-şi colţii. Femela cu puiul ei au încercat să vină mai aproape să vadă cine este intrusul care a cutezat să le „calce pragul”, dar sunetele de avertizare emise de ceilalţi membri ai familiei primatelor, au făcut-o să se întoarcă nepăsătoare la locul ei.
„Vorbeşte instinctul în ei şi mai ales în această perioadă când femela este vulnerabilă, o apără cu toţii”, explică Sergiu Potapov, şeful secţiei animale răpitoare de la Grădina Zoologică din Chişinău.
„Nu acceptă pe nimeni să intre la ei, în afară de persoanele cunoscute, cel mai agresiv este masculul, care aruncă în necunoscuţi cu diferite obiecte, ajungând uneori şi la fecale”, continuă Potapov. „Aceasta îi este misiunea – de a-şi apăra familia”, conchide Potapov.
Este al treilea pui de maimuţă capucin care s-a născut la Menajeria din Chişinău, anul trecut cele două femele au dat naştere la câte un pui. „De regulă, femelele nasc un pui o dată la doi ani şi rar se întâmplă ca unele din ele să nască în fiecare an câte un pui”, susţine Potapov. În acelaşi timp, îngrijitorul spune că femelele de maimuţă capucin preferă să aducă pe lume puii în intimitate. „Noi am găsit puiul agăţat de blana mamei dimineaţa”, povesteşte şeful secţiei. „Perioada naşterii este foarte stresantă pentru aceste animale, din acest motiv ele preferă să se ascundă şi de cele mai dese ori nasc progeniturile înainte de revărsatul zorilor, când nu e nimeni prin apropiere”, explică Potapov.
Îngrijitorul spune că încă nu s-a ales un nume pentru acest pui, pentru că nu se ştie ce e: fetiţă sau băiat. „Dacă e femelă, cred că îi vom spune Tatiana, pentru că s-a născut în ziua Sfintei Tatiana, iar dacă-i mascul, vom mai vedea cum se va chema”, spune îngrijitorul.
Dulciurile aruncate de vizitatori pun în pericol sănătatea animalelor
Părinţii puiului au fost aduşi de la menajeriile din Europa. Tatăl, care are 15 ani, este de la o grădină zoologică din Polonia, iar mama are opt ani şi a fost adusă din Ungaria. „Atunci când au fost aduşi la noi nu aveau nume, aşa că noi i-am spus masculului Kapik, după sunetele pe care le scotea, iar pe femelă am numit-o simplu, Devocika”, explică angajatul Grădinii Zoologice.
În ce priveşte hrana, îngrijitorul spune că animalele de la Grădina Zoologică mănâncă mai bine ca unii oameni. „Vizitatorii care vin la noi au impresia că animalele sunt flămânde şi încearcă să le arunce în cuşti câte o bucată de ciocolată, de chiflă sau ce mai au ei în mână, ceea ce este categoric interzis”, spune Sergiu Potapov. Potrivit responsabilului menajeriei, dulciurile aruncate în cuştile animalelor pot pune în pericol sănătatea acestora. Maimuţele capucin se alimentează cu fructe: banane, portocale, mere, legume: morcovi, cartofi, frunze de salată.
Responsabilul menajeriei susţine că este strict interzis ca persoanele care vin în vizită să intre în contact cu animalele, menţionând că acestea au mereu câte o ocupaţie. „Masculului îi place să se joace cu câte-un rulou de hârtie igienică, acesta îl tot trage, până la un moment dat când se enervează că nu mai termină hârtia”, spune Potapov. Acesta mai susţine că maimuţele capucin sunt cele mai inteligente primate, de aceea îngrijitorii pun uneori într-un sac rumeguş, bucăţi de fructe sau legume, iar ele se întrec în a găsi mai repede mâncarea ascunsă.
Cele mai inteligente primate

Potapov atenţionează că maimuţa nu este un animal domestic. Uneori imaginea de animal ascultător şi docil, pe care o văd la circ, îi face pe unii oameni să le înfieze. „Este un pas greşit, pentru că, odată ce cresc, în special masculii, se transformă din fiinţe dulci în adevărate fiare, care încearcă să-şi impună autoritatea, de cele mai dese ori prin forţă”, explică îngrijitorul. „Cunosc o persoană din Chişinău care are un mascul de maimuţă şi care e nevoită să lupte mereu cu acesta pentru supremaţia din casă”, adaugă Potapov.
Angajatul menajeriei spune că nu ştie care va fi soarta acestui pui de maimuţă capucin. „Dacă-i mascul, mai mult ca sigur că acesta va fi vândut unei grădini zoologice ori va fi schimbat cu un alt animal”, spune îngrijitorul. „Avem deja o familie mare şi ne-ar trebui mai mult spaţiu pentru un alt membru, pe de altă parte, masculul îl va alunga, atunci când va mai creşte, pentru a înlătura concurenţa”, explică Potapov.
Dar până va mai creşte, puiul de maimuţă capucin stă agăţat de blana mamei, păzit vigilent de către ceilalţi membri, şi se va lăsa admirat sau fotografiat abia în luna martie, când se va mai încălzi afară.
Menajeria din Chişinău se află pe strada Valea Crucii şi este deschisă pentru vizitatori în fiecare zi de la ora 8.00 până la 17.00, iarna, şi de la ora 8.00 până la 20.00, în celelalte anotimpuri. Zoo a fost fondat pe 8 mai 1978 şi are în colecţie 144 de specii de animale şi 850 exemplare. Pentru copiii până la trei ani, intrarea în Grădina Zoologică este gratuită, pentru persoanele între 3 şi 18 ani, costul unui bilet e de 5 lei, pentru ceilalţi e 10 lei.
The following two tabs change content below.
Marina Liţa

Marina Liţa

Marina Liţa

Ultimele articole de Marina Liţa (vezi toate)