„Jymmy” revine pe ecranele din R. Moldova

De această dată ca membru al unei grupări criminale

 

Nu sunt secvenţe dintr-un film indian, sunt scene pe care le-au urmărit pe viu locuitorii satului Căpriana, raionul Străşeni. „Am văzut că la noi în sat au apărut nişte persoane necunoscute. Credeam că sunt ţigani, dar când am tras cu urechea ce vorbesc, nu am înţeles niciun cuvânt. Când au venit să-i aresteze, am înţeles că ceva nu e în regulă”, ne spune Elena Mălai, o locuitoare a satului Căpriana.

 

Iana Zmeu

 

Cu un accent străin pronunţat, răspunde la întrebările care îi sunt adresate de către oamenii legii. „Da, am organizat trecerea ilegală a frontierei pentru mai multe persoane. Unul mi-a dat 2000 de dolari, altul, 2500, trei mii…”, a recunoscut bărbatul care s-a dovedit a fi membru al unei grupări criminale internaţionale, originar din India şi cunoscut în lumea interlopă ca Jymmy.

 

De la începutul anului curent, acesta a organizat migraţia ilegală a mai multor străini – indieni, pakistanezi, afgani etc. – cu vârste între 25 şi 30 ani. Patru dintre aceştia au fost găsiţi într-o casă din satul Căpriana.

 

„Vrem să lucrăm”, le-au spus oaspeţii străini poliţiştilor. Însă nu în R. Moldova, ci într-un stat din Uniunea Europeană, unde sperau să ajungă cu ajutorul lui Jymmy.

 

A trebuit să treacă mai bine de o lună până când oamenii legii să dea de urma organizatorului migraţiei ilegale. „De unde ştiu limba română? Zece ani în urmă, am fost în R. Moldova, m-am aflat aici mai mulţi ani. Apoi m-am întors în India”, spune Jymmy incomodat de camera de luat vederi pe care poliţistul a îndretat-o spre el.

 

Astăzi, capul „afacerii” se află în arest preventiv, iar „oaspeţii ambulatori” – în Centrul de Plasament Temporar al Străinilor unde vor fi găzduiţi timp de două luni după care vor fi expulzaţi în ţara de origine.

 

Potrivit serviciului de presă al Serviciului Grăniceri, mai toate persoanele reţinute pentru trecerea ilegală solicită azil pe teritoriul R. Moldova. Pesemne, aceştia s-au informat despre condiţiile de trai din Centrul de Plasament. Cel puţin, pentru o lună se vor simţi ca într-un hotel de trei stele. „De fiecare dată, ne uimim de ingeniozitatea acestora. Pentru a trece ilegal frontiera dintre Republica Moldova şi România, traversând râul Prut, aceştia folosesc tot felul de instalaţii: bărci improvizate făcute din butelii de plastic sau din nişte scânduri legate cu aţe. Am avut un caz în care persoana şi-a legat de mâini şi de picioare buteliile de plastic şi a încercat să treacă Prutul înot”, a subliniat Daniela Mânzatu, şefa serviciului de presă al grănicerilor.

 

Induşii induşi

 

Recent, Serviciul Grăniceri a reţinut la frontiera moldo-română alte nouă persoane care nu ştiau un cuvânt în română. Aceştia nu aveau acte de identitate, iar unii nu aveau nici măcar încălţăminte. A fost nevoie de un traducător pentru a afla că bărbaţii au venit din ţara de baştină a lui Jymmy şi planificau să ajungă în spaţiul Schengen pentru a-şi găsi loc de muncă.
Pe moment, nu se ştie dacă şi aceşti induşi sunt „clienţii” lui Jymmy. Forţele de ordine din R. Moldova colaborează cu colegii din Ucraina în scopul identificării şi reţinerii tuturor membrilor grupului criminal specializat în organizarea trecerii ilegale a frontierei a oamenilor care, din cauza sărăciei, îşi iau lumea în cap.

 

Casa din satul Căpriana în care au fost reţinuţi clienţii lui Jymmy

Grupul de nouă induşi care au încercat să treacă ilegal frontiera, însă au fost reţinuţi

Jymmy, 44 de ani, originar din India

În Centrul de Plasament Temporar al Străinilor, pe moment, sunt 21 de persoane, majoritatea dintre acestea sunt cetăţeni străini reţinuţi pentru trecerea ilegală a frontierei sau care au încălcat regulile de şedere în R. Moldova. De la începutul anului 2012, au fost documentate 361 de cazuri de încălcare a regimului de şedere, din care 317 persoane s-au ales cu procese-verbale şi au achitat o amendă de 1000 de lei.