Jurnal Trust Media lansează o nouă emisiune – „Concert la Pălărie”

PREMIERĂ // Prima emisiune va fi difuzată vineri, 8 octombrie, ora 20.45, la Jurnal TV

Emisiunea „Concert la Pălărie” este primul proiect de acest gen din Republica Moldova, derulat de televiziunea Jurnal TV în parteneriat cu Ministerul Culturii, Ministerul Educaţiei, Ministerul Tineretului şi Sportului şi Primăria municipiului Chişinău. Emisiunea acordă şanse egale pentru toţi oamenii talentaţi din toată ţara, şi oferă şansa de a câştiga premii valoroase. Scopul acestei emisiuni este de a scoate în evidenţă talentele ascunse ale populaţiei şi încurajarea acestora de a-şi dezvolta aceste talente. Preselecţia se organizează în fiecare raion, sunt incluse circa 30 de raioane din ţară. Participanţii se pot înscrie la preselecţie pe adresa www.talent.jurnaltv.md, sau pot expedia un email la adresa talent@jurnaltv.md, sau pot completa talonul de participare ce va apărea în ziarele „Jurnal de Chişinău” şi „Apropo”.

Emisiunea va dura 70 de minute şi va fi difuzată 23 de săptămâni. Concertul are loc în trecerea pietonală de pe şoseaua Viaduct din municipiul Chişinău. Acest loc a fost ales din motivul că este cel mai traversat, cu un trafic estimat la 1000 de vizitatori. Pereţii subteranei sunt decoraţi cu logotipul emisiunii în stil graffiti şi în timpul concertelor toată subterana este amenajată cu tehnică necesară pentru filmările calitative ale acestei emisiuni.

Un iluzionist, jonglări şi piesă cântată la frunză de nuc – aceste numere le puteţi urmări în prima emisiune

Prima emisiune „Concert la Pălărie” va avea loc, vineri, 8 octombrie, ora 20.45, la Jurnal TV. În această emisiune va evolua fanfara de copii din Zaim, Căuşeni, un iluzionist din Cantemir, veţi mai vedea streap dance şi break dance cu elemente de jonglare, Freestyle, jonglare cu tăvi de servit în localuri, dans cu elemente din gimnastica aerobică, cântat la acordeon inversat, piesa Ave Maria zisă la frunză de nuc de către Anton Port, Cantemir, şi altele. Invitatul special al primei emisiunii este Nicu Ţărnă, cel care interpretează imnul emisiunii, compus de către Marian Stărcea.

Cele mai bune talente vor fi alese prin televoting şi de către un juriu. Săptămânal, în emisiune se prezintă 7-10 talente. Fiecărui participant i se acordă câte un număr ce va fi afişat la ecran din clipa când apare participantul. Zilnic, conform unui plan de promovare, pe ecran vor apărea secvenţe video despre participant, susţinătorii pot trimite sms-uri timp de o săptămână, participantul care acumulează cel mai mare număr de sms-uri trece automat în semifinală. Juriul va alege şi el un participant care va trece în semifinală, în afara celui care va fi ales prin sms.

Premiul mare – un apartament în valoare de 550.000 de lei, premiul doi – un automobil

Semifinala va avea loc la Chişinău pe 18 februarie 2011, unde vor fi prezenţi 40 de participanţi care vor trebui să prezinte acelaşi număr, mult mai bine pregătit. Finala sau marele concert va avea loc pe 5 martie 2011, unde vor participa 20 de persoane, şi vor fi invitate vedete din ţară şi străinătate. La marele concert participanţii vor trebui să prezinte câte un număr nou, scenografia şi costumaţia vor fi coordonate de către echipa Jurnalului TV. Câştigătorul va fi ales de către telespectatori prin sms, acesta va intra în posesia unui apartament în valoare de 550.000 de lei. Căştigătorii locurilor 2 şi 3 vor fi aleşi de către juriu. Deţinătorul premiului doi va intra în posesia un automobil. Juriul va acorda şi premii de consolare, este vorba despre 3 LCD-uri şi 3 lap-top-uri.

Carolina Chirilescu

The following two tabs change content below.