„Juriul USM și-a sacrificat onoarea critică pe altarul prieteniilor”

Interviu cu scriitorul Mircea V. Ciobanu, membru al juriului Galei Premiilor USM pe anul 2012

– Cum ți-a părut Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din Moldova (USM) din 14 iunie 2013, dragă Mircea V. Ciobanu?

Gala a fost frumoasă, fastuoasă, cu deja îndrăgitul meu cuartet de coarde, cu multă lume din beaumonde-ul politic, diplomatic, cultural. Asta voiai să afli de la mine? 

– Ca membru al juriului premiilor literare ale USM pe anul 2012, admiți că unele cărți învingătoare nu meritau să fie premiate?

Am avut şi alte opinii decât majoritatea membrilor juriului, această majoritate a decis cum a găsit de cuviinţă. Trebuie să spun că la Proză şi la Critică eu nu am votat, astfel încât nu pot comenta opinia celor care au ales să premieze anumite cărţi. Nu sunt nişte cărţi rele, pur şi simplu, eu am considerat că încă nu sunt bune de premiu. La Debut, însă, ca şi la Poezie şi la Literatura pentru copii, mi s-a părut că existau, absolut evident, alte cărţi care ar fi meritat premiate.

– Ce cărți la compartimentele Poezie și Proză meritau să obțină premii, după părerea ta?

La Poezie, fiecare dintre cele patru cărţi nominalizate („Eşarfe în cer” de Dumitru Crudu, „Cuvântul ne adaugă vedere” de Vasile Romanciuc, „Sagarmatha” de Moni Stănilă și „Daţi foc la cărţi” de Alexandru Vakulovski), dar ne-premiate, a fost mai bună decât cartea premiată („EvAdam” de Radmila Popovici-Paraschiv). Este opinia mea categorică. La Proză, cartea cea mai bună era romanul lui Aureliu Busuioc „Și a fost noapte…”. Dar nu cred că – obiectiv şi imparţial – e o carte de premiu. Altele sunt romanele de referinţă ale regretatului scriitor.

– Pe rețelele de socializare se discută mult despre subiectivitatea și erorile juriului ediției curente a Galei Premiilor USM. Cum a fost posibil să se comită aceste erori?

Reţelele sunt… pentru a discuta. Gustul estetic este subiectiv prin definiţie. Erori nu au fost. Poate cu excepţia faptului că unii colegi din juriu au elaborat tactici pentru a câştiga, pe când subsemnatul (ca şi Emilian Galaicu-Păun, de altfel) am venit acolo şi am votat (naiv de onest!) cum am găsit de cuviinţă, fără a construi „scheme de câştig”.

– Ce impresie ţi-a lăsat procesul de jurizare din cadrul Galei Premiilor USM? Care este regretul tău cel mai mare?

Dacă aş zice că mi-a lăsat un gust amar, ar însemna să dau prea mare importanţă unor premii. Regretul meu cel mai mare este că Anatol Grosu, basarabeanul care a scris poate cea mai bună carte de poezie în acest an (am propus să fie nominalizat şi la categoria Poezie, dar colegii din juriu s-au împotrivit), nu a luat nici premiul pentru Debut. Un debut remarcabil, încununat cu Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” (categoria „Opera Prima”) de la Botoşani.

– O să mai accepți să fii membru al juriului și la edițiile viitoare ale Galei Premiilor USM?

Dar tu de unde ştii, Irina, că nu am de gând să mai accept? Da, am de gând să mă retrag din fel de fel de activităţi publice în favoarea lecturilor şi scrisului. Prefer să fiu responsabil de opinia mea personală, nu de una colectivă (de care iată că mă detaşez, de atâtea ori). Dar cine ştie ce surprize ne mai pregăteşte viaţa… Se pare că juriul din acest an a păcătuit nu din cauza subiectivităţii şi a gusturilor diferite, ci şi-a sacrificat onoarea critică pe altarul prieteniilor. Apropo, acolo unde nu au existat „prieteni” (de exemplu, la Traduceri şi la Jurnal, publicistică, memorii) juriul a votat înţelept. Chiar dacă opiniile s-au divizat. În rest, totul a fost conform rigorilor: Uniunea Scriitorilor şi-a ales Consiliul, Consiliul a ales juriul, juriul a ales cărţile premiate. Toate: prin vot secret etc.

Odată ce nimic nu poate fi schimbat în această schemă, o soluţie ar fi inaugurarea unor premii alternative, competente şi imparţiale. Ca să-i pună pe gânduri pe „juraţi”.

Interviu de Irina Nechit

 

The following two tabs change content below.