Jurnal de călătorie // Chişinău- Bangkok , one way

10290661_745821502136979_3670080311258563120_nÎn avionul Kuala Lumpur – Kathmandu am început să suspectez ca viaţa în Nepal diferă niţel de cea în capitala cu zgârie nori a Malaeziei. Mirosul sărăciei – da, acel miros rustic care se mai simte şi azi în multe din satele Moldovei, mi-a îmbibat hainele în cele 4 ore de zbor. De fapt, sărăcia este primul lucru care sare în ochi la intrarea in Nepal. Privesc in jur – aeroportul din Kathmandu seamănă izbitor cu Gara de Sud din Schinoasa. În taxi spre centrul oraşului, oasele mi se cutremura de la calitatea drumurilor. Kathmandu, capitala Nepalului, dar mai ales alte oraşe mai puţin turistice, redefinesc conceptul de ‘lume a treia’ aşa cum se vede el din Europa – lumea a treia chiar exista si Moldova e departe de ea. Drumuri neasfaltate creează un strat de praf care face respiraţia imposibilă – aceasta pânză de poluare acoperă majoritatea oraşelor nepaleze, unde cam 1/3 din locuitori poartă măşti de protecţie pe faţă. Aceste reflecţii îmi sunt întrerupte de o vaca rătăcită intre maşini care ne iese in cale. Ajung la hotel, unde plătesc 8 dolari pentru o cameră mare, cu toate comodităţile, în centrul turistic şi foarte colorat al oraşului. Preţul rezonabil mă bucura şi confirmă că Nepalul este una din cele mai ieftine destinaţii din lume. Dau să-mi încarc telefonul, dar realizez că nu există electricitate. Câteva ore în fiecare zi, guvernul deconectează curentul în diverse părţi ale ţării – o nouă strategie de economisire de bani. Aflu cu ocazia asta ca e chiar eliberator să uit de toate activităţile care necesita electricitate măcar pentru câteva ore – telefon, computer, etc. Nimic tragic.

În luna pe care am stat-o în Nepal am apreciat foarte mult timpul petrecut la ţară în copilărie. Anume lunile state prin satele din zona Orheiului, la rude, m-au antrenat pentru vizită în aceste părţi ale Asiei – găinile care se ivesc brusc de după colţuri în Kathmandu, sătencele care-şi spală rufele afară cu săpun în Pokhara, căruţele care împânzesc oraşul in Birgunj, la graniţa cu India, casele din lut şi mirosul de frunze arse din Lumbini, oraşul naşterii lui Buddha – magazinele mici care vând şampon Head and Shoulders în pliculeţe; băieţii de 8-9 ani care îşi compară abţibildurile de gumă de mestecat întorcându-se de la şcoală; toate sunt parte din viaţa mea, niciuna nu-mi e complet nouă.

Nepalul e un mare sat moldovenesc, cu 3 diferenţe: 1. Prin anii ’70 drept, au năvălit turiştii hippioţi din vest şi continuă să vină, în valuri 2. Natura este copleşitor de frumoasă, Himalaya şi oamenii ei te fac să nu-ţi deconectezi camera foto ore întregi – scuze, Orheiul Vechi şi 3. Oamenii beau mai puţin şi preferă să fumeze – ceea ce îi face mai puţin agresivi, iubitori de conflicte şi mult mai relaxaţi şi agreabili decât băutorii de alcool. Punctul 3 explica şi de ce hippioţii de la punctul 1. nu au fost tunşi şi bătuţi aşa cum s-ar fi întâmplat, probabil, în unele sate din Moldova. La cele 3 puncte mai adăugaţi unul mare: Buddha s-a născut aici, iar din sărăcia ţării, continuă să se nască şi azi oameni excepţionali – cum este ţi Ram Bahadur Bomjon, băiatul care meditează de caţiva ani într-o junglă, şi care a atras atenţia BBC si Discovery Channel când nu a băut si mâncat timp de 7 luni, stând nemişcat în rugăciune sub un copac. Localnicii l-au supranumit Buddha-boy şi tot Nepalul îl ştie pe Ram Bahadur, un fel de speranţă si inspiraţie pentru aceasta ţara în căutare de direcţie.

Corina Ajder