JOCURI POSTELECTORALE sau CE ÎMPIEDICĂ CREAREA COALIŢIEI DE GUVERNARE

Au trecut aproape trei săptămîni de la alegerile parlamentare anticipate, dar partidele politice ce au acces în Parlament tot nu au decis configuraţia noii coaliţii de guvernare şi cine va conduce ţara.

Evident, fiecare dintre cele trei partide are priorităţi şi limite de comportament clar stabilite. Este vorba nu despre cele declarate, ci despre cele de care de obicei nu se vorbeşte, dar pot fi intuite. Fiecare formaţiune face tot posibilul pentru a-şi atinge scopurile propuse, aruncând în joc artileria grea şi făcând uz de metode nu tocmai tradiţionale.

În cea mai dificilă situaţie se află pe moment Partidul Comuniştilor din Republica Moldova. În ultimul an, acest partid s-a aflat şi continuă să se afle în cădere liberă în preferinţele alegătorilor şi încă o perioadă de aflare în opoziţie poate fi fatală pentru PCRM. Miturile, construite cu migală ani de-a rândul, precum că PCRM este unica formaţiune în stare să soluţioneze problemele ţării s-au spulberat, iar figura bătrânului lider comunist, nesigur în acţiuni şi de viitorul formaţiunii sale, nu inspiră optimism alegătorilor consideraţi tradiţional electorat comunist. Cu fiecare zi devine tot mai clar că PCRM este un partid al trecutului, care şi-a trăit traiul şi şi-a mâncat mălaiul în politica moldovenească. De aceea, pentru PCRM revenirea la guvernare este o necesitate stringentă. Doar astfel comuniştii ar reuşi să menţină iluzia că PCRM mai are viitor.

De această situaţie a PCRM încearcă să profite din plin Partidul Democrat, lider oficial al căruia este Marian Lupu. În cercurile politice se vorbeşte că, ştiind prea bine situaţia deplorabilă a foştilor colegi de partid, Marian Lupu încearcă să obţină maximum de dividende pentru sine şi partidul său. Dacă e să credem unor informaţii, în spatele declaraţiilor privind „oferta generoasă” a PCRM se ascund nu principii şi mecanisme eficiente de guvernare a ţării (dacă PD şi PCRM consideră că oamenii pot crede în astfel de declaraţii, ei sau subestimează nivelul de maturitate politică al alegătorilor, sau nu-i interesează opinia acestora), ci acordul comuniştilor de a-i ceda lui Marian Lupu postul de preşedinte al ţării, altui reprezentant al PDM – postul de premier sau de preşedinte al Parlamentului, urmând ca PD să-i revină şi mai multe portofolii ministeriale. La un asemenea chilipir, Marian Lupu, care tot timpul a visat să ajungă preşedinte al republicii, nici nu putea să spere. Căci trebuie să recunoaştem că 12% în alegeri este un rezultat modest pentru un partid care pretinde la o prezenţă mare, decisivă în organele puterii de stat.

Dar aici apare o altă problemă pentru Marian Ilici – o coaliţie cu comuniştii i-ar compromite definitiv reputaţia şi, la sigur, i-ar trage în jos partidul pe care, oficial, îl conduce. Nu este un secret că lui cu greu i-a reuşit, şi încă nu în totalitate, să scape de imaginea de trădător, pe care i-au construit-o în ultimii 1,5 ani aceiaşi comunişti care astăzi îşi doresc să formeze cu el o uniune politică. Şi dacă o parte din alegători a încercat să înţeleagă plecarea sa din PCRM, este prea puţin probabil că va înţelege o revenire la comunişti, ceea ce ar însemna compromiterea tuturor proceselor importante pentru ţară, demarate acum mai bine de un an.

Analiştii politici cred că PDM a nimerit într-o situaţie deloc uşoară – ar dori să constituie o coaliţie cu comuniştii, dar nu are argumente suficient de consistente pentru propriii alegători şi pentru cetăţeni. Căci PLDM a fost de acord să cedeze PDM postul de preşedinte al ţării, ceea ce reprezintă o cedare destul de mare dacă luăm în calcul faptul că PLDM a acumulat în alegeri circa 30%, iar democraţii – doar circa 12%. Şi PL a fost de acord să cedeze PDM postul de preşedinte al Parlamentului ca o garanţie suplimentară că PDM nu va rămâne cu nimic în cazul eşecului alegerii preşedintelui ţării. În plus, PLDM şi-a anunţat  disponibilitatea de a ceda PDM postul de premier în schimbul celui de preşedinte, chiar şi fără garanţiile ce se oferă acum democraţilor.

Dar cu cât mai multe cedări fac partidele în favoarea PDM, cu atât mai mari devin poftele acestui partid. Se creează impresia că Marian Lupu face tot posibilul pentru ca negocierile privind crearea unei alianţe democratice să eşueze ca el să poată în sfârşit să se delecteze cu „oferta generoasă” a comuniştilor. Recrutându-l în calitate de ajutor pe bunul său prieten Mihai Ghimpu (ca iniţiativa să nu vină de la un partid, ci de la două), Marian Lupu insistă asupra împărţirii egale a funcţiilor în Guvern între cele trei formaţiuni. Acest lucru ar fi necesar, chipurile, pentru a avea un mecanism de guvernare eficient, care ar exclude controlul unui partid asupra activităţii organului executiv. Cu alte cuvinte, PDM şi PL, având împreună mai puţine voturi decât PLDM şi-ar dori postul de preşedinte, de speaker şi două treimi din Guvern. Iar faptul că astfel îşi bat joc de votul a mai bine de 500 de mii de cetăţeni se pare că nu-i deranjează deloc. Ce-i poate determina pe doi politicieni atât de diferiţi ca Lupu şi Ghimpu să fie din nou atât de uniţi? Răspunsul este simplu: ura şi invidia faţă de Filat! Şi aceste două sentimente sunt atât de puternice încât se pare că Ghimpu ignoră total prioritatea sa de altădată – lupta cu comuniştii, neadmiterea lor la putere, iar Lupu se face a nu vedea o chestiune principală pentru el – pornirile antiruseşti ale lui Ghimpu. Consultările în doi, în condiţii de maximă secretomanie, în zile de odihnă, nu au nimic în comun cu principiile şi valorile. Unicul lor scop este de a-şi coordona acţiunile şi de a forma front comun împotriva lui Filat. Interesant este că Mihai Ghimpu niciodată nu şi-a pus întrebarea şi nu a admis măcar ideea că ar putea fi folosit de către Marian Lupu în scopurile sale, punctul final al cărora ar urma să fie crearea unei alianţe cu comuniştii.

Unii analişti politici consideră că PDM participă la consultări, negocieri cu PLDM şi PL pentru a camufla înţelegerea la care a ajuns deja cu PCRM. Unicul lucru de care are nevoie PDM de la PLDM şi PL este un motiv care ar face ca alianţa sa cu PCRM să nu arate atât de odios sau ca o trădare obişnuită. Căci pentru toţi este evidentă lipsa de temei a pretenţiilor înaintate de PD sau de cei cărora PD a reuşit deja să le insufle ideile sale. Acuzaţiile precum că PLDM ar fi monopolizat activitatea Guvernului sunt ridicole, căci liberal-democraţii deţin doar 7 din 21 de funcţii în Cabinetul de miniştri. PDM i-au revenit astfel de ministere importante ca: al Economiei, al Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, al Construcţiei şi Dezvoltării Regionale, al Culturii. Iar vicepremierul din partea PDM patronează întreg blocul economic, inclusiv agricultura. PL i-au revenit astfel de ministere importante ca: al Apărării, al Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, al Ecologiei, al Tineretului şi Sportului, iar vicepremierul liberal dirijează întreg blocul social. Despre ce fel de monopolizare a puterii poate fi vorba în acest caz? Este evident că pretenţiile PDM şi PL despre împărţirea în trei părţi egale a funcţiilor în Guvern sunt nu doar neargumentate, ci şi contravin practicii europene. În această săptămână, în presă au apărut informaţii despre felul în care au fost distribuite funcţiile în cadrul coaliţiilor în astfel de ţări ca Suedia, Germania, Finlanda etc. Peste tot a fost respectat principiul proporţionalităţii şi voinţa alegătorilor şi nicăieri partenerii ce au acumulat mai puţine voturi în alegeri nu au pretins la cote egale de reprezentare în Guvern.

În aceste condiţii, este clar că PDM face tot posibilul, inclusiv foloseşte PL, pentru a compromite ideea constituirii unei coaliţii democratice şi pentru a putea în sfârşit să accepte „oferta generoasă” a PCRM. O dovadă în acest sens sunt şi atacurile permanente ale PDM împotriva PLDM în speranţa că liberal-democraţii le vor oferi motiv pentru a spune: „Vedeţi, cu ăştia nu poţi să te înţelegi. Noi am vrut să construim şi în continuare un stat democratic, dar acum suntem nevoiţi să construim comunismul”.

În situaţia creată, PDM şi personal Marian Lupu trebuie să înţeleagă că societatea aşteaptă un răspuns concret. Marian Lupu trebuie să ia o decizie şi să anunţe: fie merge pe calea constituirii unei alianţe democratice şi ţara obţine posibilitatea de a se dezvolta în continuare, fie îşi scoate masca de pseudodemocrat, anunţă coaliţia cu comuniştii, le acceptă „oferta generoasă”, asumându-şi în acelaşi timp, integral, responsabilitatea pentru situaţia din ţară. Iar oamenii deja vor judeca…

Valeriu Andreev

PP