Jacob Triege: “Am dat la teasc şi am făcut eu vinul!”

PUNŢI EUROPENE // “Bunica, o germană născută în Basarabia, nu s-a întors niciodată încoace, dar pentru ea Moldova este un loc frumos, o amintire senină din copilaria ei”

Jacob Triege a venit în Republica Moldova să trăiască timp de câteva luni alături de fermierii moldoveni. Cinci luni el a locuit şi a lucrat cot la cot cu aceştia şi susţine că agricultura moldovenească are viitor, doar că ar trebui ca tinerii să se implice mai mult. Tânărul, student la Antropologie la Berlin, spune că bunica lui, care este germană născută în Basarabia, i-a povestit de ţara noastră. Puţini germani ştiu că există o ţară Republica Moldova în Sud-Estul Europei.

A ajuns la mijlocul lunii august în Moldova şi spune că îi place aici. “E frumos să conduci maşina, priveliştile care se deschid când mergi pe drumurile din Moldova sunt unice”, spune Jacob Triege, un neamţ de 23 de ani, care face studii antropologice la Berlin. “Sunt student, iar subiectul ales pentru teză a fost migraţia şi efectele acesteia asupra dezvoltării agriculturii. Migraţia este un fenomen des întâlnit în Republica Moldova, aşa am ajuns aici”, începe discuţia tânărul.

“Bunica este germană născută în Basarabia”

Acesta susţine că puţine persoane din Germania ştiu de existenţa Republicii Moldova. “Bunica mi-a vorbit de multe ori despre aceasta ţară. Ea este germană născută în Basarabia. După pactul semnat între Stalin şi Hitler, toţi nemţii au emigrat din acest ţinut. La început au plecat în Polonia, apoi în Germania de Est. Când a fost cucerită de armata sovietică au trecut în Germania de Vest şi s-au stabilit acolo cu traiul. Bunica nu s-a întors niciodată în Basarabia, dar amintirile ei din copilărie sunt vii şi acum. Nu cred ca sunt adevărate, deoarece avea doar patru ani. Însă pentru ea Moldova este un loc frumos, o amintire senină din copilaria ei. Ea îmi povestea despre viaţa simplă pe care a avut-o aici”, povesteşte tânărul.

Jacob spune că şi-a petrecut mai mult timp în afara oraşelor, între oameni modeşti, agricultorii moldoveni. “Am venit să văd cum se dezvoltă acest sector şi vreau să spun că este unul promiţător pentru Republica Moldova. Este păcat că tinerii nu sunt interesaţi sau motivaţi să investească în agricultură”, menţionează acesta.

Potrivit lui Jacob, cel mai mult timp l-a petrecut în satele din raionul Călăraşi. “Am fost şi în Orhei, Ungheni. Nu a fost greu să ajung acolo. Am plecat la Piaţa Centrală (piaţa de pe strada Armenească din Chişinău – n.a ) şi am luat primul maxi-taxi care se pornea. Aşa am ajuns la Călăraşi. Asta până acum şase săptămâni, când a venit prietena mea Anna cu microbuzul şi deja aveam un mijloc de transport propriu”, povesteste Jacob, zâmbind şi arătând spre tânăra cu ochii albaştri de lângă el.

“Îmi place borşul şi plăcintele”

Tânărul a menţionat că de la început i-a fost mai greu să comunice cu oamenii. “Am învăţat limba română, dar nu o ştiam la venirea încoace atât de bine ca să pot vorbi liber. Timp de cinci luni, am reuşit să-mi perfecţionez cunoştinţele de română încât pot spune ce vreau şi înţeleg ce mi se răspunde. Cu toate acestea, mai am dificultăţi de comunicare. Asta din cauza rusismelor folosite în vorbire. Astfel, nu înţelegeam că границa este frontieră”, spune tânărul, care ia o pauză pentru a savura cafeaua. Chelneriţa care a lăsat comanda la o masă alăturată îi distrage atenţia de la discuţie. “Două plăcinte cu mere şi două capucino”, se adresează fetei într-o română corectă, după care se întoarce la discuţie.

“Chiar mai ieri am intrat într-o farmacie să cumpărăm ceva şi vânzătoarea nu întelegea nimic în limba română, aşa că am plecat. Vreau să spun că tinerii ruşi din Republica Moldova vorbesc mai bine limba engleză decât română. Am întâlnit persoane care insistau să vorbesc în rusă, ceea ce nu mi se pare corect, atât timp cât limba oficială este alta”, a menţionat tânărul uitându-se să vadă dacă sunt sau nu de acord cu el.

Chelneriţa face loc pe masă pentru a aşeza tacâmurile, iar Anna, prietena lui Jacob, adaugă faptul că le place bucătăria moldovenească. “Am ajutat-o pe soţia gazdei unde am locuit să pregătească masa şi am învăţat câte ceva. De exemplu, vrem să plecăm de Crăciun înapoi în Germania (interviul a fost realizat pe la mijlocului lunii decembrie 2010 – n.a.) şi neapărat voi face pentru prietenii şi rudele mele plăcinte moldoveneşti”, spune cu mândrie în glas fata. “Am învăţat câte ceva din bucătăria moldovenească, le-am lăsat şi eu gazdelor unele reţete din bucătăria germană”, adaugă Anna care tace pentru ca Jacob să-şi continue povestirea. “E bine că Anna a învăţat să facă plăcinte şi borş, căci sunt felurile de mâncare care mi-au plăcut mult”, adaugă Jacob.

“Am dat la teasc şi am făcut eu vinul!”

“De fapt atunci când am ajuns pentru prima dată într-un sat moldovenesc, ştiam că va trebui să locuiesc zi de zi cu oamenii de la ţară, dar nu aveam unde să stau. Ceea ce mi-a plăcut aici a fost faptul că oamenii mă lăsau peste noapte şi nu aveam problema cazării. Deşi au fost situaţii când mi s-a furat din bagaje. Am locuit la o familie de persoane alcoolice. Dar nu este pădure fără uscături şi vreau să spun că mi-am făcut şi prieteni buni aici”, spune Jacob, care-şi întrerupe gândul, pentru că vin plăcintele.

Tânărul spune că a făcut tot ce se putea face la ţară. “Am cules legume şi fructe, din strugurii adunaţi am făcut vin. Am dat la teasc. Într-o zi, am tăiat o raţă, din care gospodinele casei au pregătit o mâncare gustoasă”, a menţionat acesta, zâmbindu-i complice Annei.

Oamenii de la sate au mai multă libertate

Jacob spune că oamenii din satele moldoveneşti au libertatea pe care nu o au cei de la oraşe. “Nivelul de viaţă în Republica Moldova nu este chiar atât de scăzut cum crede lumea. Oamenii pe care îi cunosc au maşină personală, casă. Aş vrea să menţionez că  nivelul de viaţă german nu este chiar atât de înalt pe cât se crede. Sunt persoane în Germania care trăiesc mai modest, nu au automobil propriu sau casă, dar apreciază ceea ce au, ceea ce sunt şi cum trăiesc”, spune tânărul.

Deşi recunoaşte că nu prea a avut timp liber, a reuşit să ajungă la o discotecă. “Nu pot să spun că exista “o linie de demarcaţie” între timpul liber şi lucrul pe care trebuia să-l fac. Nu pot spune că făceam ceva nou în fiecare zi, locuiam alături de fermierii moldoveni şi notam tot ce vedeam. A fost o perioadă când nu am avut un serviciu adevărat şi nici timp liber”, spune tânărul. “Despre discotecă vorbeam, mi-a plăcut. Nu e greu să te integrezi acolo unde cântă muzica şi oamenii dansează. Cu toate acestea, la cei 23 de ani ai mei, mă simţeam cel mai bătrân om de acolo”, comunică Jacob şi adaugă: “În cele cinci luni cât am fost în Moldova, am participat la trei înmormântări, dar nu am reuşit să ajungem la nicio nuntă”, a menţionat tânărul. “Am fost la sărbătoarea Sfintei Marii, când toţi sătenii s-au adunat în centrul satului şi au dansat. Am intrat şi eu în dansul cela când toţi se apucă de mâini (hora – n.a.). Am învăţat şi “dansul pinguinului”, dar nu am avut curajul să-l dansez. Acasă împreună cu prietenii o voi face”, ne asigură Jacob.

Susţin că le plac piesajele moldoveneşti. “Am fost la Orheiul Vechi. Nouă amândurora ne place peisajul din Moldova. E frumos să călăltoreşti cu maşina şi să vezi dealurile, care toamna au culori diferite. Mi se pare Moldova o ţară minunată”, a menţionat Jacob.

Marina LIŢA

The following two tabs change content below.
Marina Liţa

Marina Liţa

Marina Liţa

Ultimele articole de Marina Liţa (vezi toate)