J’accuse!

Adrian Ciubotaru

Vina pentru atentatele de la Paris o poartă actuala conducere a statului francez. O vinovăție indirectă, bineînțeles, dar la fel de mare ca și cea, directă, a teroriștilor care au tras din arme și detonat bombe în localuri.

De ce îi acuz? Pentru că a avut tot timpul din lume să acționeze și să prevină un atac de o asemenea amploare. Pentru că a avut la dispoziție toate mijloacele de luptă antitero și toată asistența și expertiza internațională în domeniu, pe care nu a știut să le folosească. Pentru că a redus măsurile de securitate la patrularea muzeelor și altor atracții turistice de către polițiști înarmați, neglijând cartierele muncitorești, dar mai ales cele populate de „noii francezi”.

Pentru că Manuel Valls, prim-ministrul Republicii, s-a îngrijit mai mult de stilul său vestimentar (într-adevăr, impecabil) decât de contracararea pericolului terorist. Pentru că Bernard Cazeneuve, în calitatea sa de ministru de Interne, a reușit o singură performanță notabilă: celebra „taxă ecvestră” – l’equitaxe, adică mărirea TVA-ului pe afacerile cu cai de la 7% la 20%.

Pentru că, în timpul mandatului deținut de Christiane Taubira, ministrul Justiției, nu a avut loc niciun proces răsunător împotriva teroriștilor și nicio condamnare notabilă a vreunui imam francez mai influent pentru instigare la crimă împotriva umanității. Iar Christiane Taubira, pentru cine nu știe, e doamna care a făcut tot ce i-a stat în puteri ca negoțul cu sclavi din epoca colonială să fie recunoscut drept – exact! – „crimă împotriva umanității”, promovând reformele funciare în Caraibele franceze cu titlu de „compensație istorică”.

Pentru că președintele Hollande a părut mai preocupat de „normalizarea” relațiilor cu Rusia (sic!) și, în general, de politica externă a Franței (așa, inexistentă cum este aceasta), decât de afacerile interne. Și asta în condițiile în care terorismul este, în Franța, ca nicăieri în altă parte, o chestiune mai curând internă decât externă (cu toate conspirațiile lui siriene și inspirația panislamică).

Într-o țară normală, diverși miniștri și magistrați ar fi fost demiși, dacă nu și anchetați (penal sau măcar administrativ) pentru ce s-a întâmplat pe 13/11. Dar Franța nu este acum o țară normală. Am înțeles-o încă un an în urmă, după demiterea lui Bertrand Soubelet, general de la Jandarmerie care a avut curajul să divulge motivele pentru care forțele de ordine franceze sunt atât de ineficiente în combaterea criminalității. (De la Soubelet am aflat, de exemplu, că minorii care șterpelesc bunuri în valoare de până la 300 de euro nu sunt dați în urmărire și că, în general, jandarmii nu sunt stimulați să-și asume prea multe inițiative pe „cheltuiala” statului.) Și dacă cineva crede că generalul era demis pentru că spunea lucrurilor pe nume (de fapt, omul și profesionistul nu constatase decât niște „cifre” și „fapte”), se înşală amarnic. Motivul adevărat al expedierii lui Soubelet, ca s-o zic mai pe franțuzește, „outremer” a fost unul cât se poate de prozaic: „ieșirea” publică a unui înalt ofițer de la Interne complica și mai mult relațiile, și așa tensionate, între Manuel Valls și Christiane Taubira.

Nu cred că actuala clasă politică din fruntea statului francez se va penaliza sau măcar va trage concluziile necesare în urma tragediei de vineri. Sper însă să o facă societatea franceză, la alegerile viitoare.

The following two tabs change content below.
Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Ultimele articole de Adrian Ciubotaru (vezi toate)