Iuliana Cantaragiu: ”Procuratura a tergiversat dosare în cazul stației de epurare”

Secretara de Stat la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Iuliana Cantaragiu, susține că mirosul urât care persistă de câteva zile în Chișinău ar proveni de la deversarea în stația de epurare a deșeurilor fabricii Zernoff. Oficiala a declarat marți, pentru Centrul de Investigații Jurnalistice, că acestea „sunt niște concentrații foarte mari de substanțe chimice, care omoară microorganismele ce au rolul epurării apelor uzate”. Reprezentanții companiei neagă acest lucru. 

„Problema constă în faptul că Zernoff SRL arunca deșeurile în recipientele stației de epurare. Acest fapt a fost admis de dl Becciev în perioada în care acesta deținea funcția de director al întreprinderii Apă Canal Chișinău, lucru absolut interzis”, a precizat Cantaragiu.

„După ce au fost omorâte microorganismele, apele reziduale ies din stația de epurare în starea în care intră. Stația nu mai funcționează”, a afirmat secretarul de stat, precizând că regenerarea microorganismelor ar putea să dureze două luni, perioadă în care mirosul ar putea să persiste.

De cealaltă parte, office managerul companiei Zernoff, Mihaela Luchianova, ne-a declarat că fabrica pe care o reprezintă produce alcool și votcă și acestea nu pot să provoace un asemenea miros. „Acolo este totul din grâu, porumb. Cum credeți Dvs., poate să miroase în asemenea hal? Autoritățile trebuie să clarifice situația la stația de epurare, ce miros emană ea, și nu compania Zernoff”, a declarat  Luchianova.

Potrivit site-ului companiei, Întreprinderea mixtă Zernoff SRL este cel mai mare producător de etanol din Republicia Moldova și unul dintre cei mai mari din zona Mării Negre.

Luni, Procuratura Generală s-a autosesizat în baza informațiilor publicate în presă despre mirosul neplăcut care persistă în municipiul Chișinău și poluarea râului Bâc și a dispus inițierea a două procese penale pentru elucidarea complexă a circumstanțelor, identificarea persoanelor vinovate și eventuala recuperare a pierderilor cauzate. Totodată, pentru a cerceta cauzele poluării surselor de apă din Chișinău, a fost format un grup de anchetă, care include procurori și angați ai Serviciului de Informații și Securitate.

Iuliana Cantaragiu a mai spus, pentru Centrul de Investigațiii Jurnalistice, că încă în 2016 procurorii au pornit câteva dosarele penale legate de deversările de deșeuri în râul Bâc, însă urmărirea penală în cadrul acestora este tergiversată.

The following two tabs change content below.
Avatar

Jurnal de Chișinău

Avatar

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)