Iubirile pătimaşe ale lui Marin (2)

games on fresh air

„…M-am rugat şi am sperat că drumurile noastre se vor reîntâlni. Şi uite că Dumnezeu nu numai că ne-a reîntâlnit, dar a vrut ca tu să-mi faci un copil. Un copil de la tine aşteaptă şi Veronica. Ce facem? Cum să mergem mai departe? În adâncul sufletului, am sperat că vom fi cândva împreună. Cred că ar fi firesc să ne scoatem iubirea din ascunziş şi să ne facem un cuib al nostru undeva departe de capitală.” După aceste declaraţii, au analizat îndelung fiecare detaliu şi au ajuns la concluzia că atunci când eşti fericit cu ceea ce faci, Dumnezeu binecuvântează la mai mult. Au decis să meargă mai departe deschis. El să ceară divorţul de la Veronica, iar ea de la Octavian.

Cu Veronica a fost cum a fost. Fără ocolişuri, cu sinceritate, Marin i-a deschis toate cărţile. I-a spus că Angelica este prima şi marea iubire a vieţii lui, fără de care nu ar putea trăi. Vestea a picat ca un fulger peste soţie: „M-ai întristat tocmai acum când trăiam o perioadă frumoasă din viaţa mea, când n-au mai rămas decât trei luni până la naşterea copilului”. „Nu te întrista. Mai trist ar fi fost dacă aş fi continuat să te mint”, i-a spus Marin, asigurând-o că o să-i ofere tot sprijinul la creşterea copilului şi, în general, o să aibă grijă mereu de copil, aşa cum are grijă un adevărat tată. Au convenit să fie discreţi după divorţ, să nu se vorbească de rău, să rămână în relaţii apropiate.

Femeia a plâns pe umărul lui. Îi plăcea să se creadă iubită. Nu ştia că soţul o înşală, că nu o mai iubeşte. Zicea că nu crede în visuri, însă acum îşi amintea că avusese câteva vise clare, în care se făcea că Marin îi declara că nu o mai iubeşte. La pronunţarea divorţului, cu un sentiment de vinovăţie, Marin a privit-o în ochi: „Nimeni nu e perfect în căsnicie. Nu ştim întotdeauna ce e mai bine sau ce s-ar cuveni să facem ca să nu greşim. Iartă-mă că te-am făcut să suferi!”. Şi Veronica s-a arătat înţelegătoare, l-a iertat.

 

Octavian nu voia să audă de divorţ

Cu Octavian a fost mai greu. Nu voia nici în ruptul capului să audă de divorţ. Angelica era bijuteria lui, cei doi cunoscându-se de pe când ea era în anul doi, iar el tocmai se despărţise de prima lui soţie, cu care avusese un mariaj de trei ani. Legământul de căsătorie între el şi Angelica s-a făcut rapid. Fata tocmai rămăsese orfană de tată. Suferinţa ei era greu de descris prin cuvinte, dar nu-i adumbrea frumuseţea. A întâlnit-o la un spectacol. Încântat de chipul ei luminos, dar mai ales de inteligenţa ei, după o lună de cunoştinţă, a cerut-o în căsătorie, chiar dacă între ei exista o diferenţă de vârstă de 20 de ani.

Pentru mama Angelicăi, care cheltuise toate economiile cu tratamentul soţului, această căsătorie venea ca o salvare, însemna o situaţie materială bună şi pentru ea, şi pentru fiică. Mama a fost cea care şi-a îndemnat fiica să nu fugă de noroc şi fata a ascultat. Au făcut o nuntă modestă la care au participat doar rudele. Preocupat de lumea afacerilor, Octavian nu a încercat niciodată să-i cunoască dorinţele Angelicăi. Tot timpul i se adresa ca un tată, pe un ton poruncitor. Femeia nu-l iubea, dar nici nu-l dispreţuia. El poate că a iubit-o, însă nu a ştiut cum să-şi exprime dragostea. Şi iată când veni vorba de divorţ, el se împotrivea. Împotriva divorţului era şi mama Angelicăi, care îi aducea mereu fiicei argumentul biblic că Dumnezeu urăşte despărţirea dintre soţ şi soţie. Iar Octavian o ameninţa deznădăjduit: „Dacă pleci de la mine, îmi tai venele” sau „Dacă nu vii să faci Paştele cu mine, mă spânzur!” Se născuse deja copilul, o fetiţă foarte drăgălaşă, iar el tot nu o lăsa în pace. Aşa a tachinat-o mai bine de doi ani, până când a înţeles că între ei nu a fost iubire şi a cedat.

Nu banii, vila, maşina sau conturile din bănci aduc fericirea

Angelica şi Marin au schimbat oraşul, locurile de muncă, au renunţat la multe pentru o viaţă nouă. Şi-au dorit o căsuţă la sol cu copii, jucându-se pe afară, visul li s-a împlinit. Astăzi, eroina noastră este o femeie împlinită şi fericită, este mama unei fetiţe de şase ani şi a unui băieţel de cinci ani. Spune că Dumnezeu i-a adus în cale bărbatul perfect pentru ea: „Marin este sufletul meu, mâna mea dreaptă. M-a fermecat încă de pe atunci când eram profesoara lui. De când suntem împreună, ne-am cunoscut din toate punctele de vedere. Ne ghicim unul altuia dorinţele şi le exprimăm cu dragoste. Marin vorbeşte tot timpul cu blândeţe şi nu porunceşte, cum o făcea Octavian. Alături de fostul soţ m-am simţit întotdeauna minimalizată, încercam mereu un sentiment de teamă, de vinovăţie. El nu m-a purtat în braţe, cum mă poartă Marin. N-a abuzat de mine, dar m-a rănit de foarte multe ori cu vorba. Îmi cerea să-l iubesc, dar, ştiţi bine, dragoste cu sila nu se poate. E cu totul altceva acum. Între mine şi Marin există o chimie puternică, care ne atrage reciproc. El nu rosteşte niciodată „te iubesc”, el trăieşte iubirea…”

Angelica spune la toată lumea că nu banii, ci micile detalii sunt cele care contează într-o relaţie, gesturile mărunte, dar frumoase îi menţin apropiaţi pe parteneri. Nu vila, maşina sau conturile din bănci îţi aduc fericirea, ci sentimentele curate, sinceritatea. Îl respectă pe Marin şi pentru faptul că nu le vorbeşte de rău pe femeile cu care s-a iubit pătimaş în taină. Octavian avea numai vorbe urâte faţă de fostele lui iubite, de fosta soţie. Ea a mai făcut o destăinuire, a trăit alături de Marin primii fiori de dragoste. Nu fusese îndrăgostită niciodată până în acea primăvară cu ghiocei. Veselă, deschisă, frumoasă la 45 de ani, chiar mai frumoasă decât la 18, alături de Marin, ea se desface acum ca o floare. Trăiesc în armonie iubirea, care le-a împlinit viaţa şi le umple sufletele de lumină.

Pentru Octavian, lucrurile nu s-au aşezat la fel de repede, dar, până la urmă, şi-a aflat şi el echilibru alături, de cine credeţi? De Veronica! A trecut copilul în acte pe numele lui, îi oferă tot de ce are nevoie şi nu acceptă niciun ajutor din partea lui Marin, chiar i-a interzis să-şi vadă copilul.

P.S. Ne cerem scuze. În numărul trecut, din neatenţie, s-a comis o greşeală – s-a repetat un început dintr-o altă poveste. Această poveste de viaţă începe astfel: „Marin, la cei aproape 40 de ani ai săi, a iubit mai multe femei. Au fost iubiri pătimaşe, foarte bine ascunse de ochii lumii. A iubit femeia, a respectat-o şi o respectă, dar nu i-a spus niciodată: ‚Te iubesc’. A fost şi este un bărbat minunat, ager la minte. N-a trebuit să caute femeile care i-au trecut prin inimă, ele singure s-au luat după el…”.

The following two tabs change content below.