Iubirile Irinei

GREŞELILE ADOLESCENŢEI // Elevii care se adunau în casa lui Mitru se ocupau cu de toate – droguri, alcool, sex

Părinţii Irinei au plecat în Spania când copila avea şapte ani. Au lăsat-o pe micuţă în grija bunicii, aşa cum au mai fost lăsaţi şi alţi copii din satul lor. Diferenţa era că ceilalţi îi aveau în preajmă şi pe bunei, pe când Irina, doar pe bunica. Aceasta divorţase de tânără. O pălmuia nebunul ori de câte ori se întorcea de pe unde îşi risipea banii şi viaţa, şi nu a putut duce viaţă lungă cu el. Într-o zi, femeia a pus capăt batjocurii şi l-a lăsat. S-a întors cu copilul în braţe (mama Irinei) în satul natal. Friptă o dată, nu s-a mai căsătorit. Trăia şi muncea pentru binele fiicei sale.

 

Acum, de când fiica şi ginerele plecaseră, nu mai trăia decât pentru scumpa ei nepoată. O acoperea mereu cu sărutări, o întreba ce ar mai vrea să mănânce, ce să-i cumpere de la piaţă. La rândul ei, Irinuţa, fire blândă şi ascultătoare, făcea totul ce i se spunea, se mulţumea cu tot ce-i cumpăra, mulţumea pentru ce i se punea pe masă. Nu cerea ca alţi copii tot felul de lucruri scumpe, chiar dacă din punct de vedere material nu aveau motive să se plângă. Nepoata şi bunica se bucurau de viaţă într-o mahala din marginea satului.

Irina îi vorbea bunicii numai despre Igor

Vremea trecea şi fata creştea. Prin clasa a VI-a, a prins a nu o mai asculta pe bunica. Se credea deja mare şi le făcea pe toate de capul ei. Dacă îi abătea să se ducă cu fetele la pădure, se ducea fără să-i ceară permisiunea bunicii. Dacă vroia să se distreze prin centrul raional, pleca tot fără ştirea bunicii. Iar cum ajungea sâmbăta, duminica şi în zilele de sărbători îi spunea că pleacă la o colegă cu dormitul. Dar, de fapt, în acele zile, pleca cu gaşca la Mitru. Acesta era un coleg de clasă, părinţii căruia munceau în Portugalia. Aşa se petreceau lucrurile.

Ce făceau copiii fără părinţi în acea casă numai ei ştiau. Era cert că atunci când Irina se întorcea acasă, îi vorbea bunicii numai despre Igor, un băiat din clasele mari. Îi spunea cât de frumos cântă la acordeon, cât de dulce este la vorbă şi cum îi face mereu pe plac. Bunica asculta şi se bucura că nepoata are prieteni buni care o respectă.

Liniştea casei se prăbuşeşte

Însă, de la un timp, gura satului a început a depăna tot felul de poveşti deocheate despre „şezătorile” din casa lui Mitru. Gura lumii face de multe ori din ţânţar armăsar, dar până nu faci focul nu iese fum.

Era un temei în vorbele satului. Elevii care se adunau în casa lui Mitru se ocupau cu de toate: droguri, alcool, sex. Vorbele lumii au ajuns până la urechile bunicii. Într-o zi, aceasta a luat-o la descusut pe Irina. A început-o mai pe departe, apoi tot mai pe de-a dreptul şi mai lămurit până a ajuns acolo unde trebuia. De necrezut, dar treaba era făcută. La 12 ani, Irina nu mai era fecioară, era deja însărcinată în a doua lună.

Liniştea şi fericirea casei s-a prăbuşit. Ce să facă biata femeie? Încotro s-o apuce? Cum de s-a putut ca nepoata ei cea dragă, care era ca un leac pentru toate suferinţele ei, să alunece în hău? Să le spună părinţilor? Nu! O să le facă mare necaz şi o vor învinui că nu a avut grijă de copilă. S-a gândit cât s-a gândit, apoi şi-a zis: „Vremea dă şi vremea duce”. Cum să aranjeze lucrurile ca să nu afle satul că Irina e însărcinată?

După o lungă discuţie cu nepoata din care a aflat că „vinovatul” e Igor şi că despre sarcină ştiu numai ei doi, a hotărât să stea de vorbă cu elevul dintr-a X-a. A doua zi, acesta s-a înfăţişat în faţa femeii de 50 de ani, încărunţită înainte de vreme. Stătea cu ochii în pământ şi nu putea rosti niciun cuvânt. Bunica s-a apropiat de dânsul, i-a pus mâna pe umăr şi i-a vorbit calm: „Cum aşa, măi băiete, ţi-ai pus mintea cu un copil?”.

N-a reuşit să termine gândul că băiatul a izbucnit cu curaj: „O iubesc pe Irina şi sunt gata să o iau de nevastă după examenele de absolvire!”. „Până o vei lua de nevastă, să nu ştie nici pământul că e însărcinată! Să nu mă faci de ruşine! Numai eu ştiu câtă durere mi-aţi făcut!” Junele a făgăduit că aşa va fi. A doua zi, bunica a mers cu nepoata la doctor şi au întrerupt sarcina. Iar când fiica şi ginerele au venit acasă, i-a rugat să o ia şi pe Irina în Spania că tot e mai bine să fie copilul lângă părinţi.

A uitat repede de sat şi de prima ei dragoste

Irina nu se dădea dusă de acasă. Se împotrivea ca şi capra la târg. Îi venea greu să se despartă de Igor, de gaşcă, de sat. Plângea zile şi nopţi la rând. Dar, până la urmă, i-a urmat pe părinţi. În toamnă, s-a înscris la o şcoală din orăşelul în care munceau părinţii, situat nu departe de Madrid. A repetat clasa a VI-a, după care s-a înscris în clasa a VII-a la un colegiu.

După doi ani de aflare în Spania, încet-încet, durerile şi dorinţele din inima ei s-au stins. Avea 15 ani. La o petrecere, l-a cunoscut pe Pablo, un tânăr cu zece ani mai mare decât ea. Şi acesta cânta frumos. Numai că nu la acordeon, ci la chitară. S-au simţit cuprinşi de beţia dragostei chiar din prima clipă. Seara, băiatul a condus-o acasă. La scară, Irina şi-a rezemat capul de umărul lui. Pablo i-a simţit respiraţia caldă şi sânul mişcat de bătăile inimii. Cuprins de o plăcută tresărire, i-a spus că se simte bine în preajma ei. Şi ea se simţea bine.

După aceasta, s-au întâlnit jumătate de an. I s-a dăruit toată fără fasoane în garsoniera lui. Era fericită. Dar ştia că nu poţi să fii fericită ani întregi şi, într-o zi, se va sparge şi acest bibelou. S-a spart în ziua când Irina l-a văzut pe Pablo cu o altă domnişoară. De atunci i-a pierdut urma. Telefonul i-a muţit. Timp îndelungat s-a tot gândit la flăcău. Ar fi dorit să ştie unde este şi cum îşi petrece zilele. Şedea ore întregi cu capul prins în palme, nu-şi putea limpezi gândurile. Treptat, şi această dorinţă s-a stins. Închidea ochii şi nu-l mai vedea ca altădată. Dar zilele oricum i se păreau cenuşii.

Şi-a întâlnit dragostea cea mare

La 22 de ani, l-a cunoscut pe Diego. Era studentă în anul II la psihologie, Universitatea din Barcelona. Inteligentă şi timidă, Irina s-a îndrăgostit lulea de acest tânăr frumos şi carismatic care studia la drept. O dragoste nouă înflorea în viaţa ei, culorile zilelor nu mai erau şterse. Peste un an, s-au căsătorit. Au fost momente pline de adevărată fericire. Erau o familie frumoasă. Îşi rânduiau zilele cu dragoste şi înţelegere.

Către sfârşitul studiilor, a născut un băieţel. Bucurie mare pentru părinţi, bucurie pentru bunei. Dar într-o zi, când micuţul Alvario încă nu împlinise trei ani, tatăl a fost invitat la Londra pentru a ţine un curs la o universitate. Irina îl implora să nu plece. Dar el o ţinea morţiş că trebuie să plece, motivând că aceasta e o treaptă pe urcuşul carierei sale. Şi a plecat.

Peste jumătate de an, Irina îl aştepta bucuroasă la sărbătorile de iarnă. Îşi imagina întâlnirea ca pe o zi de primăvară, era cuprinsă de mii de fiori. Pe de o parte, se simţea fericită că peste puţin timp îşi vor da din nou sărutări şi se vor desfăta în farmecul privirilor şi îmbrăţişărilor, iar pe de alta, parcă ceva o rodea la inimă.

Nu înţelegea ce ar însemna aceasta. Îmbrăcase rochia care îi plăcea cel mai mult lui Diego şi îl aştepta privind pe fereastră când acesta i-a telefonat că a aterizat cu bine şi, peste un sfert de oră, va fi acasă. Dar n-a fost să fie. Un accident groaznic i-a curmat viaţa.

Sunt trei ani de atunci. A suferit şi încă mai suferă. Dusă de dorul celui plecat la Domnul şi de amarul din inimă, acum un an, l-a întâlnit la Barcelona pe Igor. Încă nu e căsătorit. Ţin legătura ca doi prieteni vechi. Şi aşa cum viaţa e compusă din decizii ale minţii şi ale inimii, nu-i exclus ca firul rupt cândva să se înnoade şi să renască o dragoste mare. Cine ştie? Rămâne de văzut.

Nina Neculce

The following two tabs change content below.
Nina Neculce

Nina Neculce