Iubirile condamnate vin precum ispitele

Cred cu tărie că există iubiri condamnate pieirii de la bun început şi relaţii binecuvântate. Există oameni care ştiu din prima clipă în care se întâlnesc că vor petrece eternitatea împreună. Există cupluri care ştiu că iubirea lor nu va funcţiona niciodată, dar se încăpăţânează să-şi testeze incompatibilitatea.

Şi există cei care se înşală amarnic şi dureros crezând că şi-au întâlnit sufletul-pereche şi care, mai târziu descoperă crudul adevăr din spatele unei investiţii sentimentale menite eşecului.

N-am să vă povestesc despre această ultimă categorie fiindcă rănile îmi sunt încă proaspete în suflet şi nu suportă răscolirea amintirilor. Aşadar, am să mă rezum la aceia care îşi încearcă prosteşte norocul într-o iubire condamnată.

I-am tot întâlnit zilele trecute, pe străzi, în magazine sau în cafenele, cercetând cu privirea pe toată lumea, sperând că în prag de sărbători vor găsi pe cineva, oricine, care să le aline dorul.

Singurătatea şi suferinţa

Motivele acestui gest care sună jenant sunt nesfârşite şi sfâşietoare, dar insuficient de bune. Singurătatea este cel mai important. Şi este într-atât de puternic precum un demon meschin, încât ne îndepărtează din calea fericirii.

Singurătatea ne abate de la drumul cel drept pe care, poate, ne aşteaptă după următoarea cotitură sufletul-pereche. Ne duce pe cărări bine bătătorite de toţi cei care au greşit înaintea noastră şi ne depărtează de fericirea adevărată. Din singurătate închidem ochii în faţa incompatibilităţii, din singurătate ne plafonăm în relaţii în care nu iubim, cel mult ne împrietenim, din singurătate uneori ne căsătorim cu bărbaţi care nu ne erau sortiţi.

Îmi amintesc destul de bine că, în urmă cu câţiva ani, când mă număram printre cei care căutau cu disperare o iubire, fie ea şi mai micuţă, o prietenă mi-a spus că nu voi întâlni pe nimeni câtă vreme sunt disperată să-l găsesc. Pe atunci, ideea m-a speriat, însă mai târziu m-a liniştit gândul că e mai bine să fii ocolită decât să greşeşti iremediabil. Astăzi în schimb, privind în jur la cuplurile fără iubire, ştiu că prietena mea se înşăla amarnic. Iubirile condamnate vin, precum ispitele, tocmai atunci când eşti prea slab ca să le mai poţi refuza. Atunci când cauţi cu atât de multă ardoare o iubire pe care s-o cazezi în inima pustie. Şi atunci, din singurătate şi teamă, şi nerăbdare ne putem rata fericirea.

Delia

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău