Iubiri condamnate

PREJUDECĂŢI // Există cupluri care ştiu că iubirea lor nu va funcţiona niciodată, dar se încăpăţânează să-şi testeze incompatibilitatea

Cred cu tărie că există de la bun început iubiri condamnate pieirii sau binecuvântate. Există oameni care ştiu din prima clipă în care se întâlnesc că vor petrece eternitatea împreună. Există cupluri care ştiu că iubirea lor nu va funcţiona niciodată, dar se încăpăţânează să-şi testeze incompatibilitatea. Şi există cei care se înşală amarnic crezând că şi-au întâlnit sufletul pereche, descoperind mai târziu crudul adevăr, după o investiţie sentimentală sortită eşecului.

N-am să vă povestesc despre această ultimă categorie fiindcă rănile îmi sunt încă proaspete şi nu suportă răscolirea amintirilor. Aşadar, am să mă rezum la cei care îşi încearcă prosteşte norocul într-o iubire condamnată.
I-am tot întâlnit, zilele trecute, pe străzi, în magazine sau în cafenele. Cercetau cu privirea toată lumea, sperând ca, în prag de Sfântul Valentin, vor găsi pe cineva, oricine, care să le aline dorul.

Motivele acestui gest sunt nesfârşite. Cel mai important motiv din acestea este singurătatea. E ca un demon meschin care ne îndepărtează de calea fericirii. Singurătatea ne abate de la drumul cel drept la capătul căruia, poate, ne aşteaptă sufletul pereche. Ne duce pe cărări bătătorite de toţi cei care au greşit înaintea noastră şi ne îndepărtează de fericirea adevărată. Din singurătate, închidem ochii în faţa incompatibilităţii, din singurătate ne plafonăm în relaţii în care nu iubim, cel mult ne împrietenim, din singurătate ne căsătorim uneori cu bărbaţi care nu ne-au fost sortiţi.

Îmi amintesc destul de bine că, în urmă cu câţiva ani, când mă număram printre cei care căutau cu disperare o iubire, fie ea şi mai micuţă, o prietenă mi-a spus că nu voi întâlni pe nimeni câtă vreme sunt disperată să îl găsesc. Pe atunci, ideea m-a speriat, însă mai târziu m-a liniştit gândul că e mai bine să fii ocolită decât să greşeşti iremediabil. Astăzi, în schimb, privind în jur la cuplurile fără iubire, ştiu că prietena mea se înşela amarnic. Iubirile condamnate vin, precum ispitele, tocmai atunci când eşti prea slab ca să le mai poţi refuza. Şi atunci, din singurătate şi teamă, şi nerăbdare ne putem rata fericirea.

Anonim