Iubirea mea îmi dă speranţă

Când citesc poveştile celorlalţi, mă gândesc la a mea, la cât de diferită este. Această iubire îmi dă speranţă. Parcă este hrana mea de zi cu zi. Am cunoscut un băiat acum vreo trei ani. Unde credeţi? Pe stadion. Aveam nişte prieteni comuni care ne-au făcut cunoştinţă. Sincer, nu mi-a plăcut foarte mult la început, dar am ieşit de câteva ori cu el.

După o perioadă, am început o relaţie care nu a mers extraordinar, ne-am despărţit după trei luni. Numai după ce l-am pierdut, mi-am dat seama de ceea ce am avut şi n-am preţuit, cât de diferit era faţă de ceilalţi băieţi şi cum se purta cu mine. Drept urmare, i-am milogit iubirea un an întreg. La un moment, a cedat dat şi am avut o relaţie de zece luni, dar acum totul s-a terminat.
Tot ce a fost frumos s-a evaporat. Sufer şi acum. A fost prima mea iubire. Mai sper ca într-o bună zi să se întoarcă la mine, dar de această dată nu mai stau „să-i cerşesc iubirea”. Nu ştiu de ce, dar am simţit nevoia să vă povestesc. Nu daţi cu piciorul cuiva atunci când este lângă voi şi vă iubeşte pentru că o să regretaţi mult! Cred că îl voi iubi toată viaţa.

The following two tabs change content below.