Iubire regăsită prin rugăciune

Se făcea că o mulţime de şoareci îi rodeau rochia din toate părţile. „Ducă-se pe pustii!”, şi-a zis şi s-a întors în pat, ghemuindu-se lângă Vlad, care dormea liniştit. Dar n-a putut să adoarmă. Fulgerări de căldură şi de frig o treceau prin tot corpul.

Se ruga să întâlnească un băiat frumos, care s-o iubească

Aliona şi Vlad s-au născut în aceeaşi zi a aceluiaşi an. Şi unul şi altul au copilărit la ţară. Atât doar că fata s-a născut într-un sat din centrul republicii, iar băiatul, în unul din partea de nord. La 17 ani, Aliona era o domnişoară drăguţă şi sfioasă. Mergea foarte des pe la mănăstiri, rugându-se să întâlnească un băiat frumos, care s-o iubească şi pe care să-l iubească. Pe Vlad îl mai întâlnise de câteva ori la Mănăstirea Căpriana, dar nu făcuse cunoştinţă. Era frumos şi i se lipise de inimă. Din priviri o plăcea şi flăcăul.

I-a pus pe deget inelul de logodnă

În acea vară însă, Vlad a găsit-o mai plină de strălucire şi mai încântătoare. După ce a urmărit-o cum s-a închinat pe la icoane, s-a apropiat şi a întrebat-o de unde este şi cum o cheamă. O săptămână mai târziu, i-a telefonat ca s-o invite într-un pelerinaj la câteva mănăstiri din România. Cu inima zvâcnind de bucurie, Aliona a acceptat. S-au simţit amândoi relaxaţi pe tot parcursul pelerinajului. La întoarcere, Vlad a sărutat-o prima oară. După aceea, flăcăul a început să-i facă vizite în fiecare sâmbătă sau duminică. Cu toate că părinţii ei erau plecaţi la muncă în Federaţia Rusă, nu rămânea niciodată peste noapte la ea. După câteva luni, au avut prima discuţie referitoare la perspectiva căsătoriei lor. Tot atunci, băiatul a prezentat-o părinţilor.

În duminica următoare, el a venit la ea cu un buchet mare de flori şi cu o sticlă de şampanie. După ce a destupat şampania, a întrebat-o dacă vrea să se mărite cu el. Fata i-a spus să-i dea  răgaz să se mai gândească şi apoi îi va da răspunsul. Copleşită de fericire, şi-a telefonat părinţii să le spună bucuria. Aceştia au  rugat-o să nu se grăbească cu răspunsul până vor veni ei acasă. Fiica i-a ascultat. Şi iată că s-au întors şi părinţii acasă. Au făcut cunoştinţă cu Vlad, le-a plăcut. Mai mult chiar, au rămas surprinşi de felul cum gândea şi cum vorbea viitorul lor ginere. I-a surprins şi siguranţa cu care acesta le cerea fata în căsătorie. Înainte de logodnă, Vlad a pus la cale o duminică specială, invitând-o pe Aliona la biserica „Sfânta Teodora de la Sihla” din Chişinău. După sfânta slujbă, în faţa icoanei cu chipul Maicii Domnului, i-a pus pe deget inelul de logodnă. Au imortalizat evenimentul într-o serie de fotografii pe care apoi nu se săturau să le privească. Trebuie să vă spun că din ziua în care părinţii au făcut cunoştinţă, Vlad a rămas să locuiască la Aliona. Au hotărât că vor face nunta în vara următoare. Până atunci, tinerii au mers să facă studii în cadrul unor cursuri de bucătar.

Nunta se strică

Cuplul era nedespărţit. După ore, mergeau şi se plimbau prin parcurile capitalei, ţinându-se de mână şi făcând planuri de viitor. Duminicile mergeau pe la rude şi prieteni. Timp de un an,  au învăţat să-şi citească fiecare gând, fiecare sentiment, fiind hotărâţi să-şi clădească fericirea în felul lor. Pe măsură ce se  apropia ziua de 30 august, când fusese programată nunta, emoţiile îi copleşeau. Tinerii erau decişi să se cunune la Căpriana unde s-au cunoscut, iar nunta cu tot alaiul urma să se  joace într-un local din afara Chişinăului. Totul era pregătit până în cele mai mici amănunte: rochie de mireasă, costum de mire, muzică, invitaţi, cadouri.

Dar cel rău nu doarme. Cu o duminică înainte de nuntă, Aliona s-a trezit cu noaptea în cap. Abia dacă aţipise în noaptea aceea. Cuprinsă de spaimă, s-a ridicat din pat. O amărăciune de care nu-şi dădea seama îi umplea pieptul. S-a dus repede în Casa Mare să se uite la rochia de mireasă. Stătea la locul ei, albă şi frumoasă cum o lăsase. Dar ce vis urât avuse! Se făcea că o mulţime de şoareci îi rodeau rochia din toate părţile. „Ducă-se pe pustii!”, şi-a zis şi s-a întors în pat, ghemuindu-se lângă Vlad, care dormea liniştit. Dar n-a putut să adoarmă. Fulgerări de căldură şi de frig o treceau prin tot corpul.

La revărsatul zorilor, părinţii lui Vlad au bătut la poartă. În  aparenţă, păreau liniştiţi, dar numai Dumnezeu ştie ce se petrece în inimile oamenilor. Adunaţi cu toţii în jurul mesei la ceaiul de dimineaţă, mama lui Vlad a început: „Am venit să vă spunem, că nunta nu va mai fi. Noi avem un singur băiat şi dorim să-l vedem fericit. Aliona nu-i de nasul lui, e săracă. I-am găsit altă mireasă mai frumoasă şi mai bogată. Nu vă întristaţi. Nu de la noi e începutul, nu de la noi e sfârşitul. Aşa că, dragul mamei, strângeţi lucrurile şi hai acasă! Mai bine acum decât după nuntă. De ce să punem neamurile la cheltuială degeaba!”. În casă se făcuse o linişte de mormânt. Palizi la faţă erau şi părinţii miresei şi tinerii. Stăteau cu toţii încremeniţi. În cele din urmă, Vlad s-a ridicat, s-a dus şi şi-a strâns lucrurile şi, fără a spune un cuvânt, a plecat cu părinţii.

Au continuat să se roage

Aliona s-a prăbuşit între perne şi timp de o săptămână nu s-a  ridicat din pat. Prin faţa ochilor îi treceau mereu chipuri fioroase, scrâşnind de mânie. Încercările părinţilor şi rudelor de a o scoate din această stare erau fără rost. Pe faţa ei suferinţa aşternuse o pronunţată paloare. În ziua a şaptea, au chemat preotul care a stat îndelung de vorbă cu ea. „Cum se poate, părinte? M-am rugat Domnului să mi-l trimită în cale şi mi l-a trimis. Şi nu oriunde, dar la mănăstire! În faţa icoanei Maicii Domnului mi-a pus pe deget inelul de logodnă! De ce atunci s-a rupt cu atâta uşurinţă relaţia noastră?! De ce a plecat tocmai când eram amândoi fericiţi?” Preotul i-a răspuns: „Eşti o fată cuminte, o bună creştină. Dumnezeu te iubeşte mult şi ţi-a trimis această ispită din mare dragoste. Să continuăm cu rugăciuni la Maica Domnului şi la Sfânta Cuvioasa Parascheva. Hai să mergem chiar mâine la Iaşi la racla Cuvioasei…” L-a ascultat pe părinte. A stat în genunchi în faţa sfintei racle şi s-a rugat aşa cum ştie ea să se roage. S-a întors acasă cu o linişte şi o mângâiere de nedescris în suflet. A continuat să se roage. După jumătate de an, într-o duminică, pe neaşteptate, a venit Vlad. Şi, căzând în genunchi, i-a vorbit cu blândeţe: „Dorinţa de a mă întoarce la tine a învins durerea din sufletul meu. Dumnezeu m-a sprijinit şi m-a întărit în tot ce am avut de tras de la despărţirea noastră. Ne-a fost scris să trecem prin această ispită. Iartă-mi pasul greşit pe care l-am făcut din ascultare pentru părinţii ce mi-au dat viaţă. Acum nu se mai pot opune căsătoriei noastre. Au înţeles că eşti aleasa vieţii mele şi numai cu tine pot fi fericit”. Peste jumătate de an, s-a făcut nunta. Au trecut doi ani de atunci. Sunt fericiţi.

Nina Neculce

The following two tabs change content below.