Iubire pierdută, apoi regăsită

DESTIN // „M-am legat cu bărbaţii, am trecut în tabăra cealaltă”

Pe podea, înconjurată de câteva femei din mahala, Chiralina, în mari chinuri, se necăjea să nască. Avea 14 ani. „Văăăleu! Mor! Mamăăăă!” Iar maică-sa, în loc să o mângâie şi să o aline, o lovea cu putere peste gură, strigând de se cutremurau pereţii: „Neruşinat-o, acum îmi ceri ajutorul?! De ce nu m-ai strigat atunci când te-ai culcat cu tatăl copilului?! Ce să-ţi fac dacă n-ai avut cap?! Naşte odată şi spune-mi cine-i blegul care şi-a pus mintea cu tine!…”

Prima dragoste a Chiralinei

Chiralina a petrecut vacanţa de dinainte de a deveni mamă la verişoara din Rusia. A fost o vară minunată, cu dansuri în fiecare sâmbătă şi cu picnicuri în fiecare duminică. Acolo l-a întâlnit pe Aleksander, de 23 de ani, care era din Italia şi făcea voluntariat într-o tabără de vară. Împreună cu verişoara, Alexander şi prietenul acestuia făceau deseori plimbări lungi cu maşina. Capătul de drum sfârşea în pădure, unde îi aştepta iarba verde şi deasă, plină de miresme şi sănătate.

Într-un astfel de peisaj, Chiralina s-a îndrăgostit nebuneşte de tânărul italian. Foarte vesel şi prietenos, acesta îi spunea în fiecare zi fetei că o iubeşte nespus de mult şi că îşi doreşte s-o ia în Italia după ce îşi va încheia activitatea de voluntariat. Două luni au zburat mai repede decât şi-au imaginat, vacanţa a trecut şi Chiralina a trebuit să se întoarcă acasă. Despărţirea de Alexander a fost grea. Sub cerul înstelat şi în freamătul lin al pădurii au jurat să păstreze legătura şi chiar au păstrat-o câteva luni.

Nu a ştiut că a rămas gravidă

Drăguţă şi plinuţă de felul ei, nici Chiralina şi nici cei din jur nu au bănuit că e gravidă. Fata îşi vedea de şcoală cu gândul la Alexander. „Când fătul a început să dea semne de viaţă în burtă, credeam că bucatele consumate se revoltă în stomac, iar când mi-a venit ceasul să nasc nu înţelegeam de la ce fel de mâncare m-au apucat aşa dureri teribile”, povesteşte Chiralina.

Nici mama nu-şi închipuia că fiica este gravidă în momentul când aceasta se tăvălea pe podea de durere. Era seară, a alergat îngrozită la o vecină, asistentă medicală. Aceasta, cum a pus mâna pe burta fetei, a înţeles care-i treaba şi i-a spus foarte calm mamei: „Nimic grav. Bucură-te că acuşi o să fii bunică”. Vorbele asistentei, în loc să o liniştească, au înfuriat-o rău de tot. Şi cum Chiralina începea să răcnească de durere, maică-sa o lovea cu dosul palmei peste gură. În sfârşit, copila a născut un copil sănătos. Iar când micuţa venită pe lume a dat glas, biata fată, cu buzele umflate şi însângerate de atâtea palme date fără milă, a rostit în rusă obosită: „Dragul meu Alexander, avem o fetiţă” şi a căzut în leşin.

După ce şi-a revenit, mama i-a dat la sân fetiţa, apoi a luat-o la rost: „Cine-i? Din care clasă? Ori poate e unul mai mare din sat?…”. Cu ochii în lacrimi, fiica i-a depănat de-a fir a păr povestea. Mama a rămas încremenită. Profund impresionată de cele auzite, a îmbrăţişat-o, a sărutat-o şi, neputându-şi potoli plânsul, a exclamat: „Ferice de tine şi de micuţă că s-a năsut din dragoste. Eu n-am avut parte de asemenea clipe pentru care se merită să trăieşti. Taică-tău a fost o brută, de aceea nici n-am putut să duc viaţă lungă cu el”.

Apoi, luminoasă şi fericită, a adăugat: „Dumnezeule! Cine şi-o fi închipuit că o să ajung bunică la 35 de ani! Să ştii, draga mamei, că îmi pare rău că am răcnit la tine şi te-am lovit fără milă. Iartă-mă, te rog! Micuţa e cel mai frumos dar pe care ni l-a dat Dumnezeu. Las’că mama o să-i poarte de grijă, iar tu o să-ţi vezi de şcoală în continuare. Cât despre tatăl copilului, nu trebuie să ne facem niciun plan. Să nu forţăm lucrurile. Dacă va rândui Cel de Sus, se va îndrepta singur spre casa noastră”.

O mică excursie în Italia

 

Au trecut aşa opt ani. Chiralina devenise între timp studentă la Limbi Străine la Craiova, iar Alexandrina terminase primul an şcolar din viaţa ei. De la Alexander, nicio veste. Venise vara şi Chiralina, împreună cu câteva colege de grupă, au plănuit o mică excursie în Italia. Au hotărât să meargă o săptămână la Florenţa, oraşul iubitului Chiralinei, şi o săptămână la mare, în Sicilia. Toate sperau că îl vor întâlni pe Alexander. Dar săptămâna a trecut şi Chiralina nu s-a mai întâlnit cu dragostea ei din vara de vis. Când au ajuns în Sicilia, erau epuizate, însă după ce au înotat în marea albastră, colegele s-au înveselit, iar Chiralina a căzut pe gânduri.

Tristă şi gânditoare era şi în cea de-a doua zi. Spre seară, în timp ce privea la păsările mării, în suflet îi răsăreau speranţe luminoase: „Ce bine ar fi dacă aici, pe ţărm, s-ar produce întâlnirea mult visată!”. Şi cât ai clipi din ochi, în faţa ei, ca prin minune a răsărit un bărbat, şchiopătând de un picior, care o privea emoţionat. Într-o rusească cu accent, bine cunoscută şi plăcută la auz Chiralinei, bărbatul a exclamat: „Chira, tu?! Nu se poate! Cum? De unde?”.

Destăinuiri

Au vorbit cuprinşi de emoţie despre câte în lună şi-n stele. Când a aflat că din focul acelei iubiri de o vară s-a născut o fetiţă ce-i poartă numele, Alexander s-a cutremurat. Apoi, înghiţindu-şi nodurile din gât, i-a apucat cu emoţie mâna Chiralinei: „Ne-am simţit foarte bine în vara noastră de neuitat. Am fost foarte fericiţi amândoi. Îmi pare rău că soarta ne-a despărţit. Vreau să-ţi spun că te-am purtat şi te mai port în inimă. Din momentul în care am încetat să-ţi mai scriu, am avut a trece prin mai multe necazuri. Mai întâi, mi-a murit mama, apoi, tata, iar peste câteva luni, am căzut, în timp ce schiam, şi mi-am fracturat rău de tot piciorul. Un an şi ceva am stat numai prin spitale.

 

Până la urmă, piciorul mi-a fost amputat. Rămas schilod, mi-am zis că n-o să mă mai poţi iubi şi, în genere, n-o să mă mai iubească nicio fată. De atunci, m-am legat cu bărbaţii, am trecut în tabăra cealaltă…” Chiralina l-a privit pierdută. A rămas cu ochii larg deschişi preţ de câteva minute, apoi a rostit: „Credeam că o să-mi spui că eşti căsătorit, ai familie, sau că ai o iubită, dar la aşa ceva nu m-am aşteptat”.

În ziua când trebuia să se întoarcă acasă, Alexander a venit cu un buchet enorm de flori şi cu un plic pentru Alexandrina. Şi-a cerut permisiunea să o sărute şi a făcut-o la fel de fierbinte ca altădată. La aeroport a întrebat-o dacă ar putea să vină să o cunoască şi el pe Alexandrina. Iar când s-a îndreptat spre scara avionului i-a strigat: „Ai fost şi rămâi marea iubire a vieţii mele!”.

Dumnezeu vorbeşte prin gura copiilor

N-au trecut nici două luni de la acea întâlnire şi, într-o zi, bunica şi nepoţica s-au trezit cu Alexander la poartă. Chiralina era plecată la studii. Musafirul, când a văzut fetiţa care e copia lui,  a ridicat-o în braţe, a sărutat-o şi, plin de emoţii, a zis: „Eu sunt tatăl tău. Iartă-mă, dulce minune!”. „Eu am ştiut că ai să vii, mi-a spus mămica. Cu multe lacrimi şi durere în suflet că nu eşti lângă mine şi lângă mama, te-am chemat mereu în rugăciune. Vezi, Dumnezeu m-a auzit. Aşa-i că n-ai să te mai duci  niciodată de la noi?”. Tatăl şi-a strâns fetiţa la piept şi i-a şoptit: „Am să rămân numai dacă mama şi bunica o să mă primească”.

Mama şi bunica l-au primit. Întregită, familia fericită s-a stabilit  cu traiul în România. Bunica îşi redobândeşte cetăţenia şi, cum o va scoate la capăt, va pleca şi ea la copii. Aceasta le este crucea vieţii acestor suflete unite prin dragoste cu voia lui Domnului. Dumnezeu să-i ţină uniţi grămăjoară până la apusul vieţii, căci relaţia lor e frumoasă.

Nina Neculce

The following two tabs change content below.
Nina Neculce

Nina Neculce