Iubire după 40 de ani de despărţire

La vârsta a doua, au descoperit că sănătatea fizică vine din armonia lucrurilor frumoase

 

În dimineaţa aceea, Catinca s-a trezit cu noaptea în cap. Nici nu dormise, abia dacă aţipise din cauza emoţiilor. Cine a spus că la o vârstă mai înaintată nu te copleşesc emoţiile când ai de trăit un eveniment deosebit? În timp ce îşi mai călca o dată rochia, se străduia să-şi domine vibraţiile sufleteşti ca să poată trece cu bine prin trăirile ce aveau să urmeze. Era fericită şi nu dorea decât să se îmbrace mai repede şi să meargă la biserică. Suspinând, i-a zis lui Dionisie: „Parcă atunci când am mers la Biroul Stare Civilă cu Petru nu eram atât de emoţionată. Acum nu ştiu ce-i cu mine… E o încercare prea grea pentru această vârstă…”

 

Dragostea de la 16 ani şi cea de la 60 nu se deosebeşte

 

Oaspeţii ceremoniei erau doar copiii lor, nepoţii şi câţiva prieteni care aşteptau în interiorul bisericii. Mirele şi mireasa nu au venit într-o maşină luxoasă ca tinerii de azi, ci pe jos. Se ţineau strâns de mână. Trebuie să vă spun că şi el şi ea au trăit necununaţi în prima căsătorie. În timp ce preotul le amintea ce este căsătoria, accentuând că nu este doar unire fizică, ci, în   primul rând, unire de suflete, ceea ce face relaţia conjugală mai fericită şi mai durabilă, de sub pleoapele tremurătoare ale Catincăi au picurat două lacrimi. Iar când a rostit: „Doamne, Dumnezeul nostru, cu mărire şi cinste, încununează-i pe ei”, Dionisie şi-a apăsat palmele peste ochii închişi ca să nu dea voie lacrimilor să curgă pe obraji.

La sfârşitul ceremoniei, îmbujorat ca un copil, şi-a privit mireasa cu un surâs, şoptindu-i: „În sfârşit, suntem căsătoriţi. Dragostea de la 16 ani şi cea de la 60 nu se deosebeşte”.

 

Nu i-a ajuns curaj să-i spună că o iubeşte

 

Cununia religioasă a Catincăi şi a lui Dionisie a avut loc în august 2009. Interesantă e povestea lor de dragoste, care îşi are începutul în 1954, când, copii fiind, s-au cunoscut la grădiniţă, în Chişinău. Aveau pe atunci câte cinci anişori. El venise în capitală cu părinţii învăţători din Tatarbunar. Ea era fiica directorului de şcoală. S-au împrietenit de la prima vedere. Toţi anii de şcoală au stat într-o bancă. Fiu de învăţători, descendent din mazili şi răzeşi, Dionisie era cam timid din fire.

 

Ani la rând şi-a desfătat privirile admirând-o, dar nu i-a ajuns  curajul să-i spună că o iubeşte. În clasa a XI-a, s-a făcut un tânăr înalt, zvelt, frumos. Şi ea era frumoasă. Smeadă, suplă, cu un păr negru, bogat, lăsat pe spate, îi cucerise inima flăcăului. În noaptea balului de absolvire, Dionisie era gata să-i facă declaraţia de dragoste, dar din nou nu i-a ajuns curaj. După bal, s-au despărţit. Nu ştiau atunci că se despart pentru mulţi ani înainte.

 

Revedere după 40 de ani

 

Dionisie a plecat la Academia Militară din Petersburg, părinţii s-au întors pe locurile natale, iar Catinca a luat admiterea la Institutul de Medicină din Simferopol. Şi unul, şi celălalt, cu timpul, şi-au creat familiile lor. Ea s-a căsătorit cu un inginer şi s-a stabilit cu traiul la Sevastopol, el, cu o profesoară, şi a rămas la Petersburg. Anii au trecut şi cele două familii şi-au pus copiii pe picioare. În 2004, lui Dionisie i-a decedat soţia după o boală grea. Peste doi ani, moare şi soţul Catincăi într-un accident de maşină. Iar în vara anului 2007 şi Catinca, şi Dionisie au primit invitaţie la întâlnirea cu foştii colegi de clasă după 40 de ani de la absolvirea şcolii. Nici el, nici ea nu ştiau şi nu bănuiau că se vor revedea. Întâlnirea a fost fantastică. Au fost împreună doar câteva ore, după care s-au despărţit din nou.

 

La despărţire, Dionisie i-a cerut numărul de telefon. Dar să vedeţi că omul nu devenise mai îndrăzneţ cu trecerea anilor. A trebuit să treacă un an şi ceva până când bărbatul a prins la curaj şi, într-o bună zi, i-a telefonat vechei sale prietene: „M-am gândit zile şi nopţi la rând că aş putea să recuperez ceea ce am pierdut în tinereţe şi poate că ai pierdut şi tu… Am rămas singuri. Ar fi bine să ne căsătorim şi să fim de acum încolo împreună… Dă-mi voie să-ţi spun ceea ce nu ţi-am spus niciodată… Te-am iubit şi te iubesc, scumpo!…”

 

Catinca i-a cerut, doar aşa din politeţe, răgaz să se mai gândească, să se pună la cale cu copiii. Dar, de fapt, era gata chiar în acele clipe să-i spună „Da!”. Ochii îi străluceau de fericire. Căldura amintirilor o învăluia deja din creştet până în tălpi de cum a auzit aceste vorbe pe care ar fi dorit să le audă încă în anii de şcoală. „De-ar şti el de câte ori subconştientul mi l-a arătat în vis! De câte ori după acele vise mă trezeam ca dintr-o ameţeală dulce provocată de parfumul unei flori, cu sufletul plin de bucurie!”, zicea femeia cu voce tare, dansând prin casă.

 

Şi iată că întâlnirea mult aşteptată s-a produs. Dionisie i-a cerut oficial mâna. Au hotărât să-şi oficieze cununia în biserica „Acoperământul Maicii Domnului” de la Sevastopol, unde Catinca şi-a botezat copiii şi unde ani la rând l-a pomenit mereu la sănătate pe Dionisie. După cununie, fericitul cuplu a dat o petrecere pentru cei apropiaţi în cel mai frumos restaurant din oraş.

 

Sufleteşte, au fost mereu alături

 

Cum vă spuneam la început, cununia a avut loc în 2009. Sunt trei ani de atunci. Trei ani de viaţă, care ţin acest cuplu într-o stare sufletească deosebită. Au ales să locuiască la Sevastopol.  Se simt întineriţi, mereu în forţă. Consideră că reîntâlnirea lor s-a produs în cel mai potrivit moment pentru amândoi. Şi chiar dacă fizic au fost despărţiţi atâta amar de vreme, sufletele lor au vibrat la unison în toţi aceşti ani.

 

Acum îşi reclădesc sentimentele prin retrăirea lirică a trecutului, fără de care clipele n-ar avea culoare. Dionisie povesteşte: „N-am uitat nici pentru o clipă de Catinca. Doream să ştiu ce face, cum trăieşte, dacă e fericită. Dar să mă apuc s-o caut, nu mă hotăram. Destinul însă a vrut să ne unească şi ne-a unit. Nu ştiu cum ar fi fost viaţa noastră dacă eu îi spuneam te iubesc în anii de şcoală. Poate că astăzi n-am fi fost împreună şi n-am fi trăit atât de frumos amintirile cele mai curate din copilăria şi adolescenţa noastră, care ne amplifică starea de sănătate şi ne redau bucuria fiecărei clipe trăite împreună. Am descoperit că sănătatea fizică vine din armonia lucrurilor frumoase. Fără acest nerv sacru dăruit de sus, ne-am simţi şi noi bătrâni şi neputincioşi. Mulţumim Domnului că nu ne-a uitat!”.

 Nina Neculce

The following two tabs change content below.