Iubire ca în filme

O persoană normală cu nevoi speciale. Aşa mi-a plăcut mereu să mă consider. Am avut o relaţie de un an şi jumătate în care eu şi prietena mea am agonizat. Despărţirea s-a concretizat prin simpla apăsare a unei taste. Eram convins că alta ca ea n-am să mai găsesc, n-am să mai iubesc şi viaţa mea amoroasă se va sfârşi în punctul despărţirii noastre.

Totul a început pe net, când am cunoscut-o pe ea, îmi provoca disgraţie tot ce avea legătură cu ea. Mi-a furat poze din calculator cu ajutorul unui program. Doamne, cât am detestat-o în momentul cela. Pur şi simplu, îmi violase intimitatea.

Cu timpul, am început să îmi schimb ideile, să o privesc altfel, dar parcă nu era de ajuns. Îmi spunea că n-a iubit niciodată, că nu o va face. Mă intriga, mă încăpăţâna, până într-o zi când mi-a zis că mă iubeşte. N-am ştiut ce reacţie să am. Am luat-o ca pe o glumă. Cu timpul, gluma a prins proporţii şi îmi place să cred că acum trăim o frumoasă poveste de dragoste, poate cea mai frumoasă. Nu pot concepe viaţa fără ea. Şi aşa coşmarul meu de pe net a devenit cel mai frumos vis care îmi dă putere şi mă împlineşte, zâmbetul cu care încep ziua şi cel cu care o închei. Cel mai curat şi mai frumos gând al meu.

Aceeaşi inimă ce bate-n două fiinţe atât de diferite şi, totuşi, atât de asemănătoare. Şi pentru prima oară în 20 de ani trăiesc fiorii unei frumoase iubiri. Am ieşit din decor şi trăim o iubire ca în filme.

Gheorghe de la Soroca