Italia-Germania. Înfrângere la masa verde

adrian-ciubotaru.f.nadea-roscovanu-1024x716Președintele Lituaniei, Dalia Grybauskaite, a deplâns zilele trecute „mistralizarea Europei”. Doamna președinte s-a referit, desigur, la incapacitatea politică a UE de a-l sancționa pe Putin chiar și după doborârea avionului malaezian de către rebelii (pro)ruși din Estul Ucrainei.

Să recunoaștem: sintagma este foarte reușită. Generalizând cazul francez (livrarea de portelicoptere Mistral Federației Ruse), Dalia Grybauskaite descrie, de fapt, cazul european: nepedepsind Rusia, europenii neglijează, de dragul afacerilor, valorile care le-au consacrat civilizația. Nu ar fi prima dată, dar după atâtea și atâtea greșeli, pentru care Europa a plătit din greu, cât de raționale mai sunt acum standardele duble și diplomația până-n pânzele albe?

„Mistralizarea Europei” este, fără discuție, un diagnostic implacabil, dar exact. De la anexarea Crimeii încoace, marile corporații și întregul business european legat de Rusia au beneficiat de un lobby puternic în înaltele foruri UE și în guvernele țărilor europene, tergiversând sau blocând sancționarea agresorului de la Răsărit. Uniunea Europeană de azi, administrată de funcționari fără prihană, și liderii europeni propriu-ziși, aflați la cheremul marelui business și/ sau al sindicatelor (mai mult sau mai puțin „muncitorești”), au susținut doar în parte pachetul de sancțiuni americane. Și s-ar fi oprit numai la „al doilea val de sancțiuni”, dacă nefericitul avion MH17 nu se prăbușea în Estul ucrainean.

Dar chiar și după prăbușirea MH17, inefabilul președinte francez, François Hollande, a declarat că Franța va livra, totuși, Rusiei primul Mistral în octombrie a.c.. Și imediat a precizat, pentru a potoli eventualele nemulțumiri olandezo-malaeziene, că al doilea portelicopter urmează să ajungă la ruși abia în 2015. Bineînțeles, cu condiția că aceștia se vor purta frumos.
Onoarea mai presus de orice, musiu Hollande? Sau: banii nu au miros…? Nici măcar mirosul cadavrelor în descompunere de pe glia „Republicii Populare Donețk”? Apropo, s-a întrebat cineva de ce are nevoie Ministerul de Război rus de portelicoptere? Nu de portavioane, de exemplu, ci de musai portelicoptere?

La ora la care scriu acest text, nu pot ști ce sancțiuni urmează să adopte Uniunea Europeană și dacă le va adopta sau cât de dure ar putea fi acestea și în ce sectoare ale economiei Federației Ruse vor lovi. De asemenea, nu știu dacă cineva îi va putea convinge pe italieni și pe ceilalți aliați camuflați ai Rusiei la UE să voteze aceste sancțiuni. De asemenea, nu sunt convins că toți liderii europeni realizează până la capăt ce s-a întâmplat pe 17 iulie 2014 în regiunea Donețk. Știu însă cu certitudine că anume Uniunea Europeană (și nu Statele Unite!) are obligația istorică de a închide acum cutia Pandorei, deschisă de Rusia lui Putin în martie curent. Europenii și-au dorit ca Rusia să le gazifice continentul cu hidrocarburi acceptabile ca preț și livrate la timp. În momentul de față, Rusia mai curând Gazifică Europa, creând un veritabil Hamas în coastele acesteia. Cine nu înțelege acest lucru, va arăta peste jumătate de an ca Chamberlain pe fotografiile de la München.

Să încheiem pe o notă ceva mai grotescă. Ați auzit, probabil, că cetățenii din Volgograd au primit undă verde de la Kremlin pentru referendumul la care se va decide denumirea viitoare a orașului. Opțiunile sunt în spiritul vremii: Volgograd (denumirea actuală) sau Stalingrad (denumirea sovietică). Și acum, imaginați-vă că locuitorii urbei de pe Volga hotărăsc să revină la mai vechea denumire. Scenariul nu trebuie considerat utopic, ba dimpotrivă: o utopie, în condițiile actuale, pare a fi tocmai păstrarea numelui de Volgograd! Totodată, peste patru ani, în Rusia se va desfășura a XXI-a ediție a Cupei Mondiale la fotbal. Nu ne putem îndoi de aceasta, dată fiind incoruptibilitatea forului fotbalistic internațional și a domnului Blatter în persoană. Prin urmare, este foarte posibil ca pe Stadionul Central din Stalingrad (ori poate pe Stadionul „I.V. Stalin”, ori, de ce nu, „V.V. Putin”?) să se întâlnească, la o anumită fază a competiției, Germania cu Italia. Din câte știm, la campionatul din 1943, nici una, nici alta nu au ieșit din grupe. Ce va fi oare în 2018?

Dacă pe germani și pe italieni îi interesează mai mult soarta activelor pe care le dețin în Rusia și mai puțin zborul frânt al celor 298 de nevinovați, uciși de „Buk”-ul lui Șoigu, poate că ar fi bine să-și închipuie o nouă înfrângere la Stalingrad, de această dată prin descalificare?

Adrian Ciubotaru