Istoricul Neagu Djuvara împlinește 100 de ani

Neagu Giuvara

Foto: http://www.ziaruldeiasi.ro

Istoricul și diplomatul Neagu Djuvara s-a născut la 18 august 1916, în București, într-o familie de origine aromână așezată aici la sfârșitul secolului al XVIII-lea și care a dat țării mai mulți oameni politici, diplomați și universitari.

În 1937 devine licențiat la Sorbona (istorie), iar în 1940 își ia doctoratul în drept la Paris. Avea să reia mai târziu studiile de filozofie la Sorbona, unde obține în 1972 doctoratul de stat, sub îndrumarea cunoscutului sociolog și filosof Raymond Aron, cu o teză de filozofie a istoriei. În 1987 a obținut Diploma Institutului Național de Limbi și Civilizații Orientale (INALCO) din Paris.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a participat la campania din Basarabia și Transnistria ca elev-ofițer de rezervă (iunie-noiembrie 1941), fiind rănit în apropiere de Odesa. Preocupat în mod special de filosofia istoriei și de istoria României, Neagu Djuvara a semnat mai multe lucrări de referință, dintre care: „Le droit roumain en matiere de nationalité” (teza de doctorat) (Paris, 1940); „Civilisations et lois historiques. Essai d’étude comparée des civilisations” („Civilizații și tipare istorice. Un studiu comparat al civilizațiilor”) (Paris, 1975), carte premiată de Academia Franceză în 1976; „Le pays roumain entre Orient et Occident. Les Principautés danubiennes dans la premiere moitié du XIXe siecle” („Între Orient și Occident. Țările Române la începutul epocii moderne”; „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri” (2008); „Mircea cel Bătrân și luptele cu turcii”; „Amintiri din pribegie” (2005, în 2012 apărând cea de-a zecea ediție), versiune franceză: „Bucarest-Paris-Niamey et retour ou Souvenirs de 42 ans d’exil (1948-1990)”; „Există istorie adevărată?” (2004).

În 2006 Neagu Djuvara a fost decorat cu Ordinul Național „Servicul Credincios” în grad de Mare Cruce. În 2010 a fost decorat de către ambasadorul Franței la București, Henri Paul, cu ordinul Ordinul Artelor și Literelor în grad de Ofițer. La 9 august 2016 istoricului Neagu Djuvara i-a fost conferit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler.

La 30 octombrie 2012, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din București, iar la 5 decembrie 2012, titlul de Doctor Honoris Causa i-a fost atribuit și de către Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. I-a fost decernat Premiul de Excelență al celei de-a XVI-a ediții a Galei Premiilor Radio România Cultural 2016.

Agerpres