Istoria României, la cinema

CONTACTE//Caravana Filmului Istoric Românesc a debutat la Chişinău

Filme antologice româneşti, la Centrul Cultural „Gaudeamus”

Istoria i-a inspirat pe creatorii de film încă de la începuturile cinematografiei mondiale, iar primul film românesc, întâmplător sau nu, a fost unul istoric. Intitulat „Independenţa României”, acest film antologic, realizat între 1911 şi 1912, a ajuns şi la Chişinău, săptămâna trecută, fiind prezentat în cadrul proiectului Caravana Filmului Istoric Românesc, realizat de Asociaţia pentru Integrare Culturală Europeană, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei din Bucureşti.

Găzduită de Centrul Cultural „Gaudeamus”, Caravana îşi propune să contribuie la revigorarea şi conservarea valorilor morale naţionale prin exemple istorice şi tradiţionale, care sunt exploatate artistic în opere de referinţă ale cinematografiei româneşti. Corina Cherecheş, manager PR, a declarat pentru JURNAL că itinerarul Caravanei include oraşe din ţări vecine cu România: „Vom duce filmele istorice româneşti în Bulgaria, Ungaria, Serbia şi Ucraina. Dar a fost firesc să începem cu Republica Moldova, fiindcă avem istorii apropiate. În afară de aceasta, a fost mai uşor să aducem filmele la Chişinău, căci nu a fost nevoie de subtitre. Partenerii noştri din Chişinău au fost foarte receptivi, am lucrat în viteză, ni s-a pus repede la dispoziţie o sală modernă, cea a cinematografului „Gaudeamus”, cu tot utilajul necesar, şi a venit şi un public sensibil, care ştie să aprecieze ideile interesante”.

„Coroana României”, fără subtitre

La inaugurarea manifestării a fost proiectat filmul „Independenţa României”, primul lungmetraj românesc de ficţiune, ce ilustrează principalele etape ale Războiului de Independenţă din 1877. Pelicula, produsă de Grigore Brezeanu, în regia lui Aristide Demetriade, a reunit o distribuţie de excepţie –  Constantin Nottara, Aurel Athanasescu, Aristide Demetriade, Maria Filotti, în majoritate actori ai Teatrului Naţional din Bucureşti. De notat că cea mai mare parte a bugetului producției a constat dintr-o sumă consistentă avansată de un cunoscut mecena al vremii, Leon Popescu. Filmul a beneficiat şi de o subvenţie din partea ministerului de război al României şi de una din partea Casei Regale.

Spectatorii din Chişinău au urmărit, după „Independenţa României”, şi filmul documentar „Coroana României: Regii”, realizat în 2010 de studioul cinematografic Sahia, regia fiind semnată de Marian Baciu. Acest documentar ne prezintă destinele regilor României, documentarea având la bază materiale din arhiva studioului Sahia.

Magia naşterii cinematografului în „Restul e tăcere”

Cel de-al treilea film din programul Caravanei de la Chişinău, „Restul e tăcere” (2008) de Nae Caranfil, e o reconstituire artistică a realizării primului film românesc de lung metraj, „Independenţa României”. Astfel, publicul basarabean a avut şansa de a vedea într-o peliculă fastuoasă, viu colorată, cu decoruri spectaculoase şi cu scene de un real dramatism, cum a fost creat filmul nr. 1 (fără sunet, alb-negru) din istoria cinematografiei româneşti. „Restul e tăcere” a avut un mare succes în ţară şi peste hotare, a obţinut nouă premii la Gala Premiilor Gopo (2009) din Bucureşti, premiul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul de film B-ES, 2008, şi Marele Premiu pentru cel mai bun scenariu la Festivalul Internaţional de Film de la Paris în 1995. Înainte de proiecţia acestuia la Chişinău, criticul de cinema Mihnea Columbeanu a remarcat: „E primul scenariu scris de Nae Caranfil la computer, la Paris, după ce a fugit de regimul lui Ceauşescu. Când scotea foile la imprimantă, a trăit o stare de vrajă. „Restul e tăcere” e despre vraja naşterii unui film, despre vraja naşterii cinematografului în general”.

Asociaţia pentru Integrare Culturală Europeană, deschisă iniţiativelor din partea R. Moldova

Cei care au urmărit „Restul e tăcere” la „Gaudeamus”, au simţit magia artei cinematografice, dar şi magia istoriei, a trecutului ce fertilizează prezentul.

E locul să menţionăm aici că Asociaţia pentru Integrare Culturală Europeană, înfiinţată în 2010 de prof. univ. dr. Carmen Stoianov, lect. univ. dr. Viorica Iuraşcu şi prof. univ. dr. Petru Stoianov, rămâne deschisă oricărei iniţiative, inclusiv din partea Republicii Moldova. Dna Carmen Stoianov a precizat pentru JURNAL: „Ca o certitudine putem afirma că există deja o bună bază de discuţii mai ales pe palierul cercetării ştiinţifice, membrii asociaţiei noastre participând la sesiuni de comunicări ştiinţifice în R. Moldova, în vreme ce unii cercetători din Chişinău figurează în programele ştiinţifice ale Asociaţiei noastre în dublă calitate, de coordonatori ştiinţifici sau susţinându-şi propriile comunicări”.

Irina Nechit

Foto: Nadea Roşcovanu

 

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit

Irina Nechit

Ultimele articole de Irina Nechit (vezi toate)