Istoria a doi pacienţi lăsaţi fără lumina ochilor în urma operaţiilor de cataractă, efectuate la Spitalul „Sfânta Treime” din mun. Chişinău

scanat

La întâlnirea mea cu Ştefan Jurja (stânga), acesta ţinea în mâini nişte fotografii în care apare el şi alţi pacienţi înainte şi după operaţie pe 16 iulie curent, după amiază

 

În afară de faptul deja cunoscut că în sălile de operaţie a fost o lipsă totală de igienă, sursele noastre ne-au informat că în acest caz ar fi fost folosite cristale „Made in China” în loc de cristalele „Alcon”, utilizate la asemenea intervenţii chirurgicale. Alte surse ne-au comunicat că în cele două săli de operaţii ar fi fost folosite doar şase seturi de instrumente chirurgicale pentru toţi pacienţii. În plus, soluţia utilizată pentru câmpul operator la ochi ar fi avut termenul expirat.

Ştefan Jurja, veteran al Războiului de pe Nistru, decorat cu Ordinul „Ştefan cel Mare”, şi Ana Angheni, asistentă medicală cu o experienţă vastă, sunt doi dintre cei zece pacienţi supuşi operaţiilor de cataractă pe 16 iulie curent la Spitalul „Sfânta Treime” din Chişinău, care au rămas orbi de un ochi. Deşi au trecut aproape două luni de la acele intervenţii, oamenii au dureri cumplite şi nu ştiu încă de ce suferă.

La întâlnirea mea cu Ştefan Jurja (60 de ani), acesta ţinea în mâini nişte fotografii în care apare el şi alţi pacienţi înainte şi după operaţie pe 16 iulie curent, după amiază. „Vedeţi că m-am dus la spital râzând, ca să mă lecuiască, iar ei m-au… orbit”, mi-a mărturisit plângând bărbatul. A fost operat de Valentina Lupan, un medic apreciat de angajaţii policlinicii Guvernului, unde el este în evidenţă. A ajuns cu greu la operaţie din cauza că nu avea bani. Nu are poliţă, deşi a fost decorat cu Ordinul „Ştefan cel Mare”. „Eu sunt om mort în statul ăsta, persona non-grata, pentru că îmi achită pensie statul român”, mi-a spus el. Totuşi, a fost operat gratuit.

„Am fost operaţi ca nişte purcei”

Îşi aminteşte că în salonul în care a fost internat erau pacienţi operaţi cu o zi înainte, ce i-au spus că intervenţia „este uşoară”. Pe 16 iulie, a mers la operaţie împreună cu alţi bolnavi. Îmbrăcaţi în nişte halate, stăteau la rând la uşa sălii de operaţii. „Eram la uşă, căldură, unul intra, altul ieşea, de parcă eram nişte purcei. Am fost operaţi mulţi în după-amiaza aia. Sala de operaţii nu reuşea să fie aerisită, nu încă să mai fie sterilizate instrumentele chirurgicale”, îşi aminteşte fostul combatant.

Pe la ora 17.00, medicii i-au administrat nişte picături. „Mi-au spus să-mi scot bandajul. Am rămas mirat că vedeam literele bine cu ochiul operat. După aceea, pe la ora 1.00 noaptea, au simţit nişte dureri straşnice. Am ieşit în coridor. Toţi pacienţii operaţi răcneau unul la altul. Până dimineaţă, ni s-au făcut perfuzii, injecţii. Durerile se uşurau pentru câteva minute şi începeau din nou.”

„Medicii erau speriaţi. După aia, am mai fost internat de două ori. Nu ştiam ce am. Iniţial, se purtau rece cu noi. A apărut TV-ul. Pe mine m-au luat la ochi, îmi spuneau că vreau să fiu vedetă. Le-am zis că nu am nimic cu medicii, dar vreau să aflu adevărul, ca să nu mai sufere şi alţii ca noi. Pe urmă, parcă s-au purtat mai călduros.”

Infecţia „cancer”  

Cumpără medicamente pentru a-şi uşura durerile. Procurorii care investighează cazul le-au spus să adune cecurile pentru că li se vor întoarce banii. „Bine, dar când? Trebuie să ai bani ca să cumperi medicamente, dar eu nu am. Au urmat alte cinci operaţii. Asistând la un consiliu medical, am aflat că situaţia mea este foarte gravă şi că trebuie să fiu operat urgent, în caz contrar, ar putea să mor. În timpul celei de-a cincea operaţii, mi-au spus că (medicii) se roagă să nu fie nevoiţi să înlăture ochiul. Unei femei i-a fost scos ochiul la care a fost operată.”

„Miercuri, 2 septembrie, continuă Jurja, am fost examinat de către profesorul Valeriu Cuşnir. L-am întrebat care e totuşi cauza că nu văd. El mi-a spus că este un fel de cancer. Unele analize au fost trimise la Bucureşti şi Braşov.”

A scris o cerere la Primăria Chişinău, Direcţia Asistenţă Socială, ca să i se acorde un ajutor bănesc pentru tratamentul costisitor, însă a fost refuzat.

Doctorii Mengele

Cele spuse de Ştefan Jurja au fost confirmate de către o altă pacientă, Ana Angheni (49 de ani), asistentă medicală la Clinica nr. 12 din sectorul Buiucani al mun. Chişinău. Femeia ne-a spus că starea ei se agravează pe zi ce trece. „Acum se produce dezlipirea totală a retinei. Voi fi oarbă de un ochi”, vorbeşte lucrătorul medical. „Am fost examinată la două spitale din România şi am aflat că la această etapă nu se mai poate fac nimic.”

A aflat din sursele ei de încredere că secţiei în care a fost operată i-au fost repartizate doar şase seturi de instrumente chirurgicale şi că sterilizarea s-a făcut inadecvat. „În plus, relatează ea, preparatul utilizat pentru câmpul operator a avut termenul expirat. Anume acesta a provocat arsura, pentru că nervul optic a fost omorât complet la toţi pacienţii.”

A fost operată contra plată. A achitat pentru intervenţie circa 5000 de lei, deşi este angajată în două locuri şi deţine poliţa de asigurare medicală obligatorie. Rândul la operaţia de cataractă în baza poliţei a fost stopat pentru perioada aprilie 2014– iulie 2015. Până în iulie, nu au fost efectuate operaţii în baza poliţei, doar contra plată, ne-a spus ea.

Operaţi ca la abator

Intervenţia a durat 30 de minute, între orele 10.00 şi 10.30. „M-am simţit rău pe la 15:20, durerea era insuportabilă. Mi-au făcut perfuzii ca să o atenueze, însă în zadar. Toţi pacienţii care au de suferit în urma operaţiei de cataractă, continuă femeia, au fost supuşi unui tratament foarte puternic cu antibiotice. „21 de zile mi-au fost administrate antibiotice. Şi acum am candidă în gură. Nu doresc nimănui tratamentul la care am fost supusă. Totul este afectat în interiorul organismului meu.”

Ana Angheni ne-a dezvăluit încălcări grave despre care nu s-a menţionat în presă: „Ştefan Jurja a fost operat în hainele în care a venit de acasă. A fost încălţat doar în cipici chirurgicali. Brancardele cu care erau transportaţi pacienţii intrau până în sala de operaţii. Pacienţii intrau unul după altul, fără a se schimba lenjeria, fără a şterge masa, fără a se pune cuarţul. Totul a fost ca la abator”.

„La 18 iulie au fost luaţi toţi pacienţii în sala de operaţie şi li s-a făcut revizia oculară. La 20 iulie, am fost operaţi din nou, ne-a fost introdus în camera ochiului un alt antibiotic, vancomycin; pe 23 august, ne-a fost administrată hemază, pe 24 iulie, dimineaţa, după ce am fost examinată, medicii Oleg Crudu, Gheorghe Străjescu, Valentina Lupan şi Valeriu Cuşnir au convocat un consiliu.”

„La ora 15.00, m-au operat medicii Valeriu Cuşnir şi A. Moroşan şi mi-au extirpat lentila. Ei au văzut din start că nu voi mai vedea, dar m-au purtat cu promisiuni”, crede femeia.

Potrivit Anei Angheni, unei alte paciente, P.N., din Ecaterinovca, Cimişlia, i-a fost înlăturat pe 19 august curent un ochi la spitalul cu pricina. Altor cinci pacienţi le-au fost excizate cristalinele, alţi trei au mai rămas cu ele pe ochi. Pacienta A.B. (82 de ani) este şi acum internată, i-a fost înlăturat cristalinul şi i s-a făcut transplant de cornee. „Fiica ei lucrează din 1976 în spital şi a vrut să-i facă mamei drept cadou operaţie de cataractă, la 82 de ani”, ne-a relatat lucrătorul medical.

Gheorghe Străjescu, şeful-adjunct al Spitalului „Sfânta Treime”din Chişinău, ar fi luat situaţia celor zece pacienţi în zeflemea, spunând că oricum nu vedeau până la operaţie.

Potrivit unor surse demne de încredere, în timpul acestor intervenţii, ar fi fost utilizate cristalele „Made in China”, aduse gratuit în spitale de către firmele farmaceutice, pentru a li se face publicitate, şi nu de tipul „Alcon”, preparat folosit până atunci la asemenea operaţii. Sursa noastră nu crede că dosarul penal deschis pe numele medicilor implicaţi va demonstra acest lucru, deoarece cristalele utilizate au fost aruncate la gunoi.

Demisii la spitalul „Sfânta Treime”

Amintim că în urma acestor cazuri, medicul epidemiolog şi şeful blocului operator din cadrul Spitalului municipal „Sfânta Treime” au fost demişi, iar directorul instituţiei medicale s-a ales cu mustrare aspră. Sancţiunile au fost aplicate de către Direcţia Sănătate din cadrul Primăriei Chişinău după ce rezultatele finale ale expertizei au confirmat că orbirea celor zece pacienţi a fost provocată de o substanţă chimică folosită la sterilizarea instrumentelor medicale.

Procuratura raionului Râşcani în frunte cu Ion Brânză investighează cazul. Brânză a fost de negăsit la două telefoane mobile şi la telefonul din biroul său.

The following two tabs change content below.