E la modă să fii vegan. Şi mai la modă e să mănânci raw. Iar de low-carb nu mai zic nimic, te aduce imediat în trend. Şi dacă încerci să pui la îndoială beneficiile acestor diete (mod de viaţă, mă vor corecta cei care le urmează cu stricteţe) doar pentru tine, o cohortă de adepţi te va crucifica şi după asta îţi va da foc pe rugul inchiziţiei vegane, pentru a fi siguri ca ai ars şi nu vei mai îndrăzni să pui la îndoială beneficiile veganismului.
A mânca raw şi a fi vegan e noul cult al ultimilor ani ce câştigă adepţi, care speră că modul respectiv de a mânca le va da un car de energie şi-i va transforma în super oameni veşnic supli şi tineri. Ăştia vor afişa un aer raw şi vegan de superioritate, iar în restaurant vor întreba de o sută de ori dacă, Doamne fereşte risotto are vreun gram de unt. După care vor comanda doar un suc din care vor sorbi cu un aer de superioritate „asta mă face special”, în timp ce ceilalţi îşi mănâncă steak-urile.
Periodic, apar noi şi noi „moduri de a mânca” la modă, iar paginile revistelor „glamour” sunt împestriţate de texte despre nu ştiu ce vedetă care le urmează şi a slăbit şi arată fantastic. Dacă vrei să fii ca ea, urmează-le!
Morala? Măsura, dragii mei, măsura.
Mariana Ticolaz
Jurnal de Chișinău
Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)
- Primăvara carosabilul din Chișinău se umple de gropi - 15 februarie 2019
- Petele ”albe” din trecutul unor socialiști care au făcut parte din guvernarea comunistă - 11 februarie 2019
- Actualii președinți de raioane, candidați PDM: unii au fost vizați în anchete jurnalistice, alții au donat partidului zeci de mii de lei - 11 februarie 2019