Istanbul, o capitală europeană a culturii // FOTO

PATRIMONIU UNIVERSAL // Businessmenii şi societatea civilă turcă sprijină arhitecţii moldoveni

În zborul deasupra vechiului Constantinopol, actualul Istanbul, am admirat o poveste milenară, dintr-un vis incredibil de real – cu spectacole, ca în palmă, ale unor cupole creştine celebre de pe vremea marelui împărat Constantin, cu  turnuri islamice genial construite, cu palatele sultanilor, ce-ţi apar ca nişte jucării pe malurile strâmtorii Bosfor, în trecerea spre Marea Mediterană, Marea Egee, Marea Marmara şi Marea Neagră. Unicul oraş din lume, situat pe două continente – Europa şi Asia, se deschide cu lumea sa extrem de eterogenă – între Est şi Vest, Occident şi Orient. Înalta Poartă a fost mai primitoare cu noi decât cu strămoşii noştri, descoperindu-ne faţete ale mai multor civilizaţii, cu vestigii de mii şi mii de ani.

 O călătorie de vis la Înalta Poartă

Gazdele turce s-au arătat extrem de răbdătoare şi generoase cu noi. De această  vizită în Istanbul, cu durata de o săptămână, a beneficiat un grup de arhitecţi, profesori la Universitatea Tehnică din Moldova, dar şi de jurnalişti, condus de vicepreşedinta AŞM, Mariana Şlapac, la iniţiativa Organizaţiei internaţionale „Platforma Dialogul Eurasiei”. Arhitecţii moldoveni au văzut cele mai valoroase monumente ale vechiului Constantinopol, dar şi ale Istanbulului modern. Programul a constat nu doar din excursii, dar şi din întâlniri cu o serie de personalităţi turce, precum Ismail Tas, secretarul general al Organizaţiei „Dialogul Eurasiei”, primarul Murat Aydin, Ismail Yuksek, rectorul Universităţii Tehnice „Yildiz” din Istanbul, Mustafa Başkurt, preşedintele Uniunii Municipalităţilor Lumii Turcice, Mustafa Ozkan, managerul Spitalului particular „Sema Hospital”, etc. Întâlnirea cu reprezentanţii Istanbul Metropolitan Municipality, din cadrul Primăriei Istanbul, a fost una de zile mari pentru arhitecţii noştri, care au avut prilejul de a cunoaşte tendinţele actuale ale proiectărilor urbanistice ale fostei capitale.

Pentru că această metropolă a fost declarată una dintre cele trei capitale europene ale culturii, după Pecs, Ungaria, şi Essen, Germania, turcii se mândresc enorm cu acest statut şi dovedesc întregii lumi că sunt ataşaţi de valorile lor culturale şi religioase. Faptul că de aproape două decenii Istanbulul a fost înscris în lista patrimoniului UNESCO a încurajat autorităţile Turciei să formeze trei organe solide de protecţie a monumentelor, în funcţie de importanţa acestora – sub auspiciile preşedintelui, de exemplu, fostele palate ale sultanilor, ale Primăriei Istanbul şi ale Ministerului Culturii. Fără voia acestora, nimeni nu îndrăzneşte să bată un cui în edificiile ce necesită restaurări.

Un celebru arhitect al Imperiului Otoman este autorul Cetăţii Bender

Constantinopolul, fosta capitală a Imperiului Roman de Răsărit, dar şi a Imperiului Otoman, numit şi noua Romă, grandoarea căreia mai e vie şi azi, pe parcursul unui mileniu, a fost stindardul civilizaţiei şi culturii europene medievale, păstrătoare a tezaurului de cultură, artă şi civilizaţie antică, arată enciclopediile. Aici s-au întâlnit civilizaţia greco-romană cu civilizaţiile Orientului Apropiat şi Mijlociu, luând naştere una de sinteză, cea bizantină. În Imperiul Bizantin şi în capitala sa, s-a afirmat creştinismul în general şi cel ortodox, în special. Din punct de vedere istoric, alături de Atena şi Roma, Constantinopolul, redenumit în anul 1928 Istanbul, odată cu proclamarea Turciei republică, a fost una dintre cele mai importante trei capitale antice.

Pentru noi, cel mai bun ghid din lume, Feridun Tufekci, reprezentantul Organizaţiei „Dialogul Eurasiei” în Moldova”, este un mare cunoscător al culturii turce, dar şi al celei moldovene din perioada Imperiului Otoman. El ne-a organizat pentru început un tur pietonal în zona veche a Istanbului, numită şi Anatolya, pe urmele celebrului arhitect turc de origine georgiană, din perioada Imperiului Otoman, Mimar Sinan, numele căruia şi azi este amintit cu toate ocaziile în mediile turcice. „Am optat pentru organizarea unei vizite în Turcia anume a unor arhitecţi moldoveni, deoarece de aceşti oameni depinde imaginea nu doar a unui oraş, dar şi a unei ţări. Cu regret, lor nu li se acordă atenţia meritată în RM şi încercăm să-i punem în valoare.

Am vrut să vină pe urmele renumitului Mimar Sinan, care a devenit arhitectul principal al fostului Imperiu Otoman, graţie unui început de glorie în Moldova. După 1536, când în campania sa Suleiman Magnificul a cucerit Moldova, Mimar Sinan a construit în doar zece zile un pod excelent din piatră şi lemn peste Prut. Tot el este şi autorul Cetăţii Bender. Aceste două lucrări i-au fost apreciate de primul vizir al sultanului, care l-a prezentat la Înalta Curte cu toate onorurile cuvenite. Ulterior, el a fost numit arhitect principal al Imperiului Otoman. De aceea, am ţinut neapărat ca această călătorie să fie organizată pe locurile unde a activat Mimar Sinan, pentru a-i studia genialele construcţii. Turcia se mândreşte cu cele 464 de monumente de importanţă mondială, realizate de acest arhitect. Este cel mai influent arhitect în Turcia tuturor timpurilor”, a spus Feridun Tufekci.

Desculţi, la „mama” tuturor moscheilor, ce va „supravieţui sfârşitul lumii”

Şi minunea nu s-a lăsat mult aşteptată. Pe jos, pe arşiţă, admirând toate magnoliile Anatolyiei, dar şi numeroasele moschei, arăboaice exotice cu văluri, după ce ne-am lăsat seduşi de jocul unui comerciant de îngheţată cu paharele, am ajuns plini de entuziasm la „mama” tuturor construcţiilor islamice – „Suleymaniye Mosque”. Creaţia lui Sinan arată excelent, în toată măreţia sa şi azi. După obiceiul musulmanilor, am intrat desculţi (fără să ne spălăm mâinile, picioarele şi faţa) ca să ne minunăm de acel locaş de rugăciune, care pe vremea lui Sinan a găzduit în anexele sale o şcoală unde muezinii învăţau Coranul, un spital pentru persoanele cu dizabilităţi, o bucătărie unde se gătea mâncare pentru săraci şi o casă de oaspeţi pentru vizitatori importanţi. Construcţia a fost înălţată în timpul domniei lui Soliman I Magnificul, între anii 1520-1566. Blocurile de calcar şi marmură ale moscheii au fost aduse din carierele aflate pe coasta Mării Marmara. A fost construită după tehnicile neobişnuite ale marelui arhitect, capul căruia era să ajungă pe vasul sultanului, nemulţumit că arhitectul nu-şi face datoria. Sinan şi-a păstrat calmul, s-a aşezat în poziţie meditativă chiar în centrul unde urma să fie pusă fundaţia şi a fumat un ciubuc, explicând tuturor că terenul a stat vreo patru ani sub greutăţi ca să se lase şi apoi a început construcţia. În testamentele sale Sinan a scris urmaşilor că, de va veni sfârşitul lumii, munţii se vor întoarce cu rădăcinile în sus, iar această moschee va rămâne neclintită de cutremurul final, aşa cum o vedem şi noi.

„Solomone, te-am întrecut!”

Dornici să ne închinăm la locurile creştine, pe care oricine vrea să le vadă măcar o dată în viaţă, un adevărat pelerinaj am făcut la Catedrala „Sfânta Sofia”, „Aghia Sophia” în greacă, una dintre multele biserici ridicate de către împăratul creştin Constantin, întemeietorul „Noii Rome”,  pe întreg cuprinsul imperiului său. Pentru că în sinaxarul ortodox nu există sfânta Sofia, traducerea corectă e sfânta înţelepciune. Se zice că nimic nu a mai rămas din prima biserică de pe acest loc, din secolul al IV-lea. Conform surselor creştine, „Sfânta Sofia” a fost construită, în forma ei actuală, între anii 532 şi 537, sub purtarea de grijă a împăratului Justinian I. „De-a lungul istoriei, însă, în momentul ei de apogeu, după terminarea acesteia, se spune ca împăratul Justinian ar fi exclamat următoarele: „Solomone, te-am întrecut!”.

Marea, spectaculoasa, considerată de lumea creştină cea mai importantă dintre monumentele Constantinopolului, dar şi prima capodoperă a noului stil bizantin – Catedrala „Sf. Sofia” –  te lasă mut preţ de câteva ore de pelerinaj în interior. Oază antică spirituală, „Sfânta Înţelepciune” deşi a fost îmbrăcată cu „haină” musulmană după căderea Constantinopolului, păstrează cu demnitate duhul creştin. „Se spune că slujbele ţinute în Sfânta Sofia erau atât de grandioase încât participarea la una din aceste slujbe a determinat delegaţia cneazului Vladimir I să opteze pentru creştinarea ruşilor de către Patriarhia Constantinopol”, arată Wikipedia.

O coloană a Catedralei „Sf. Sofia” plânge pentru toţi orbii

Până la 29 mai 1453, când sultanul Mohammed al II-lea Cuceritorul a intrat triumfător în Constantinopol, în această catedrală se oficiau slujbe creştine. Uimit de frumuseţea „Sfintei Înţelepciuni”, îmbrăcată în tone de aur, în marmură multicoloră, în icoane mozaicale şi fresce geniale, înainte de a intra acolo, sultanul şi-a turnat un pumn de ţărână pe cap şi a ucis un ostaş care încerca să spargă podeaua de marmură. Cărţile creştine afirmă că în acele momente, preoţii slujitori împreună cu odoarele bisericii şi sfintele taine au intrat în pereţii „Sfintei Sofia”. Se crede că au dispărut fără urmă şi că se vor întoarce doar atunci când biserica va redeveni creştină. Arhitecţii susţin, însă, că ei puteau să se refugieze de furia otomanilor într-un tunel ştiut de ei, pentru că misterele acestei construcţii încă nu au fost descoperite până la capăt. În 1936, preşedintele Republicii Turce, Ataturk, a transformat „Sfânta Sofia” în muzeu. La puţin timp după aceea, arheologii americani au redescoperit podoabele mozaicale, ulterior restaurate şi expuse la vedere. Deasupra locului unde odinioară se afla altarul, tronează icoana uriaşă în mozaic a Fecioarei Maria cu Pruncul Iisus, avându-i alături pe arhanghelii Mihail şi Gavriil. Alte icoane parţial restabilite din mozaic, dar şi podoabele aurite de pe pereţi pot fi admirate la etaj. Creştinii sunt convinşi că pereţii, tunelurile nedescoperite încă ale catedralei ascund moaşte sfinte.

Coloana ce transpiră face minuni şi acum pentru creştinii cu boli de ochi. Dacă un bine credincios, interesat de vindecare introduce degetul mare în gaura coloanei simte umiditate, şi dacă face o rotire a palmei, culege transpiraţia pietrei şi aşa se tratează. Şi azi turcii se mândresc că nu ar fi mutilat-o pe „Sfânta Sofia”. Cuceritorii nu au îndrăznit să distrugă operele de artă de pe pereţi, ci le-au acoperit cu nişte plăci ce pot fi scoase în orice moment. Timp de peste cinci secole, în incintă a activat o moschee. Pe parcurs, sfântului locaş li s-au mai adăugat mai multe elemente musulmane. Mimar Sinan, în timpul sultanului Selim al II-lea, a condus o serie de restaurări ale monumentului, ce-i datorează mult. Ulterior, în incintă a construit mausoleele pentru trei sultani, care au fost înmormântaţi acolo. În prezent, oficialităţi ale Patriarhiei Ecumenice şi ale Sfântului Scaun fac demersuri pentru restituirea acestei catedrale Bisericii Creştine, lucru imposibil de realizat, spune partea turcă, care zice că nu doreşte disensiuni religioase. Când am aflat că primarul Dorin Chirtoacă a declarat prin februarie că ar vrea să construiască la Chişinău o replică a acestei catedrale din Istanbul, am râs cu lacrimi.

Copiii turci de nouă ani, implicaţi în jocul „de-a sultanul”

Ajunşi la cea mai mare moschee din Istanbul – Moscheea Albastră sau Moscheea imperială „Sultanahmet”, am cunoscut o tânără familie turcă, cu un băieţel de nouă ani, care ne-a atras atenţia printr-o vestimentaţie în stil sultănesc. Aveam să aflăm că micuţii de vârsta aceasta, înainte de a fi tăiaţi împrejur, aşa cum obişnuiesc musulmanii, au o zi în care părinţii sunt obligaţi să le satisfacă toate capriciile, nu înainte de a-şi îmbrăca odraslele în hăinuţe în stil sultănesc, de obicei, cusute de mamele lor. Micuţul nostru sultan, Hamsa, le-a cerut părinţilor să-i cumpere un computer, îngheţată, să-i facă o plimbare cu vaporul pe mare şi au mai urmat şi alte capricii, pe care părinţii i le-au îndeplinit.

Moschea Albastră a fost construită de către arhitectul Mehmet Ağa, format la şcoala aceluiaşi Sinan, din dorinţa sultanului Ahmed I, de-a o depăşi prin măreţie pe „Hagia Sofia”, pe atunci moschee. „Sultanahmet” are circa 21 000 de panouri interioare de faianţă, în majoritate de culoare bleu, impresionante prin mărime. Clădirea are o capacitate de 10 000 de persoane. E superbă, dar n-a întrecut catedrala creştină, cu siguranţă.

Palatele „Dolmabahce” şi „Topkapi”, comorile sultanilor de pe Bosfor

Două palate de vis ce merită văzute în Istanbul sunt „Dolmabahce”, comoara sultanilor de pe Bosfor şi „Topkapi”, reşedinţa oficială a sultanilor otomani timp de patru sute de ani. Pe parcursul a jumătate de mileniu, din „Topkapi” au plecat cele mai nefericite veşti către Europa civilizată şi, mai ales, către partea ei sud-estică şi estică. Palatul a fost construit după modelul Marelui Palat al împăraţilor bizantini şi al altor palate orientale, adică sub forma unui mic oraş cu mai multe edificii separate, cu grădini, curţi şi dependinţe. Prietenii noştri istanbuleni ne spun cu mândrie că oricare domn al Moldovei rămânea pironit în faţa unor asemenea perle arhitecturale şi bogăţii adunate din tot imperiul.

Pentru vizitatorul român ar fi bine să ştie că Palatul „Topkapi” găzduieşte sabia lui Ştefan cel Mare, ajunsă acolo prin secolul al XVI-lea, după ce Petru Rareş a pierdut domnia şi sultanul a intrat în Suceava şi a pus mâna pe tezaurul fiului lui Ştefan cel Mare şi Sfânt.  Tot la „Topkapi” descoperim şi o parte din mâna sf. Ioan Botezătorul, care este expusă cu mândrie, alături de toiagul lui Moise, dar şi relicvele musulmane, precum haina lui Mohamed.

Vizita a fost finanţată de o serie de oameni de afaceri şi de întreprinderi mixte din R. Moldova şi Turcia, precum „Sema Hospital”, „Kermit, roof systems”, „Beton-lux”, Uniunea Munipalităţilor din Lumea Turcă etc.

„Să preluăm exemplul Turciei în protecţia patrimoniului arhitectural”

Mariana Şlapac, vicepreşedinta AŞM: „Mulţumim prietenilor turci, graţie cărora specialiştii noştri au intrat în contact cu nişte valori mondiale, care într-o anumită măsură ţin şi de istoria noastră. Am văzut mostre de arhitectură modernă, de proiectări de ultimă oră, ce ar trebui, desigur, aplicate şi în RM. Colegii arhitecţi din Turcia au trecut printr-o perioadă dificilă, de căutări şi au depăşit-o. Aceasta ne încurajează, deoarece arhitecţii noştri sunt la fel de talentaţi ca cei turci. În primul rând, să preluăm exemplul Turciei în ceea ce priveşte protecţia patrimoniului arhitectural. Ne-a impresionat, mai ales, atitudinea populaţiei, dar şi a funcţionarilor, faţă de monumente. Legislaţia turcă oferă protecţie maximă edificiilor istorice valoroase. Mentalitatea colectivă diferă de a noastră, această dragoste faţă de frumos le-a fost inoculată turcilor de mai multe generaţii la rând. Să elaborăm şi noi politici corespunzătoare în această direcţie”.

„Cum este arhitectura, aşa este şi societatea”

Svetlana Oleinic, lector superior, Catedra de arhitectură, Universitatea Tehnică din Moldova: „Am văzut exemple moderne de felul cum trebuie azi rezolvate problemele urbanistice, de reconstrucţii, de restaurare, de construcţia edificiilor noi”.

Valeriu Ivanov, lector superior, Catedra de arhitectură: „Ne-am bucura dacă vizita noastră ar fi începutul unor colaborări intense dintre specialiştii noştri şi cei turci. Noi avem potenţial uman, însă avem nevoie de dotare tehnică şi financiară. Infrastructura Turciei este un model pentru noi”.

Sergiu Tronciu, lector superior, Catedra de arhitectură: „Am rămas încântaţi de cum sunt construite edificiile în Istanbul, fără să dăuneze perlelor seculare ale arhitecturii. Aş vrea ca autorităţile noastre să acorde o atenţie mai mare proiectării Chişinăului în etapa următoare a dezvoltarea lui”.

Nina Iamşcicova, lector superior, Catedra arhitectură: „Avem nevoie de o bază materială solidă, dar şi de conducători specialişti oneşti în această sferă. Studenţii noştri fac progrese mari în elaborarea lucrărilor de profil. Avem nevoie de interesul şi de buna credinţă a autorităţilor, a conducătorilor Universităţii Tehnice, care ar putea oferi mai multă importanţă specialităţii de arhitect. În Turcia, am observat că această profesiune are un rol central în viaţa comunităţii. Nu zadarnic, Constantin Ivanov, marele arhitect de talie mondială, spunea: „Cum este arhitectura, aşa este şi societatea”.

Eugen Bognibov, dr. în arhitectură: „Infrastructura, transportul, distracţiile se dezvoltă dinamic în Istanbul. Lipsa unor contacte internaţionale dintre specialiştii noştri şi cei de peste hotare tergiversează evoluţiile arhitecturale ale oraşului. Specialitatea de arhitect a apărut în RSSM cel mai târziu faţă de celelalte republici ale URSS. În 1965, s-a deschis facultatea de profil. Lucrările tinerilor noştri arhitecţi pe alocuri depăşesc nivelul colegilor lor din Turcia. Nu putem să ne aplicăm ideile în practică, deoarece rămânem în urma altor ţări cu zeci de ani”.

Angelina OLARU

 

Icoane mozaicale la celebra „Sf. Sofia”


 

 

 

 

 

 

Catedrala „Sf. Sofia”

 

 

 

 

 

 

Moaştele Sf. Ioan Botezătorul, Palatul „Topkapi”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Moscheea lui Amar Sinan, una din cele mai mari din lume

 

 

 

 

 

 

 

 

Moscheea Albastră