Islamul în Republica Moldova (1)

Percepţii ale majorităţii privind minoritatea confesională în Republica Moldova. Cazul comunităţii islamice

După marea invazie tătară din anii 1241-1242, arealul situat între râurile Prut, Nistru, Dunăre şi Marea Neagră a fost controlat timp de mai mult de un secol de Hoarda de Aur. Această stăpânire a coincis cu perioada în care avea loc islamizarea statului tătaro-mongol.

Scurt istoric

Cercetările arheologice au identificat în centrul Republicii Moldova actuale, la Orheiul Vechi, Brăviceni, Trebujeni şi Costeşti, urme ale unor edificii destinate cultului islamic, ruine de localuri hoteliere, băi publice specifice acestui cult. După retragerea stăpânirii tătaro-mongole, pe locul construcţiilor musulmane au fost înălţate edificii ale unor autorităţi creştine.

Ulterior, factorul islamic s-a impus în istoria Moldovei mai ales prin intermediul Imperiului otoman. Poarta a anexat, în secolele XV-XVIII, însemnate teritorii situate în partea sudică şi nord-estică a Ţării Moldovei (cetăţile Chilia, Cetatea Albă, Tighina (numită de turci Bender), Hotin şi regiunile din jurul lor), unde au fost instalate structuri militar-administrative şi religioase otomane. Aici au sosit, în diferite perioade, populaţii islamice turco-tătare. De altfel, memoria istorică a păstrat nu doar episoade ale confruntărilor româno-turce, dar şi multiple împrumuturi culturale, în viaţa cotidiană – feluri de mâncare, dulciuri, pepenele verde, cafeaua, flori precum laleaua, zambila, garoafa, liliacul au pătruns la români datorită turcilor.

În urma înaintării continue spre sud a Imperiului ţarist, în ultimul sfert al secolului al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea, grupuri de populaţie turco-tătară din arealul pontic septentrional s-au refugiat pe pământuri situate la sud de Dunăre. Alte grupuri de turci şi tătari au fost strămutate de administraţia ţaristă în Rusia (numărul celor strămutaţi a fost estimat, cu referire la anul 1806, la 80 de mii). Exodul a avut pentru aceşti oameni consecinţe dramatice: ei au rămas practic fără averi, mulţi au murit pe drum din pricina bolilor şi a lipsurilor. Situaţia lor disperată a fost descrisă minuţios de militari ruşi implicaţi în acele evenimente.

În anii 30 ai secolului trecut, pe teritoriul Basarabiei împărtăşeau credinţa islamică peste o sută de persoane (148).

Informaţii statistice

Actualmente, potrivit datelor recensământului populaţiei efectuat în Republica Moldova în perioada 5-12 octombrie 2004, ţara are 3.383.332 de locuitori (datele nu includ municipiul Bender şi regiunea estică controlată de regimul separatist de la Tiraspol). Religia musulmană este împărtăşită de 1.667 de persoane (0,05% din numărul total al populaţiei ţării), dintre care 1.075 bărbaţi şi 592 femei; 339 de credincioşi islamici sunt copii sub 15 ani. În localităţi de tip urban locuiesc 1.353 de musulmani (cei mai mulţi sunt localizaţi în capitala ţării, oraşul Chişinău (995) şi în municipiul Bălţi (106)); în mediul rural, 314 persoane aparţin acestui grup confesional. Politici voluntariste ale conducerii ţării în sfera construcţiei identitare (sub aspect etnic, lingvistic, religios), implicarea masivă a factorului ideologic în procesul efectuării recensământului au făcut ca datele publicate să fie, de fapt, inutilizabile.

Conducerea comunităţii islamice din Republica Moldova susţine că în ţară se află 17.000-20.000 de musulmani. Dintre aceştia, 3.000-4.000 sunt moldoveni, iar ceilalţi sunt credincioşi musulmani stabiliţi în ţară provizoriu – ei au venit la studii, pentru a desfăşura activităţi economice, comerciale, culturale, diplomatice. Cei mai mulţi studenţi sosiţi din ţări cu populaţie majoritar musulmană (Arabia Saudită, Egipt, Iordania, Iran, Maroc, Siria, Sudan, Tunisia, Turcia, Uzbekistan, Yemen) studiază la Universitatea de Stat de Medicină „Nicolae Testemiţanu”. Informaţiile comunităţii islamice se bazează, în principal, pe datele diplomaţilor străini despre cetăţenii ţărilor lor, aflaţi în R. Moldova împreună cu familiile.

Cultul islamic în cadrul legii

În perioada 2001-2009, organele executive au respins toate cererile de recunoaştere a cultului musulman. Forţele de ordine au supus comunităţile islamice la multiple hărţuiri şi intimidări. Nici o altă comunitate religioasă din R. Moldova nu a fost şicanată în asemenea mod, cu excepţia Mitropoliei Basarabiei, care este subordonată Patriarhiei Române, şi poate o grupare originară din China, ceea ce indică asupra caracterului politic al acestui tratament.

Cultul islamic a fost recunoscut oficial la 14 martie 2011. Au urmat, în mai 2011, un şir de proteste ale creştinilor, încurajate şi dirijate în mod evident de figuri proeminente ale cultului majoritar. Au răsunat „argumente” tipice din registrul xenofobiei, islamofobiei şi chiar al rasismului islamic. Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, Vladimir (capul Bisericii Ortodoxe din R. Moldova, care este subordonată Patriarhiei Ruse), a reacţionat în felul următor: „Într-o ţară ortodoxă este o înjosire, pentru creştinii noştri ortodocşi. Eu cred că nu este bine să fie înregistrat astfel de cult religios într-o ţară pur ortodoxă”. Liderul PCRM, Vladimir Voronin, a dezaprobat în termeni severi decizia ministerială – credinţa creştină este absolut opusă celei islamice, susţinea ex-preşedintele. Participanţii la protestele stradale au invocat „decăderea moravurilor” în societatea moldavă, din vina persoanelor venite din afara ţării (în particular, a musulmanilor); sentimentul de insecuritate; imperativul păstrării unei ţări şi a unei religii „curate”; dorinţa de a rămâne în credinţa în care s-au născut (presupunând că cineva doreşte să-i lipsească de aceasta) ş. a. S-a spus că „religia islamică creează mari probleme în Europa”; s-a lăsat să se înţeleagă că valorile afişate de islam contravin celor promovate de religia creştină. Au fost distribuite pliante intitulate „Moldova ameninţată de islamizare şi (de) homosexualizare”.

Cu toate acestea, principalii actori ai opoziţiei par să reprezinte, ei înşişi, o minoritate. Este vorba despre Marchel, Episcopul de Bălţi şi de Făleşti, conducătorul de fapt al protestelor, a cărui eparhie cuprinde zone puternic rusificate, cu aderenţă pronunţată la PCRM. Protestele stradale abia dacă au întrunit între câteva sute şi ceva mai mult de o mie de participanţi. Astăzi ştim, de asemenea, că în postură de contestatari activi au apărut credincioşii neoprotestanţi (baptişti). Valeriu Ghileţchi, cunoscut pastor baptist, a fost unul dintre cei patru deputaţi care au votat în Parlament împotriva Legii cu privire la asigurarea egalităţii, adoptată în Parlament la 25 mai 2012.

Legea anti-discriminare şi modificarea Legii cultelor

Este remarcabil faptul că discuţiile generate de recunoaşterea cultului islamic s-au întreţesut cu dezbaterile referitoare la adoptarea legislaţiei anti-discriminare. Dezbaterile au avut loc, în fond, pe marginea sintagmei „orientare sexuală” şi a nediscriminării minorităţilor sexuale, deşi legea se referă şi la alte grupuri marginalizare şi social vulnerabile: elevii din mediul rural, femeile, persoanele cu dizabilităţi, cetăţenii care locuiesc în anumite zone ale Republicii Moldova şi au acces mai redus la ajutorul social, grupurile religioase minoritare. Mai mult, în timpul protestelor semnificaţia legii a fost prezentată denaturat. Finalitatea ei, axată pe ideea de toleranţă, a fost interpretată în sensul că, din dorinţa atingerii unor beneficii, autorităţile statului doresc să promoveze „practicile sexuale netradiţionale”, „legalizarea viciului”.

Niciuna dintre formaţiunile politice, indiferent dacă se afla la guvernare sau în opoziţie, nu a purtat un dialog cu societatea, nu a încercat să explice, să-i convingă pe opozanţi sau sceptici, din perspectiva construirii unei societăţi democratice, privind necesitatea adoptării respectivei legi. Politicienii au tratat subiectul în glumă, s-au eschivat de la răspunsurile ziariştilor, au invocat probleme mai presante (Dorin Chirtoacă, Partidul Liberal) ori şi-au exprimat neîncrederea în legătură cu intenţiile integratoare ale UE (Marian Lupu, Partidul Democrat). În schimb, clericii Mitropoliei Moldovei şi persoane din PCRM au utilizat din plin contraargumente împrumutate din arsenalul Bisericii Ruse: „Biserica Ortodoxă, se spunea într-un document emis la Patriarhia Rusă, remarcă în unele articole ale legii, adoptate în pofida voinţei majorităţii cetăţenilor Republicii Moldova, un pericol pentru integritatea morală și spirituală a societății moldovenești. Această lege poate fi folosită pentru a limita critica homosexualității, pentru a interzice să numești comportamentul homosexual drept păcat. Legea interpretează destul de larg termenul de discriminare, fără a ține cont de convingerile religioase tradiționale. Experiența duhovnicească și pastorală mărturisește că, în majoritatea cazurilor, comportamentul homosexual este o consecință a liberei alegeri a omului. De aceea, a egala așa-numitele minorități sexuale cu minoritățile naționale, de rasă sau sociale este absolut incorect”.

Comunicarea a fost prezentată la Atelierul Doctoral în Ştiinţe Sociale Plural, UPS, 14 februarie 2012

dr. Aurelia Felea, Universitatea din Tiraspol la Chişinău

Legenda foto:

Rugăciunea de la sărbătoarea Id al Fitr. 19.08.2012