Iskra a câştigat Cupa, dar victoria a fost umbrită

Iskra-Staly Râbniţa a câştigat cu 2-1 în faţa FC Olimpia,  devenind în premieră câştigătoarea Cupei Moldovei Orange. Astfel, echipa din Râbniţa a intrat în posesia trofeului şi va juca în preliminariile Europa League, în timp ce învinşii au rămas în afara cupelor europene. Frustrat pentru că echipa sa a pierdut finala şi nu a prins un loc de Europa League, preşedintele FC Olimpia, Serghei Kisiliov, a sărit la gâtul preşedintelui FMF, Pavel Ciobanu.

În primele minute ale meciului s-a jucat un fotbal foarte bun de partea ambelor formaţii, însă cei care au deschis scorul au fost fotbaliştii de la Iskra. Eugen Gorodeţchi a executat perfect un corner, iar Alexandru Suchu a trimis cu capul mingea în plasă. Bălţenii nu au căzut din punct de vedere moral şi şi-au văzut de joc, iar atacantul Gheorghe Ovsianicov a reuşit egalarea în minutul 21, printr-un şut plasat de la 20 de metri. Scorul de 1-1 nu s-a păstrat decât 4 minute, după care Gorodeţchi a executat perfect o lovitură de la 18 metri. Bălţenii s-au străduit să egaleze şi să trimită meciul în prelungiri, dar nu le-a reuşit acest lucru şi Cupa Moldovei Orange s-a dus la Râbniţa.

Imediat după partidă, Serghei Kisiliov a lansat un atac foarte dur la adresa preşedintelui FMF, Pavel Ciobanu. Acesta a acuzat arbitrajul, motivând că se cunoştea din start cine va câştiga trofeul. „Fotbalul moldovenesc este în căcat, iar noi ne aflăm în această grămadă ca nişte viermi. Sishanov a spus că Pavel Ciobanu să se ocupe de albinărit, dar eu sunt de altă părere. El trebuie să strângă mizeria din fotbalul moldovenesc”, a spus acesta.

Kisiliov, care nu ştie să piardă, a mai adăugat că va face tot posibilul să-l scoată din fotbal pe Pavel Ciobanu. „Nu că nu am şti să pierdem, dar să fie pe dreptate. O să mă ocup personal ca să îndrept lucrurile, iar fotbalul să nu mai fie condus de Ciobanu”, a conchis preşedintele FC Olimpia.

Fostul contracandidat al lui Pavel Ciobanu la şefia FMF, Petru Efros, a luat foc când a auzit atacurile lansate de Kisiliov. În cadrul unei emisiuni televizate, Efros l-a făcut cu ou şi cu oţet pe Kisiliov. „Poponarul lui Adlan Şişhanov! Omul acesta trebuie exclus din fotbal. Eu zic în limba lui, nu a suporterilor, el e poponar! E om bolnav, fără părinţi”, a tunat Efros.

Anterior, Pavel Ciobanu a declarat pentru JURNAL că mulţi râvnesc funcţia de preşedinte FMF şi că au mai fost încercări de a-l debarca. „Eu o să plec din această funcţie, dar nu atunci când vor unii”, a precizat preşedintele FMF.

Vitalie Hadei