Îşi mai doresc bărbaţii „femei normale”?



Căutăm neîncetat iubirea, ajungem să ne facem un job din a iubi… de fapt, din a iubi iubirea, asta pentru că, până acum, dacă stai să te gândeşti la trecut, nu ai iubit. Te gândeşti că, dacă ai fi iubit, acum nu ai fi singur, cu o cană de cafea şi o ţigară în faţa laptopului.
De ce să ne plângem de milă pentru că, la 25 de ani, nu avem nici relaţie stabilă, nici casă, nici serviciu? De ce să ne plângem de asta când cei de 60 ani nu se mai plâng de mult de nimicurile noastre? Oare nu suntem în stare să descoperim esenţa vieţii? Evident că nu, şi nici nu ar trebui să încercăm să facem asta. Ar trebui să trăim aşa cum putem, să găsim fericirea în cafeaua pe care ţi-ar plăcea să o bei cu lapte, fericirea că fumezi ultima ţigară, fericirea că nu mai ai o maşină care să te zgâlţâie în miez de noapte când ţi s-a făcut brusc de ducă, asta pentru că acum, când ţi se face dor de ducă, o iei la pas pe nişte străduţe pe care nu le cunoşti.

Ocazii de diferit gust

Observaţi zi de zi din ce în ce mai mulţi oameni, când te-ai plictisit, ţi-ai scos cartea din rucsac, ţi-ai pus căştile în urechi şi ai pornit pe alte tărâmuri. Vrei să evadezi, să ieşi din oraş şi nu-ţi mai este atât de uşor? Sunt oameni care n-au avut ocazia să facă asta niciodată şi sunt bine mersi pe picioarele lor, au o viaţă liniştită şi acelaşi dor de ducă pe care şi-l satisfac doar atunci când pot. Este bine şi aşa.

Stăteam şi mă gândeam că suntem mult mai puţin aglomeraţi faţă de cum erau părinţii noştri în perioada asta a vieţii lor. Nu avem familii, nu avem atât de multe griji, ne permitem să mai „pierdem timpul”, în limitele acceptate, bineînţeles. Totuşi muncim, ceea ce mulţi nu fac, totuşi avem un bănuţ de buzunar.
Ne obsedează ideea că nu avem lângă cine pune capul pe pernă când vine seara sau că nu ne ţine nimeni în brate, că nu avem cu cine face planuri şi că simţim că nu avem parte de „susţinerea aceea” pentru că suntem singure. Îţi face o deosebită plăcere să priveşti un film şi să mănânci o cutie de îngheţată fără să te gândeşti că se uită la tine şi te dezaprobă pentru genul filmului, pentru reacţia ta, şi pentru faptul că se gândeşte că, după cutia de îngheţată, posteriorul ţi se va mări considerabil.

Poate, pentru tine, există o rutină pe care n-o simţi. Şi ce faci?! Ajungi acasă şi ieşi afară cu patrupedul tău.

Nu trebuie neapărat să auzi nonstop că eşti frumoasă, că arăţi excelent, că ai slăbit sau te-ai machiat îmbinând culorile de pe pleoape cu bluza nouă. Nu, este o greşeală să te gândeşti că asta ne-ar putea mulţumi pe noi, cele care nu suntem „scoase din cutie” în fiecare dimineaţă, pe noi care nu mergem nici măcar lunar la coafor. Viaţa simplă are atuurile ei pentru un anumit gen de oameni. Dacă simţi că nu ai „aspiraţii” de a merge prin mall cu mâna dreaptă încătuşată de o geantă în vogă, de tocuri cui, consider că te poţi bucura sănătos de multe alte aspecte pe care acele „aspirante” nu le vor sesiza niciodată.

Fericire relativă

Poate că acestea sunt fericite, dar, după cum bine ştim, fericirea asta este relativă în sensul că fericirea mea e foarte probabil să nu fie fericirea ta şi invers. Dar dacă stăm să ne gândim, majoritare suntem noi, „normalele”. Pentru că învăţăm să preţuim mult mai multe lucruri decât hainele care, nu neg, deţin un loc important în vieţile noastre.

Sunt un soi de femeie gigant care merge pe măsurile bărbăteşti. Port 41 la picior, am 182 cm înălţime şi suficiente kilograme. Ce pot să fac acum?! Să mai dau jos din kilograme, asta da, dar nu-mi pot tăia din talpa piciorului şi nici nu pot deveni scundă peste noapte.

De multe ori sunt complexată de caracteristicile fizice invidiate de alte bipede de acelaşi sex, dar sunt momente în care ador să simt aerul curat „de deasupra” şi să observ pe stradă nişte chelii de care să mă amuz. Cu toate astea, sunt o femeie normală.
Revenind la aspectul cu „femeile normale”, care nu sunt „scoase din cutie” la prima oră a dimineţii”, ce vor masculii societăţii pe care ne-am format-o şi în care trăim?! Se mai uită la astfel de „specimene”? Îşi mai „aleg”, macăr din când în când, consoartele din rândul nostru? Sau trăiesc toţi într-o fantezie totală în care femeia de lângă ei poartă şi în casă tocuri de 12 cm şi fustă incredibil de scurtă cu abdomenul perfect plat la vedere?!

De ce tind toţi spre o perfecţiune fantastică? Şi ca să mergem şi mai departe, de ce vor toţi să aibă parte doar de la vie en rose?! Aşa ceva nu există! Iar dacă v-o doriţi cu ardoare, uitaţi-vă mai des la filme sau, şi mai bine, alegeţi meseria de actor. Aşa veţi avea foarte des ocazia să trăiţi viaţa altuia care o duce bine, e bogat, are o iubită fantastică şi moare fericit, după o viaţă asigurată din toate punctele de vedere.

Liliana

The following two tabs change content below.