Isai Cârmu sau condiţia cărţii

Isai Cârmu se remarca printre simplii ilustratori de carte aşa cum se remarcă un bijutier între meseriaşii de duzină. El a dat cărţii noastre o ţinută europeană (citeşte: occidentală!) atunci când cartea de aici nu avea nici şarm, nici eleganţă, nici faţă. De aceea un volum în concepţia grafică a lui Isai Cârmu arăta ca un Armani între nişte ţoale oarecare. Îi recunoşteam copertele încă din librărie, fără să deschid cartea ca să văd numele graficianului. El nu ilustra cărţi, el le crea.

De la titlu – forzaţ, pagina de gardă, intrările şi ieşirile din carte, colontitluri, coloncifre şi alte gadgeturi poligrafice – până la caseta tehnică. Imaginile erau corelate milimetric şi plasate într-o armonie aerată. În sărăcia din timpul lui Brejnev când totul era înghesuit, forţat să încapă, să intre gâfâit în economia dezastruoasă a paginii, cartea modelată artistic de pictorul nostru avea, întâi de toate, mult aer. Asta da spaţiului grafic zvelteţe şi graţie. O carte astfel construită, în care elementele grafice nu se excludeau unul pe altul, ci se puneau reciproc în valoare, o carte cu mult spaţiu alb devenea marca Isai Cârmu. Asta îl deosebea de ceilalţi graficieni – el lăsa cuvântului aerul fără care acesta se sufoca. Într-o U.R.S.S. a tuturor presiunilor ideologice, Isai, cum îl numeau simplu scriitorii, de-comprima verbul, îi lăsa spaţiul libertăţii sau măcar iluzia grafică a acesteia.

În cazul lui Isai Cârmu, posteritatea tocmai ar trebui, cum se spune, să se autosesizeze. Numele său sonor ar putea să-l poarte o şcoală, o stradă sau un premiu. Fiindcă e un nume aureolat de muncă şi talent.

Au trecut zeci de ani de când Isai Cârmu ajunsese nr. 1 în domeniul său, dar cele mai multe dintre scrierile ilustrate de el arată şi azi proaspăt şi festiv. E destul să iei în mână, spre exemplu, 100 sonete de dragoste de Pablo Neruda (în traducerea exemplară a lui Liviu Damian) ca să înţelegi triplul salt în modernitate săvârşit de Isai Cârmu. El revoluţiona conceptul de carte ilustrată într-un moment când cartea de la noi se pierdea într-un gri confuz şi fără distincţia individualităţii. La fel de nou şi neobişnuit arată şi în prezent Cântec general, un alt volum al poetului chilian. Sunt doar două exemple care deschid o listă cu sute de cărţi rezolvate într-o cheie la fel de modernă.

GEORGE MENIUC

Isai Cârmu, Portretul lui G. Meniuc. Ilustraţie la o carte de poezie

 

De regulă, opţiunile grafice ale lui Isai Cârmu erau meticulos gândite şi ilustrau nu numai titlul şi autorul, ci şi epoca de unde descindea scriitorul respectiv. Volumaşul de format „mignon” Lirică a pre-renascentistului Petrarca era tipărit pe o hârtie galben-pal. Fiind vorba de un text ce avea aproape jumătate de mileniu, pictorul sugera astfel culoarea incunabulelor înnobilate parcă de vechime. Iar ilustraţiile executate de mâna lui Isai Cârmu erau adaptate la stilistica meşterilor gravori din îndepărtatul Ev Mediu. Un distins aer de epocă avea şi Corabia nebunilor, nemuritoarea satiră a umanistului şi poetului german Sebasian Brant (1458-1521). Ilustrarea acestei capodopere era o adevărată provocare şi un examen greu de susţinut pentru orice grafician, deoarece pe parcursul timpurilor cartea a probat o mulţime de formule grafice create de pictori celebri. O primă ilustrare a acestui titlu aparţinea celebrului Albrecht Dürer. Isai Cârmu înfruntă cu brio provocarea: desenele sale, cu linii nervoase, febrile, tăiate abrupt, intersectându-se în unghiuri ascuţite, redau întocmai derizoriul haoticei nebunii.
Evident, antologia Poeţi italieni are deja factura modernă a actualităţii. La fel cartea Poezie americană.

VALENTIN ROSCA

ION VATAMANU

Ultimele cărţi ilustrate de I. Cârmu: Amiaza lucrurilor de V. Roşca şi Contur de meditaţie de I. Vatamanu. Arc, 2015

 

Isai Cârmu era foarte solicitat şi de scriitorii noştri. Placheta Aproape de Grigore Vieru, tipărită cu planşe color pe hârtie cretată, era un regal – poezia verbului reverbera fin în poezia liniei şi a culorii. Gr. Vieru apela des la serviciile graficianului. Şi George Meniuc prefera ductul subtil al liniei lui Isai Cârmu, pictorul dând viaţă grafică atât poeziei, cât şi prozei scriitorului. Volumul de poeme Preludiul Bucuriei fusese conceput de Meniuc ca un bilanţ, o ediţie ne varietur, care excludea fără cruţare tot gunoiul circumstanţial. Bolnav, bătrânul poet vedea Preludiul…ca pe un cântec de lebădă. I l-a încredinţat fără ezitări meşterului Cârmu. Ce păcat că Meniuc nu a apucat să vadă sobra, reţinuta frumuseţe a cărţii!

Era „abonat” la brandul Cârmu şi Anatol Codru. Am asistat odată la următoarea scenă. Poetul avea în lucru la editură o nouă carte – nu-mi amintesc titlul – şi, întâlnindu-l pe Isai Cârmu, l-a rugat să-i ilustreze şi această scriere. Pictorul a început să se jure că nu poate, că are deja foarte multe comenzi pe care se zbate din răsputeri să le onoreze. Unul presează, altul se scuză şi jură că nu dispune fizic de un minim răgaz. Văzând că de data aceasta nu are nicio şansă, Anatol Codru conchide calm: „ – Bine, Isai! Înţeleg că nu ai timp. Atunci facem aşa: ia o sticluţă cu tuş, înmoaie în ea un deget şi scrie-mi titlul pe o foaie albă. Asta va fi coperta. Simplă, dar să fie de Isai Cârmu!”

A avea o copertă de Isai Cârmu era o onoare!

Nu ştiu de ce, dar când a obţinut în 1982 permisiunea de a-şi edita un mic album care îi aduna creaţia, a insistat să-i scriu eu studiul introductiv. După asta ne făceam vizite reciproce, eram în relaţii cordiale. Nu uita să mă felicite de fiecare dată de ziua mea. Când a fost înaintat la Premiul Naţional, a cerut să-i fac o scrisoare de recomandare. S-a bucurat foarte mult când i-a fost decernat Premiul şi tot căuta un prilej să-l cercăm de „tărie”. În primăvara aceasta, l-am rugat să permită Arc-ului să preluăm câteva imagini din cărţile de poezie ale lui Ion Vatamanu şi Valentin Roşca, pe care le ilustrase încă pe când era pictor-şef la Literatura Artistică. Ambii scriitori urmau să apară într-o selecţie la sânge în colecţia „Primăvara poeţilor”. A acceptat, am încheiat un contract, onorat imediat cu modesta sumă pe care o ceruse. Vorbea greu, sincopat, regretând că nu mai poate ieşi în oraş. Peste puţine zile se stingea.

Odată cu plecarea lui s-a încheiat o epocă în grafica noastră de carte. Epocă, pe care fără falsă modestie, am putea-o onora cu numele său. Ştiu azi doar puţini graficieni care au acelaşi sacru cult al cărţii pe care îl avea Isai Cârmu, care au o marcă recognoscibilă în mareea de titluri şi care se apropie cu acelaşi har de marea magie a cărţii ca spaţiu grafic. Aceştia sunt Mihai Bacinschi şi Vitalie Coroban. Deşi nu au nimic în comun ca manieră şi stilistică, aceşti meşteri continuă arta căreia Isai Cârmu i-a dăruit tot ce avea mai bun.

De la o vreme ne-a cuprins o adevărată febră în a denumi instituţii cu numele unor personalităţi încă în viaţă. E bine când acestea au bunul-simţ să refuze, aşteptând ca o asemenea delicată misiune să revină posterităţii. În cazul lui Isai Cârmu, posteritatea tocmai ar trebui, cum se spune, să se autosesizeze. Numele său sonor ar putea să-l poarte o şcoală, o stradă sau un premiu. Fiindcă e un nume aureolat de muncă şi talent.

 

Eugen Lungu,

21 iulie 2015

The following two tabs change content below.