Irina Vardanian: „Soţul meu nu este agent SIS”

ATITUDINE // Interviu cu soţia jurnalistului Ernest Vardanian, întemniţat la Tiraspol

Zice că îşi va lua copiii, în vârstă de un an, respectiv, şase ani, şi va veni să protesteze la Chişinău, dacă într-o săptămână nu se schimbă nimic în cazul soţului ei. Irina Vardanian, soţia jurnalistului Ernest Vardanian, condamnat zilele trecute de o instanţă de la Tiraspol la 15 ani de detenţie cu executarea pedepsei într-un penitenciar cu regim sever pentru „trădare de patrie”, a declarat în interviul pe care l-a acordat JURNALULUI că a aflat despre pedeapsa aplicată soţului său în noaptea de 16 decembrie de la un jurnalist de la Chişinău. Femeia care nu şi-a văzut soţul mai bine de două luni nu vrea să se gândească că îl va putea avea alături pe Ernest când copiii lor, care simt lipsa tatălui, vor fi deja mari.

–      Irina, cum ai aflat despre decizia instanţei cu privire la pedeapsa aplicată soţului tău?

Nici măcar nu cunoşteam că la 16 decembrie va avea loc un nou proces de judecată. Noaptea, am fost telefonată de un jurnalist de la Chişinău care a dorit să-mi adreseze câteva întrebări. Acesta m-a informat că Ernest este condamnat la 15 ani de închisoare. A fost un şoc pentru mine. Avocatul oferit de autorităţile de la Tiraspol, Dmitri Dimitrov, nu a găsit de cuviinţă să mă informeze nici până astăzi despre sentinţa instanţei. Ulterior, am aflat că mama lui Ernest a reuşit să ia legătura în acea zi cu avocatul, ea ştia despre decizia judecătorilor, dar, nu ştiu din ce cauză, a evitat să-mi spună. Ştiu că, pe moment, Ernest se află în aceeaşi celulă a mgb-ului (aşa-numitul serviciu de securitate – n.red.) de la Tiraspol. După ce am aflat, l-am sunat pe avocatul de la Chişinău, Alexandru Postică. În zilele următoare, am primit mai multe promisiuni din partea dlui Victor Osipov, vicepremierul pentru Reintegrare.

– Cine te-a susţinut în aceste zile? Care a fost reacţia colegilor jurnalişti din stânga Nistrului?

Nu a existat nicio reacţie din partea colegilor. Probabil că, din cauza fricii, aceştia evită să mă sune ori să iasă cu vreo declaraţie în susţinerea lui Ernest. Mai mult, ştiu că au fost anchetaţi colegii cu care a lucrat Ernest şi că ar fi făcut declaraţii în defavoarea lui. Suntem susţinuţi mai mult de mass media şi ONG-urile de la Chişinău.

„Nu a avut acces la informaţii secrete”

–      Irina, ai încercat să iei legătura cu soţul tău după proces?

Nu pot, deoarece nu cunosc numele judecătorului pe numele căruia urma să depun cerere, conform legislaţiei transnistrene, pentru a ni se permite o întrevedere. Ni s-a spus că nu avem dreptul să asistăm la şedinţe. Avocatul nu răspunde la telefon. Nici măcar nu ştiu unde va fi mutat Ernest. Înainte de a fi transmis dosarul în instanţa de judecată, ni se permitea să ne vedem de două ori pe lună. Toate întrevederile au avut loc în sediul mgb-ului. Ernest avea un comportament ciudat. La început, era stresat, deprimat, apoi, în luna mai, era foarte agitat, probabil i se promitea ceva. Atunci a făcut declaraţia video în care a recunoscut că ar fi fost racolat de serviciul de securitate de la Chişinău. Ultima oară era dezamăgit, chiar mi-a spus că e supărat pe autorităţile de pe ambele maluri ale Nistrului.

–      Ai avut îndoieli că ar fi fost agent de securitate?

Soţul meu nu este agent SIS. Ne cunoaştem de când eram studenţi. Din primele clipe când am văzut declaraţia video, am încercat să-mi amintesc perioada din anii de studenţie, când, chipurile, ar fi fost racolat, dar nu mi-am amintit nimic suspect. În calitate de jurnalist, nu a criticat autorităţile şi nici nu a avut acces la informaţii secrete, oferite la nivel de stat aici, la Tiraspol. Ernest nu a realizat investigaţii jurnalistice. A lucrat pentru agenţia „Novîi Reghion” din Tiraspol, apoi s-a concediat şi a colaborat doar cu aceeaşi agenţie din Moscova.

Câteva luni, a colaborat cu publicaţia „Puls” din Chişinău. Ulterior, s-a concediat şi a depus actele pentru un post vacant la Secretariatul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite de la New York.

Sunt sigură că nu a colaborat cu Serviciul de Informaţii şi Securitate de la Chişinău. Ne cunoaştem de 11 ani, din perioada studenţiei, şi nu avem secrete unul faţă de celălalt.

„Nu mi-au creat probleme la serviciu”

–      Cum îţi explici acţiunile autorităţilor din Transnistria?

Am o singură explicaţie. Aveau nevoie de o persoană care trebuia să joace acest rol. În urma protestelor din 7 aprilie 2009, influenţa Federaţiei Ruse s-a diminuat în zonă. Consider că Ernest, în calitate de jurnalist, este folosit de autorităţile de la Tiraspol pentru a reaminti opiniei publice, inclusiv internaţionale, de existenţa conflictului transnistrean.

–      Care sunt condiţiile de detenţie?

Erau şapte deţinuţi într-o cameră. Aveau frigider, televizor. Cineva dintre colegi a lansat zvonul că lui Vardanian i se aduc cafeaua la pat şi ziarele, acest lucru, desigur, nu este adevărat.

–      Activezi în calitate de jurnalist la postul de radio de stat din Tiraspol. Acuzaţia de „trădare de patrie”, formulată de autorităţile secesioniste la adresa soţului tău, a influenţat activitatea ta în această funcţie?

Anterior, nu am avut probleme la locul de muncă. După pronunţarea sentinţei, copilul s-a îmbolnăvit şi, în prezent, sunt în concediu medical.

„Voi protesta împreună cu copiii”

–      Ce simt copiii în această situaţie?

Sunt micuţi, dar simt totul. Şi pentru Ernest despărţirea de copii este foarte dificilă. Băiatul nostru a mers anul acesta pentru prima oară la şcoală, îi lipsesc îndrumările, erudiţia lui Ernest. A fost speriat în urma vizitelor colaboratorilor de securitate. Am avut parte de două percheziţii la domiciliu. A doua percheziţie a avut loc cu scandal, cu injurii la adresa mea şi a lui Ernest. Atunci ne-au aplicat sechestrul pe mobilă şi frigider. Am înţeles că acesta a fost anulat după pronunţarea sentinţei.

–      Ce vei face în cazul în care nu se va schimba nimic în situaţia lui Ernest?

Voi protesta. Dacă va fi nevoie, voi protesta la Chişinău împreună cu copiii. Voi recurge la greva foamei. Autorităţile de la Chişinău ne-au promis că ne vor ajuta şi ne-au îndemnat să nu recurgem la acţiuni extreme. Mai aşteptăm o săptămână, poate se rezolvă ceva.

Jurnalistul Ernest Vardanian a fost reţinut la 7 aprilie curent, fiind acuzat de autorităţile anticonstituţionale de la Tiraspol de înaltă trădare şi spionaj în favoarea Republicii Moldova. Acţiunile autorităţilor separatiste au fost condamnate de conducerea R. Moldova, de mai multe organizaţii naţionale şi internaţionale care militează pentru drepturile omului.

JURNAL de Chişinău a acordat în acest an Premiul Libertăţii anume jurnalistului Ernest Vardanian care, mai bine de jumătate de an, este ostatic al regimului de la Tiraspol.

Premiul a fost înmânat soţiei acestuia, Irina Vardanian, în cadrul evenimentului prilejuit de împlinirea a 11 ani de la apariţia primului număr al JURNALULUI.

Interviu realizat de Svetlana COROBCEANU