Ipocriţii

MIRCEA-V.-CIOBANU

Monstruozităţile noilor noastre realităţi au o singură cauză: făţărnicia. Discursurile fariseice despre grija pentru popor şi despre integrarea europeană sunt deja de un automatism irelevant, nu despre ele e vorba. Dacă îi detaşăm de funcţii, politicienii noştri nu ar fi primiţi nu doar în vreo societate onorabilă, ci nici măcar într-un grup criminal care se respectă.

Drept model de discurs fariseic pot servi cele două cuvântări ale lui Vlad Filat din 15 octombrie. Dimineaţa, în deschiderea sesiunii, domnia sa (încă era la domnie) rostea un patetic discurs despre lupta cu corupţia şi alte performanţe, pe care urma să le obţină umăr la umăr cu colegii de alianţă. După vreo oră însă, avea să iasă în faţa colegilor (decişi să-l dea pe mâna mascaţilor de la CNA) un apostat, un paria care avea să le spună în faţă cuvinte urâte. Demascând statul falimentar, la a cărui capturare a pus umărul chiar el. Apoi detronat şi arestat după regulile făcute şi de el.

Aveam, în acest context, o idee năstruşnică. Dacă Gurin şi Chetraru, ştiind că li se pregăteşte demisia şi înlocuirea cu alde Beţişor, ar visa să-l aresteze întocmai (şi) pe Plahotniuc, iar înainte de asta le-ar face câte o surpriză à la Filat şi celorlalţi lideri suspectaţi: Voronin, Lupu, Dodon, Ghimpu, Usatîi, câte revelaţii am mai putea avea?

Vina lui Filat, politician de prim rang, nu e participarea la furtul miliardului. Vina sa enormă e complicitatea la crearea statului mafiot, captiv, falimentar pe toată linia. El e (co) autorul, şi abia apoi victima sistemului în care nu legea, ci indicaţiile din subterană funcţionează. Va fi condamnat, prin ironia sorţii, pentru infracţiuni pe care eventual nu le-a comis, nu pentru trădarea statului şi cetăţeanului în folosul unei grupări criminale.

E greu de spus de ce comandamentul a decis să deschidă cutia Pandorei. Probabil că Filat putea sparge gheaţa tăcerii, deconspirând reţeaua. Dacă, mai curajos şi mai perspicace, făcea prima mişcare, oponentul ar fi fost în dificultate. O arestare ar fi arătat ca o răzbunare.

Ipocriţii absoluţi însă – un alt studiu de caz – au fost „aliaţii”. Deşi în ajun liderii discutaseră despre forma de demisie a procurorului, a doua zi toţi erau gata să-l sfâşie pe altcineva (şi să-i cânte în dunga procurorului, condamnat în ajun la demisie!). I-au zâmbit lui Filat, salutându-l dimineaţa, ca peste câteva ore să-i înfigă cuţitul în spate. Discursurile de solidaritate din deschiderea şedinţei nu le trădau complotul. Numai că şi conjuraţia liderilor coaliţiei, care în ajun au decis (auto) demisia procurorului general, tot o înţelegere obscură (nu o decizie legală) era! De ce s-ar supăra Filat că, în locul unui complot, s-a produs altul (Gurin, ameninţat cu demisia, avea toate motivele să fie „principial” în cazul Filat!).

Vina lui Filat, politician de prim rang, nu e participarea la furtul miliardului. Vina sa enormă e complicitatea la crearea statului mafiot, captiv, falimentar pe toată linia. El e (co) autorul, şi abia apoi victima sistemului în care nu legea, ci indicaţiile din subterană funcţionează. Va fi condamnat, prin ironia sorţii, pentru infracţiuni pe care eventual nu le-a comis, nu pentru trădarea statului şi cetăţeanului în folosul unei grupări criminale.

Sistemul e periculos nu pentru că îi scuteşte pe bandiţi de pedeapsă, ci pentru că îl poate condamna pe orice om incomod. Dacă un deputat e arestat cu motivaţii dubioase în incinta Parlamentului, cât de protejat în faţa organelor represive s-ar simţi un simplu cetăţean? Noaptea lui 7 aprilie nu s-a încheiat. Poliţia specială e în slujba bandiţilor.

Spectacolele astea scârboase, la care participă tot alaiul de jurnalişti, comentatori, bloggeri, nu au substanţă dramatică, nici măcar de comedie. Ele sunt ca o grotescă paradă de circ. Decorul se schimbă caleidoscopic, echilibristica „experţilor” urmând după iluzioniştii de la CNA, acrobaţiile „proeuropenilor” fiind înlocuite cu monştrii din fauna exotică de taiga, între acte fiind scoşi în scenă clovnii, un fioros socialist fiind urmat de un vesel lider de – să mori de râs – „partidul nostru”…

Iar preşedintele (că spectacolul trebuie să aibă şi un spectator cuminte), care îşi trăieşte finalul primului şi ultimului mandat, va rămâne în istorie (ca şi ceilalţi figuranţi politici) ca un preşedinte de pe timpul domniei lui Plahotniuc, al miliardului furat, al statului captiv.

Această Cartagena trebuie distrusă. Urmând (din raţiuni pragmatice, nu numai din patriotism) Reunificarea. Ca salvare. Ori prăbuşirea un hăul căpcăunului din est. Ca pedeapsă.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)