Iosif şi fraţii săi // OAMENI ŞI CĂRŢI

(Paul Goma la 77 de ani)

 

Nina Negru

 

Elevii din satul Mana, invitaţi la o întâlnire cu scriitorii, au întrebat cu toată candoarea: „Ce, scriitorii nu sunt nişte oameni morţi?”. Ei cu gândul la clasici, poate, iar eu amintindu-mi de replica unui personaj: „Suntem nişte morţi fricoşi, doamnă”.

 

Dacă ţi-e frică, nu poţi scrie despre Paul Goma. Nu i-a plăcut în 2004 portretul pe care i-l făcea un coleg de breaslă: „Pentru I. Simuţ sunt un bloc de piatră, o statuie de beton: am avut o viaţă grea, m-am luptat cu toate necazurile…, marea greşeală a fost Jurnalul, prin care mi-am alungat toţi prietenii” etc. Când vine vorba despre povestea vieţii şi a scrisului său, Goma nu suportă să se spună doar jumătate din adevăr, eludându-se că în cea mai mare parte a disputelor el a ripostat, prin consemnare, unor atacuri. Că însăşi decizia de a scrie a fost luată în şedinţele de tortură, când le promitea torţionarilor: „Lasă că vă pun eu într-o carte”. După ce şi-a citit dosarul, adus de cineva de la CNSAS, a zis iarăşi: „Să fac din acest dosar o carte”. A traversat închisoarea cu conştiinţa scriitorului: „Nu trebuie să pierd nimic din ceea ce…”.

 

„Cărţile, tăcute săbii” (Vintilă Horia)

 

La 2 octombrie, biblioteca „O. Ghibu” din Chişinău a organizat o masă rotundă despre procesul literar contemporan, cu tema „Nevoia de Paul Goma”. Cred că specialiştii şi-au făcut datoria şi cărţile lor, lansate cu această ocazie, vor lucra mai bine decât braţul înarmat. Cei care-i frecventează site-ul (www.paulgoma.com) şi-i urmăresc jurnalele, au avut bucuria să-i întâlnească marţi pe unii dintre intelectualii care au analizat profesionist scrierile şi viaţa „celui mai antipatizat scriitor român de la Macedonski încoace” (drd. Daniela Iederan, Oradea).

 

Se poate spune că au fost prezenţi prin cărţile lor cercetători „de la Nistru pân-la Tisa”: dr. Petru Ursache, profesorul de la Iaşi care i-a făcut dreptate lui Paul Goma prin cartea Omul din calidor, apărută la Cluj, 2012; basarabeanca Mariana Pasincovski, cu lucrarea Paul Goma. Biografie şi literatură, Cluj, 2012, teză de doctorat; Anca Maria Coza de la Baia Mare cu Paul Goma. Scriitura disidenţei, teză de doctorat publicată la Iaşi, 2011; Aliona Grati, cu Iniţieri în textul literar, Chişinău, 2011; Scrisuri. vol. II (scrisori şi proteste scrise ale lui Goma), îngrijit de Flori Bălănescu, Bucureşti, 2012.

 

Au luat cuvântul Flori Bălănescu, istoric, reprezentantul editorial al lui Paul Goma în România, Dumitru Ungureanu, Viorel Ilişoi, Andrei Ţurcanu, acad. Mihai Cimpoi, acad. Nicolae Dabija, Anatol Moraru, moderatori fiind Aliona Grati şi Vitalie Răileanu, directorul bibliotecii.

 

Grila de receptare

 

Gheorghe Grigurcu şi Petru Ursache constată că situarea corectă a lui Goma în contextul literaturii române se obţine anevoie pentru că de mult timp s-a impus o grilă de receptare nedreaptă. Mai mult: s-au comis infracţiuni editoriale grave pe seama cărţilor lui (unele date la topit, altele hăcuite de cenzură după 1990). Publicul s-a obişnuit cu clişee puse în circulaţie de presa curentă, care l-a supus într-un fel linşajului public, mai ales după apariţia cărţii despre martiriul Basarabiei, Săptămâna Roşie.

 

Cei care au fost foarte buni în apărarea lui Goma suportă consecinţele:  Elvira Iliescu de la Constanţa, care scria prima carte despre Goma în 2005; Mariana Sipoş, autoarea cărţii Destinul unui disident, apărută tot în 2005; Liviu Ioan Stoiciu şi Mircea Stănescu, etichetaţi ca „scandalagii” cu „derapaje psihice” tocmai pentru că au ripostat detractorilor lui Goma cu multă competenţă şi curaj.

 

Observ în jurnalele lui Goma o conştientizare a situaţiei sale şi a Basarabiei, comparată cu cea din Iosif şi fraţii săi. Ideea de centru-margine îi displace. Iosif cel din Biblie a fost vândut de fraţii săi pentru că „aducea tatălui veşti despre purtările lor rele”. Tonul polemic al scrierilor lui Goma este înţeles de „fraţii” torţionari sau numai „curluntrişti” ca „bârfă răutăcioasă”, poate.

 

Mulţi l-au ameninţat cu un proces în justiţie din cauza petiţiilor, scrisorilor deschise şi întredeschise, a portretelor-caricaturi din jurnalul său – „gazetă de perete a familiei”. Scrisorile sale adresate mult stimatului şi foarte iubitului tovarăş-drag Iliescu şi Băsescu l-ar fi „aranjat” aici în azil psihiatric.

 

Se aminteşte în cartea lui P. Ursache despre afirmaţia lui D.Ţepeneag: după lectura romanului Ostinato, Marin Preda ar fi spus că Goma este cel mai mare romancier român.

 

Cartea cea mai dragă inimii sale este totuşi Gherla, considerată de P. Ursache „unică şi genială”.

Sondajele de sociologie a lecturii arată că Goma a ajuns cunoscut în Basarabia prin Arta reFugii, Din Calidor şi Săptămâna Roşie, mai puţin prin Basarabia sau Jurnale. Astfel că basarabenii nici nu pot să intre în polemici, aşa, „pe necititilea”.

 

Unii cred că Goma nu şi-a gestionat bine problema vieţii. Dacă o lecturezi însă prin grila Fericirilor, „viaţa lui Paul Goma este o capodoperă” (P. Ursache). Este adevărat că aşa viaţă este periculoasă pentru carieră şi chiar pentru viaţă.